Triumful iubirii - Magda Isanos

Aș vrea sa fiu ca aerul ușoară

și să mă sui la cer și să-l sărut

de bucurie că se desfășoară

deasupra mea și-a ta și c-a făcut

să ne-ntâlnim mereu în câte-o stea,

la care încă de copii priveam

când răsărea-n anume ceas la geam,

și eu si tu spuneam:„E steaua mea!”.

Și-asemeni stelei va fi fost și-o carte

care-n aceeași vreme să ne placă

mie-ntr-o parte, ție-ntr-altă parte

a strâmtei lumi; și cine știe dacă

ne-am despărțit cândva cu-adevărat

privirile pe cer și pașii pe pământ,

de vreme ce ni s-au amestecat

într-un universal și orb alint...

ții minte limba-n care mi-ai vorbit

întâia oară, și-n ce țară-anume,

și câte trupuri am schimbat și nume,

când trecătoare morți ne-au adumbrit?

Eu nu mai știu, dar amintirea ta

e ca un fir pe care-l simt prin vreme,

și nu m-aș rătăci și nu m-aș teme

decât în clipa-n care m-ai uita.

Atunci, atâtea lumi ce plămădiră

cu truda lor fiinta noastra, una,

s-ar sparge-n haos pentru totdeauna

ca să desfacă ceea ce-mpletiră.

Din cer, ca dintr-un pom, când s-ar desprinde,

ciocnindu-se bezmetice-ntre ele,

ca focuri de-artificii; și din stele,

ca la-nceput, un soare s-ar aprinde,

împrăștiind pe-ntinderea albastră

noi sateliți, că viața n-o să stea...

și fiecare, surghiunit pe câte-o stea,

am aștepta-o seara la fereastră

și-am spune tresărind: „E steaua mea!”.