Gigi Văsâi: "Nevasta este singurul meu viciu. Restul sunt simple plăceri ! "

- Hai să mă stabilesc în Piteşti, mi-am spus, în urmă cu ceva timp, conştientă că posibilitatea de a reveni în capitală mă depăşea. În fond, întreaga mea viaţă a fost un fel de râsu' plânsu'. Eram deja obişnuită cu necesitatea de a mă adapta. Altfel, cum aş fi ajuns să scriu aceste rânduri ? Zis şi făcut, ca în bancul acela cu ursu'n pădure, în goana după iepuraş:). Cum, la vremea aceea, preţurile escaladau nebuneşte, m-am grăbit să ...

Scrisoare către Moş Nicolae. La mulţi ani, sărbătoriţi de pretutindeni - Elena Toma

                                         Imaginea se măreşte, dă clik pe scrisorică:)
                                 

L-am pierdut pe Moş Nicolae ! - Elena Toma

                            

Bănică Gheorghe - Cancelar Universitatea Piteşti şi "Formarea cuvintelor" - Elena Toma

Tot auzind eu comentarii despre cărţile Limba Română Contemporană - Formarea cuvintelor şi Limba Română Contemporană - Vocabular, amintindu-mi că am rămas repetentă la şcoala vieţii, din cauza memoriei mele afectată într-o nefericită întâmplare, mi-am zis că trebuie, neapărat, să intru în posesia acestor cărţi ajutătoare de memeacă, cum îmi place mie să spun " memoriei ". În plus, şi telespectatorii emisiunii mele Treptele succesului sunt interesaţi de asemenea subiecte. Aşadar, luându-mi inima-n dinţi, am pornit în ... căutarea autorului, Prof. Univ. Dr. Bănică Gheorghe - Cancelar Universitatea Piteşti. Amabil din fire, a acceptat o întrevedere asezonată cu un ceiuc din fructe de pădure, aromat, plăcut mirositor, servit în apropierea unui superb buchet de trandafiri, care, tăcut, ne-a asistat cuminte, graţios aşezat într-o glastră chiar în apropierea noastră.

14 Oct., 2011 - Nebunii frumoşi dintr'a 5-a... la Piteşti - Elena Toma

Ziua revederii ne-a aşteptat cu un soare blând, culori arămii specifice toamnei naşterii mele, anotimp care-mi aduce echilibrul, armonia, împăcarea, resemnarea în tot ceea ce mă frământă. Emoţiile m-au fortificat întotdeauna. Ar fi o explicaţie, veşnic în căutarea evenimentelor care-mi pun la încercare sufletul dornic de a face faţă provocărilor, de a le înfrumuseţa, depăşi, întru mulţumirea că mai pot :))), una, alta, cât Dumnezeu îmi îngăduie să mai gust, să mai ...
trăiesc nevoia de frumos, hrana mea cea de toate zilele.

La şuetă, cu târgoviştenii mei ... şi nu numai :)) - Elena Toma

 Dacă ne-am fi aflat în acelaşi spaţiu, NU l-aş fi recunoscut pe Adrian Florea, colegul meu de bancă din clasele 5-8 :)

Nebuni frumoşi dintr-a 5-a :) mâine, 14 oct, ne vom piti în Piteşti - Elena Toma

Ne-am propus să devină un obicei. Dacă timp de 38 de ani viaţa ne-a purtat paşii pe cărări paralele, cel puţin, acum, în amurgul toamnei existenţiale să ne regăsim mai des ::) Începtul a fost mai greu. Vara anului 2011 a debutat cu prima întâlnire a nebunilor frumoşi, colegi, prieteni, elevi ai şc. gen nr. 5 din Târgoviştea natală, cetate de scaun domnesc, oraşul romanţei crizantemelor, turn al nebuniilor noastre:). Întâlnirea a avut loc într-o locaţie din Târgovişte. Deşi eram pregătită să-mi revăd colegii, exact când să purced la drum, făcui greşeala să poposesc, un pic,  în faţa oglinzii:)) Nenorocirea s-a produs, scurt irefutabil. Văzându-mi chipul aburit de...

Şerban Georgescu - Memorial, Piteşti, 2011 - Elena Toma

Cu o întârziere provocată de un colţ al vieţii în care m-am înfipt fără să vreau... de era cât pe ce să ajung lângă bunul meu prieten Şerban, revin la Memorialul dedicat compozitorului argeşean.

