Eram genul de persoană care trecea oceanul pentru cineva care nici măcar nu trecea strada pentru mine. Îmi ceream scuze chiar și când nu greșeam cu nimic. Mi-a luat mult timp să înțeleg că nu ceilalți sunt cei care m-au întristat sau m-au dezamăgit. A fost propria mea credință greșită că toată lumea are aceeași inimă ca mine. Sunt tăceri în care închidem mii de cuvinte, mii de emoții, mii de dorințe. Sunt tăceri în care închidem lacrimi și zâmbete, bucurii și dureri. Fiecare poartă înăuntru propria tăcere și fiecare alege să o trăiască în felul său.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.