M-aş întâlni cu Soarta într-o seară
I-aş spune să m-aştepte dacă vrea
După apus, pe un peron de gară,
M-aş aşeza şi aş privi-o în tăcere
I-aş şi zâmbi vreo câteva secunde,
Cu grijă, de pe chip, orice durere
Sau lacrimă-n surâs mi le-aş asCunde.
Aş întreba-o dacă-i datorez ceva
Pentru că pasul şi l-a potrivit cu-al meu,
Chiar dacă totdeauna şchiopăta
Şi se-aşeza, când mie mi-era greu.
I-aş povesti că nu sunt supărată,
Chiar dacă steaua ce-a promis cândva,
Ea nu mi-a dăruit-o niciodată,
Deşi un cer întreg, în pumn strângea.
I-aş săruta obrazul obosit,
Ştiind că nu i-a fost nici ei uşor,
Când eu, fără de veste am fugit
De clipa ce putea să-mi fie zbor.
Şi un bilet de tren i-aş pune-n mână
Rugând-o să se ducă unde-o vrea,
Eu o dezleg, nu vreau să mai rămână
Şi viaţa-mi iau în palme, e a mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.