        Dragă Şerban. Ştiu că, ...

În Târgoviştea natală, la umbra Turnului Chindiei, plângeam fericiţi ! - Elena Toma

    Vă aştept, la Piteşti, cu lalele înflorite special pentru voi :)

Dar, sub jurământ, dacă aş fi trecut pe lângă Adi Florea, Adriana Dafu, Coca Zamfir, Geta Dinu, Funeriu şi Pompi Ionescu, pe bune, nu i-aş fi recunoscut. Minunate clipe am retrăit. Pe 14 oct. 2011, vor veni la Piteşti, în weekend. Ne-am propus să ne întâlnim mai des. Ce dor mi-a fost de Târgoviştea crizantemelor mele dragi, ce dor îmi este de voi... 

Şerban Georgescu, omagiat la Piteşti - Curierul zilei

Şerban Georgescu, omagiat la Piteşti

http://www.curier.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=26839&Itemid=377

Ieri, la Cercul Militar Piteşti s-a desfăşurat un triplu eveniment: s-au aniversat 36 de ani de la înfiinţarea Corului Veteranilor Mihai Viteazul, prin Cupa Veteranilor la Şah, s-a realizat memorialul dedicat compozitorului de muzică uşoară Şerban Georgescu, iar scriitoarea Elena Toma şi-a lansat trei cărţi. Activităţile au fost organizate de Asociaţia Culturală Corul Veteranilor Mihai Viteazul, în parteneriat cu Asociaţia de Tineret Muntenia, Prefectura Argeş, Consiliul Judeţean Argeş şi Primăria Piteşti. La evenimente a fost prezent şi prefectul Gheorghe Davidescu. 

Cătina – Ginsengul românesc - Ghizela Vonica

Expoziţia temporară Cătina – Ginsengul românesc este a doua expoziţie din cadrul proiectului Plantele – panaceul sănătăţii, ce a debutat în  aprilie 2010 la Muzeul de Istorie Naturală. Această expoziţie are ca scop informarea publicului larg privind principiile unui mod de viaţă sănătos, apropiat de natură în care plantele reprezintă nu numai hrana ci şi remediu. Maxima „eşti ceea ce mănânci” şi - a dovedit viabilitatea în prezent mai mult decât în trecut în condiţiile în care terapiile clasice nu mai vindecă bolile.

În amintirea ta, măicuţa mea, Maria - Elena Toma

ziua aprinde dimineaţa privesc înţelegător geme să se nască în văpaia orizontului leneş din spatele nopţii întind braţele amorţite să-i ating mărginirea orele luminii prind contur în gândurile mele tu...

Eram tineri, frumoşi, în peisajul timpului întins sub privirile noastre - Elena Toma

În liniştea nopţii, uneori, concertul greierilor cuibăriţi sub fereastra mea mă trezeşte din somn, avertizându-mă că am omis una, alta, gravate în timp. Această pânză neliniştită, care ne adună, aidoma unei insule de lumini, să-i descoperim dimensiunea: 

                                        TIMPUL. 

De câteva zile, am primit câteva fotografii din anii de liceu. Au apărut, brusc, parcă  pentru a întregi întrebarea " Ziceai ceva de... 30 de ani???!!!" venită din partea unor ochi alb-aştri ". Incapabilă să fac vreun comentariu, le-am arhivat într-un folder, neîndrăznind să le privesc. Abia acum, am redeschis cutia amintirilor. Tineri frumoşi zâmbesc, pivotând unul spre altul, gravaţi în lungi fâşii de timp, în lumea luxuriantă a culorilor înşelătoare ale vieţii. Zorii mă prind iar în faţa lor, dezarmată de profunde transformări. Luna, oglindă gigantică, se retrage în adâncul Universului lăsând descoperite chipuri inocente, sub tavanul lumii pictat cu lumini.

                                Cine sunt inocenţii din fotografii ? 

                  Colegii mei din clasa a XII-a, într-o pauză de nemurire.

