miercuri, 25 august 2021

Doamne, dacă-mi eşti prieten

 

Spiridon Popescu (n. 1864, Rogojeni, Galați – d. 1933) a fost un scriitor și publicist român. A colaborat la revistele „Avântul”, „Viața românească”, „Adevărul literar și artistic” etc.

Doamne, dacă-mi eşti prieten

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.

luni, 23 august 2021

BUZĂU, 2021 - DESPLETITE AMINTIRI ȘI GÂNDURI DEZBRĂCATE -

 

A fost ca o pagină de poveste. O poveste adevărată trăită cu emoții, în urmă cu 50 de ani când ajungeam pentru prima oară în orașul Buzău, scăldat în toamnă arămie, sub acordurile Festivalului Național de Muzică ușoară ”Toamna buzoiană”. Era primul festival de asemenea anvergură la care participam, era prima oară când plecam de acasă, ducându-mi cântecul și harul dat de Dumnezeu pe scenele muzicale.
Am obținut, atunci, premiul II, locul I fiind câștigat de renumita Dida Drăgan, venită cu alai, de la București, însoțită de Mircea Drăgan, pianist, compozitor, șeful formației Romanticii, care se bucura de mare succes, la acele vremuri.


Am revenit la Buzău, în urmă cu trei ani, pentru a-mi aniversa ziua de naștere, cu un dor imens de anii tinereții, în toamna argintie pe la tâmple. Centru Cultural Alexandru Marghiloman a găzduit acea întâlnire de suflet, lansarea cărții mele ”Când Dumnezeu te mângâie ” prezentată de dragul prieten Marin Ifrim, fie-i țărâna ușoară.

marți, 17 august 2021

Mulțumesc Centrului Academic Internațional Eminescu, Chișinău


 Mulțumesc Centrului Academic Internațional Eminescu, distinșilor Acad. Mihai Cimpoi, Director onorific și Elena Dabija, Director executiv, pentru Diploma de Onoare - Distincția Cultural Virtute Moldaviae oferită cu prilejul aniversării celor zece ani de existență a grupului Univers XXL și lansarea antologiei Caleidoscop Univers Românesc XXL, eveniment la care au participat artiști și din Republica Moldova, respectiv prof. Iurie Iurie Brasoveanu, Președintele Juriului celei de-a V-a ediții a Concursului Internațional de Creație Trofeul Univers Românesc XXL, 2021, Liuba Prangache, lector universitar, laureată, premiul III, secțiunea Grafică și tânără Valeria Godea, premiul III, secțiunea Grafică, juniori.

Felicitări participanților de peste Prut, mulțumiri și prețuire pentru prietenia care ne leagă.
Vineri, 20 august, ora 13.00, întâlnire cu alți laureați ai concursului, la Buzău. Vă aștept, cu drag !
Elena Toma


duminică, 15 august 2021

București, 2021 - Lansare de carte Antologia aniversară Caleidoscop Univers Românesc XXL

 


Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să vă aducă pace și liniște sufletească. Cu prea sfânta Fecioară Maria în suflet, am sărbătorit și noi ajunul plecării Maicii în cele veșnice, slăvit fie bunului Dumnezeu. Ne-a dat o zi frumoasă, întâlnirea de la București a decurs lin, cu bucuria revederii, laureații Univers XXL și-au primit premiile, antologia s-a bucurat de apreciere, păstrăm frumoase amintiri. Pe 20 august voi pleca la Buzău, apoi la Constanța, mesager al frumuseții spirituale a participanților la competițiile noastre artistice. Sănătate, pace și lumină în suflet urez Marianilor, Marianelor, de sfântă zi înălțătoare. Dumnezeu fie cu noi !







joi, 12 august 2021

CONCURS INTERNAȚIONAL DE CREAȚIE ” MISS LIZZI, FOREVER, 2021 ”, EDIȚIA A II-a, 2021, secțiunile : Poezie și Desen artistic

 




CONCURS INTERNAȚIONAL DE CREAȚIE ” MISS LIZZI, FOREVER, 2021 ”, EDIȚIA A II-a, 2021, secțiunile : Poezie și Desen artistic

LA CEREREA MAI MULTOR IUBITORI AI NECUVÂNTĂTOARELOR, demarăm cea de-a II-a ediție
- Concurs Internațional de Creație - Poezie și Desen artistic - dedicat celor mai apropiați și iubitori prieteni ai omului, necuvântătoarele: păsări și animale, domestice, sălbatice, de companie, sau NU. Persoanele interesate pot participa la ambele secțuni, dacă doresc, sau separat.
Regulament

vineri, 6 august 2021

Mulțumiri, prețuire și recunoștință, Asociației Română de Tineret Muntenia, Pitești

 



Copleșită de prezența participanților la Gala de Premiere Trofeul Univers Românesc XXL, ed. a II_a... trezită parcă din vis, îmi îndrept privirile spre Valentin Uruc, vechi și bun prieten și colaborator, prezent, implicat în evenimentele organizate de-a lungul anilor în Pitești, alături de Asociația Cultul eroilor, Asociația Corul veteranilor.
Timid, chiar mai timid, ca niciodată... se apropie de mine și cu zâmbetul pe buze îmi înmânează o medalie și un Brevet, din partea Asociației Română de tineret, al cărei Președinte am aflat că este.



Univers XXL, la ceas aniversar - Gala de Premiere Trofeul Univers Românesc XXL, ed. a V-a, 2021 - Pitești -

 


Nu am cuvinte de mulțumire bunului Dumnezeu, pentru mirobolanta zi dăruită. Dimineața ne-a întâmpinat cu răcoare, tocmai bună pentru a ne aduna în sala de festivități a Bibliotecii Județene Dinicu Golescu, locație dragă, care, de peste zece ani, a găzduit evenimentele organizate și cu ajutorul celor dragi comemorați, Anișoara Ștefan și Ștefan Alexandrescu, fie-le țărâna ușoară.
Imaginile vorbesc de la sine, cuvintele sunt de prisos.
Mulțumesc participanților, cu sufletul încărcat de emoție și bucurie.
Urmează Gala de Premiere, București, 14 august, ora 14.00, apoi Buzău, ora 13, și, în final, dacă avem sănătate, sper să ajungem și la Constanța, dacă nu apar interdicțiile care parcă nu mai au sfârșit. Doamne ajută, să auzim de bine.