Anca Delia Iliescu, Nicolae Stan şi Coca Zamfir. Anca Delia şi Coca Dina, cele mai înalte fete din clasă. :)

Eu, romantică incurabilă:), în braţele colegului Costel Capmare, proaspăt învins de o relaţie fulgerătoare, care l-a lăsat descoperit. M-am oferit, atunci, pe moment, să-i acopăr golul:)) numai în fotografie:)

                                                                                        

                  Înainte de examentul de bacalaureat, în rândul de jos, 

                                    alături de Anca Delia Iliescu

"Gong Show " - În memoria Miss XXL Maria Trifan. Ce vremuri ! - Elena Toma

    În memoria Miss XXL
          Maria Trifan  
August, 2000, m-a găsit instalată în Câmpulung Muscel. Conştientă că nu mai rezistam în Bucureşti, neavând bani pentru întreţinerea apartamentului meu din Piaţa Unirii, încă bolnavă şi fără posibilitatea de a-mi asigura traiul de zi cu zi, am fost nevoită să răspund noilor provocări ale vieţii.

Revelaţiile versurilor Elenei Toma - O recenzie a cărţii "Maimuţa de mătase" - Cristian Petru Bălan

Dle Profesor, mi-aţi făcut o mare surpriză ! Excelenţă, nici nu ştiţi ce aţi făcut postând recenzia cărţii mele pe site Agonia. În urmă cu ani de zile, aveam nivel 100 pe acest site. Din păcate, implicându-mă în apărarea unor tineri autori, Ionuţ Caragea, Dan Cârlea şi Andrei Rus, am căzut în dizgraţie şi mi s-a luat nivelul. În plus, poezii din cartea "Maimuţa de mătase", chiar cele comentate de dvs., au fost trimise la Atelier, ca nefiind demne de prima pagină:)  Vă mulţumesc. Cu deosebită stimă, Elena Toma  Mulţumesc, Armonii culturale !

Revelaţiile versurilor Elenei Toma - O recenzie a cărţii "Maimuţa de mătase" -  Cristian Petru Bălan

Anca Delia Petruş, leoaica tânără a iubirii. Revedere, după 38 de ani - Elena Toma

"Fericirea are chipul tău", fredonam în gând, privindu-mi prietena, colega claselor 5-8, 9-12, cu ocazia aniversării zilei de naştere petrecută în weekend, pe malul lacului Cernica, într-o vilă acoperită de verdele grădinii plină de flori, muzică, suflete ale celor opt perechi venite la marea sărbătoare. Singură, printre familişti, cu state vechi de peste 34 de ani de căsnicie, cu ochii umflaţi de plâns, în faţa atâtor frumuseţi, contemplam timpul, care m-a găsit descoperită, repetentă, la capitolul fericire.

Lecţia despre cub - Nichita Stănescu

Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

                                     

"Dna Stel " ?, Zeus şi Roxanne - Elena Toma

                                  

Sunt încă sub influienţa filmului artistic : "Zeus şi Roxanne", vizionat, acum, la ProTv. Un fragment din acest film l-am vizionat într-o noapte când, dna Stel, insomniacă, la ora 3.20, mă căuta, în gând, cerându-mi s-o ajut. Dorea să posteze un  videoclip FRIENDSHIP or LOVE. De ce s-a gândit dna Stel tocmai la mine, nu am prea înţeles. Habar nu am cine este dna Stel ! 
- " Tu auzi gândurile mele. Eu îţi citesc gândurile." - scria, surprinzător, dna Stel. Eu percep acest nume, Stel, ca fiind id-ul unui spirit masculin clonat :)) Habar nu am cum îmi citeşte gândurile, cum habar nu are nici ea/el că eu îi aud gândurile. Cert este că telepatia funcţionează. Cu alte cuvinte, ne-am întâlnit, în gând, două entităţi în faţa unui videoclip, la ora 3.20 noaptea. Nu am răspuns solicitării, în acele momente, dar el/ea ? simţea că eram pe recepţie. 

Abia într-un târziu, după vreo două săptămâni, am catadixit să-i scriu că, în noaptea respectivă, la ora la care mi-a scris numele pe acea pagină, fusesem prezentă, virtual, desigur ! Îmi tot transmitea semnale că aştepta reacţia mea şi, dorind să îi confirm că, telepatic, eram pe aceeaşi lungime de undă, i-am scris un mesaj, uimită, firesc ! 

ATENŢIE, pitici ! Nu sunt Albă ca zăpada ! :))) - Elena Toma

Nu ştiu care om normal îşi permite să scrie pe blogul meu uzitând sintagme din cele mai triviale la adresa mea. Înjurături ordinare, comentarii fără logică, incalificabile, nu le pot justifica. Atâta timp cât tot ceea ce scriu se bazează pe purul adevăr, NU deranjez pe nimeni, NU am niciun dialog cu nimeni, răsfoiesc amintiri din cele mai dureroase, prin care mi-a fost dat să trec, NU înţeleg, care este problema "anonimilor", tot încearcă să mă discrediteze.

Nu sunt soţia scriitorului Marin Toma - Elena Toma

La cererea unor cititori ai blogului meu, răspund şi curiozităţilor. De ce nu ? Am fost întrebată dacă sunt soţia scriitorului ...

             Marin Toma. 

Răspunsul este : NU. Excelenţa sa, dl. Marin Toma, îmi este bun prieten de suflet, colaborator, în activităţile pe care le desfăşurăm pe scena cultural artistică. L-am cunoscut, în urmă cu 10 ani, invitată fiind la Centrul Cultural din Piteşti, cu ocazia ...

După 38 de ani, în amintirea ta, Ovidiu Romanu - Elena Toma

- Eşti frumoasă, talentată. Vei fi soţia mea. Eu voi compune, tu îmi vei cânta piesele. Până atunci, sunt cuminte şi cu minte, nu te ating. Câte un sărut, atât să-mi dai, spunea iubitul meu drag, în timp ce îmi prezenta compoziţiile lui, în micuţa garsonieră din strada Edgar Quinet. 

Eram fericiţi, curaţi, încrezători în viitorul nostru. Mă acompania la pian, învătându-mă cum să interpretez Killing me softly şi alte melodii alese de el pentru repertoriul meu. Şi azi, spiritul lui este viu în inima mea. 

Paul de România, Cristian Petru Bălan, Paula Matei, Paul Moraru - sărbătoriţi, on line, la Radio R România, ora 22, pe www.radior.eu/

                                          Fie ca Dumnezeu 

               să decoreze fiecare rază de soare care ajunge la voi 

                                 cu succes, fericire şi prosperitate. 

                                        La multi ani!

                                                    Prinţul Paul de România şi Prinţesa Lia

Fost-ai, lele :) Filmare din 1977, transmisa de TvRI ! Pe bune, a fost ceva de capul meu :)))- Elena Toma

                   
                         Privindu-mă, nu mai am grai ! Doar lacrimi. 
                              Doamne, cum a trecut timpul. 
Nu-mi vine să cred ! Era în 1977. Din păcate este alterat sunetul, înregistrarea are peste 3o de ani. Fost-ai, lele, vorba cuiva ! :))

Când îţi cad creierii în pantaloni, ai grijă:))) ridică-ţi fermoarul- Elena Toma

"parca l-as cunoaste, da nu stiu de unde sal iau! In orce caz, nu ie de la asociatia noastra, ca vad ca ie bine crescut!" -- :)))

"Si acum, pentru ca ma retrag...va dedic si imi dedic "mie insumi" o melodie....Ce poate sa fie mai important pe lumea asta, decat DRAGOSTEA ? Dragostea de OM, de tot ce este viu, de pamant, de iarba, de flori, de cer si chiar de luna asta - sangerie - din aceasta noapte ?! CU mult drg, multumindu-va pentru tort, flori, muzica si...companie.... va doresc tot ce este mai frumos...stiu ca este doar o dorinta...dar macar un sfert sa se indeplineasca..."

                      Bondy :))), trăi-ţi-ar bigudiurile !

                       .. la feminin, corect, se spune: 

                          "mie, însămi" :)))

Adi Florea, când sus, când jos... pe scaun, vinovat ! :) - Elena Toma

De când am revăzut fotografiile colegilor mei din şcoala generală nr.5, mă simt o tolbă plină cu amintiri, care, în căutarea liniştii, scoate în lumină poveşti. Aşa am ajuns la întâmplarea care avea să marcheze existenţa mea, propulsându-mă pe o traiectorie nevisată, nesperată: MUZICA. În familia mea, nu au existat nici măcar tentative, talent moştenit peste generaţii. Biata mama, ani... mai târziu, mă apostrofa, considerându-mă ruşinea neamului, incapabilă să prestez activităţi "serioase", muzica fiind pentru ea un domeniu fără perspective. Dar, iată, abia mama, fără să ştie, fără să vrea, într-un moment al vieţii combinat cu altă întâmplare hilară, m-a aruncat pe scena artistică, în lumina refectoarelor. Parcă a fost ieri ! În clasa a- VI-a, colegă cu toţi cei din fotografie şi colegă de bancă a distinsului Adrian Florea, lesne de recunoscut, în foto:)), ne pregăteam de marele concurs între şcoli iniţiat, la vremea aceea, de Inspectoratul şcolar. 

La Târgovişte, de "chef "se pune... la Piteşti, plouă cu spume :) - Elena Toma

După ce am respirat în linişte, tot privind fotografiile colegilor mei din clasele 5-8, firesc, le-am trimis vestea apariţiei, pe blogul meu, a primului meu comentariu scris abia azi. Reacţia lor nu a întârziat să apară. Prima care m-a sunat a fost Lucica Matei, roşcată, foc ! :) Trebuie spus: Lucica Matei şi Posteucă Ion, zis şi Gogo:), sunt cei care, alături de Mariana Badea, au trudit pentru organizarea evenimentului. Lucica m-a anunţat că, împreună cu Anca Iliescu şi alţi câţiva,  se vor regăsi,  în seara aceasta. Regreta, ca şi mine, că nu puteam fi alături de ei. 

Nebuni frumoşi dintr'a - 5-a D! Privindu-vă, m-am speriat de moarte - Elena Toma

 Arc peste timp, pentru nebunii mei frumoşi, clasele 5-8 D

Cu surle şi trâmbiţe, la rugămintea mea, chiar insistenţele mele, ziua de 27 mai ar fi trebuit să mă găsească alături de foştii mei colegi, cei mai nebuni frumoşi ai claselor 5-8, şcoala generală  nr. 5 din Târgovişte. În incinta unui elegant restaurant din urbea mea natală, cina festivă pregătită cu mari emoţii aştepta un grup de copii de  vârsta a doua spre a treia:)) format din...

Anca Iliescu, Lucica Matei, Titi Marinescu, Adrian Florea, Geta Dinu, Istrate Florina, Posteucă Ion, Adriana Dafu, Mira Marcu, Emil Marinescu, Mariana Badea, Cristian Gâlă, Mariana Nistorescu şi… şi… mai cine ?:))).. 

                 marea absentă, Elena Toma, desigur. :)))

Av. Eugen Ostrovschi m-a ameninţat : "Îţi fac şi reclamaţie şi proces " - Elena Toma

Azi, 14 iunie, 2011, l-am căutat iar pe av. Eugen Ostrovschi. M-a ameninţat că "mă reclamă şi îmi face şi proces", dacă îl mai deranjez ! Apreciat ca fiind printre cei mai buni avocati din România, exceleând în pledoarie :))) iată, acest nemernic, care a tăcut atâţia ani, NU doreşte să-mi explice :

- ce s-a întâmplat cu procesul aflat pe rol, la tribunalul din Tel Aviv, in 1995, cum a fost posibil ca procesul să se închidă în absenţa mea, fără ca dosarul meu
- să ajungă la comisia DE SĂNĂTATE, ptr a fi analizat,
- fără actele medicale la dosar,
- fără procesul verbal de constatare a accidentului,
- şi tot eu obligată la plata a peste 4800 de şekeli, ptr. tratament la spitalul Ihilov, unde am ajuns internată, la numai trei două, trei săptămâni de la accidentul suferit in 10 iulie, 1991.

Femeile mele fatale - Elena Toma

                                     Femeia sticlă, pictură în ulei, Elena Toma, 2008 - Mannheim

Constantin Enciu - Mic la stat, 'nalt la sfat - Elena Toma

 Nici în visele mele cele mai optimiste nu credeam să ajung vreodată în preajma celui care a sădit cuvinte în inima purtătorilor de frumos spre sufletul omenesc. Aveam doar 14 ani şi eram îndrăgostită lulea de Nichita Stănescu, alt învăţător, care îşi îndruma cuvintele să iubească, şi nu se lăsa până când silabele lor nu începeau să bată... văzându-i inima. La vremea adolescenţei eram îndrăgostită şi de proful meu de Istorie, dl Drăguţ, căruia îi datorez şi cariera muzicală, pe lângă pasiunea pentru Istorie, materie inclusă în examentul de bacalaureat. Am trecut examenul cu nota 10, la Istorie, nota 9, la Lb. română şi 5, aşa de trecere :))) la Lb latină. Dar iubirea mea pentru Nichita m-a urmărit toată viaţa, întrebându-mă care dintre profesorii lui au reuşit să-l arunce printre cuvinte, până l-a uitat Dumnezeu şi, drept răzbunare, Nichita, la rându-i, a ridicat cuvântul la înălţimi ameţitoare. Ziua de 28 mai, 2011, mi-a adus, pe lângă lanul de maci primit în dar de la bunul Dumnezeu, 
vezi link

http://elenatomaxxl.blogspot.com/2011/05/ratacite-printre-maci-elena-toma.html

Elena Toma : Desprinsă din lumea hobiţilor, printre uriaşi

E greu, tare greu, printre uriaşi ! Strivită sub splendoarea spiritelor alese de cuvinte, biată hobită ameţită de parfumul florilor de iederă, priveam nebunii frumoşi, mesageri ai cuvintelor spre sufletul omenesc, care, prin harul lor, transformaseră lansarea de carte a dlui acad.prof. Cristian Petru Bălan în cenaclu literar, cerc de poezie, ziua cuvintelor asezonată cu zilele oraşului Ploieşti.

Trebuie să mai iau o gură de aer, pentru a putea comenta  comenta întâlnirea de sâmbătă, 28 mai, 2011. Nu pot descrie ce am simţit, în momentul în care am dat mâna cu dl Constantin Enciu, profesorul de limba română a preaiubiţilor mei Nichita Stănescu şi Cristian Petru Bălan.

Rătăcite printre maci - Elena Toma

Într-o noapte, am visat un lan de maci acoperindu-mi orizontul.

Îi priveam fascinată, neîndrăznind să-i ating. Credeam că atât de mult roşu viu numai în vis îmi poate desfăta sufletul. Mi-a amintit de "Rătăcită printre maci", fotografie folosită pe o pagină a blogului, nu demult. Am simţit dorinţa de a atinge şi eu, nu numai cu privirea, splendoarea roşu pigmentat cu negru, pe verde crud al florilor de mac. Imaginea lor era cu atât mai frumoasă, întregită de nudul femeii parcă pictată de roşu aprins, ca o necesară pată de culoare pentru maci. Mă-ntrebam: ce sentiment o încerca pe tânăra nesfiită de blândeţea macilor, bucăţi desprinse, parcă, din inima ei !?! 

Liniştea creşte - Elena Toma

timpul a uitat să plece
a rămas în patratul meu cu gratii jucăuşe
din nevoia de echilibru
desenat pe fiecare petec de dorinţă

stau cu Dumnezeu la fereastră
în aşteptarea ta număr orele adormite 
printre perne de cobalt
cruci de fum pironite mă vor naşte

vei simţi degetele mele apăsate pe inima ta
între aceşti pereţi învăţăţi pe dinafară
aici este popasul cu glezne de nesomn
liniştea creşte la rădăcina pătrată

timpul ne mângâie dumnezeieşte

Clopotele din Pundak Ein Karem- Fragment- Elena Toma

Ajutată de nişte români, am avut privilegiul de a intra în sfânta biserică Ioan Botezătorul, ridicată pe locul care încă purta greutatea unei părţi din zidul casei în care s-a născut şi a trăit Cel care avea să netezească drumul, calea Mântuitorului Iisus Hristos ! 

Slavă Domnului ! Cu lacrimi în ochi, mă rugam să mă însănătoşesc mai repede. Fracţuni de secundă, aidoma Fetei Morgana, viaţa mea părea să revină în memorie. Imagini dintr-un timp paralel înflăcărau sufletul rătăcit. I-am spus, atunci, Domnului, că încercările prin care mă trece nu vor reuşi să-mi zdruncine încrederea în El, unică nădejde, speranţa mea. Clopotele bisericii răsunau în Ein Karem. La unison, pe terasa din faţa clădirii în care zăceam, Whitney Houston cânta : I Will Always Love You, Lisa Stansfield cânta : Someday, i'm comeing back. Le ascultam, prăbuşită în patul de fier. Mă ridicam de pe pat,  privind clopotele, pierdută-n uitare, ţintuită la pat, scuturată de frisoanele provocate de trupul bolnav.

                              

 Ivan şi Ziva, după plecarea mea, fiind în pierdere, au închis afacerea cu Oscar, din câte am aflat mai târziu. Astfel, după un timp, făcând alte împrumuturi, lăsând garanţii din bunurile materiale care le mai rămăseseră, Ivan şi Ziva au deschis în Ierusalim alt micuţ restaurant cu şase mese, Rusalka, la care iar am ajuns nu ştiu prin ce miracol. Au urmat alte încercări ale lor de a mă „ajuta” să profesez, asigurându-mă că vor invita oficialităţi responsabile, să constate neputinţa mea de a mai profesa cât şi necesitatea de a se interveni, pentru a mi se acorda asistenţa medicală, financiară. Nici de data aceea, au spus ei, invitaţia lor nu avusese ecou, în lumea celor care mă condamnaseră la disperare.  În schimb, la Rusalka,
alte fotografii color au fost făcute de nişte „ prieteni de familie”, pentru care a trebuit să cânt, într-o seară, umilită de condiţia mea, rezemată de un perete, cu ochii în caietul cu cântece al căror text scris cu litere mari îmi arată nimicnicia „prietenilor „ mei.

 Înainte de a fi nevoită să vând apartamentul din Bucureşti, în anul 2000, într-o zi, la intrarea în Pasajul Victoria, pe Calea Victoriei fiind, m-am întâlnit, face to face, cu Oscar. Văzându-mă, a exclamat:
- Elena, ce mai faci ? Sper că nu te-ai supărat pe mine, atunci ?
- Atunci ? Când, stimabile ? Mă confundaţi ! Nu vă cunosc !
- Elena, sunt Oscar ! Oscar… Pundak Ein Karem, oalele cu supă, salata Faina, tu, cea mai mare bucătăreasă între cântăreţe şi cea mai mare cântăreaţă între bucătărese !
- Ah ! Oscar ! Da, da, da ! Îmi amintesc ! spun, trecând mai departe, fără resentimente, cu ochii în lacrimi.

Tot cu lacrimi în ochi, îmi amintesc seara când, la întâlnirea cu membrii Clubului XXL, în crama Hanul Manuc din Bucureşti, organizasem ziua Valentin’s Day ! La un moment dat, în faţa mea, apare un tânâr de vreo doi metri, care, văzându-mă, şocat, m-a abordat, emoţionat.
-  Elena, ce-i cu tine, aici ?
-  Cum adică, tinere ? Ce întrebare este asta ? Sunt preşedintele acestui club. Participi la evenimentul organizat de mine, fără să ştii unde ai intrat ? Nu te cunosc ! Cine eşti ?
-  Elena, sunt Victor, de la Pundak Ein Karem. Ai uitat când furam mâncare şi sucuri din frigiderele lui Oscar, şi ţi le aduceam în cameră, pe furiş ? Erai bolnavă şi zăceai, acolo, în patul ala nenorocit, cu salteaua împuţită găsită, cine ştie pe unde, de românii care au lucrat pentru Oscar, la Pundak, în Israel.
- Victor ! Ah, Victor, copil drag ! Victor, nu pot crede, cum ai apărut aici ? 

Sigur că-mi amintesc ! Cum să fi putut uita faptele tale bune. Vino, ia loc la masa mea. 

Ce faci, aici ? Doamne, simt cum îmi stă inima !
-  Am întâlnire cu cineva. Mi-a spus să vin în crama Hanul Manuc. Uite, Doamne, ce întâmplare! Elena, ce faci, Elena ! Am dat în bâlbâială, văzându-te !
-  Victoraş, dragule ! Nu-mi găsesc cuvintele. Nu sunt în stare să articulez un sunet. Doamne, ce mică-i lumea ! De cît timp eşti în România ? Cât ai mai stat în Israel, după plecarea mea din Pundak ?

-  Am mai stat câţiva ani ! Elena, în amintirea ta, am deschis o cafenea, lângă Palatul Parlamentului. Se numeşte „Amnezia” Notează-ţi numărul meu de telefon şi vino să bem o cafea. Nu-mi vine să cred ce se întâmplă.
-  Victor, mâine, pe la ora prânzului, având în vedere că locuiesc în apropiere de cafeneaua ta, voi veni să bem o cafea, să mai depănăm amintiri. Dar te rog, nu mă refuza ! Sunt invitată de Mihaela Tatu, în emisiunea „Viaţa bate filmul”. Doresc să vii cu mine, să povesteşti ce îţi aminteşti tu despre apariţia, şederea mea la Pundak Ein Karem.
- Sigur, Elena, vin cu tine. Trec să te iau cu maşina şi mergem împreună.

Restul… se înţelege de la sine. În prima emisiune realizată de Mihaela Tatu, pentru ProTv, Victor a povestit, în faţa unei ţări întregi, drama prin care trecusem, atât şi cum ştia că decurseseră faptele.

      Azi, răsfoindu-le şi eu, stârnită de proaspetele amintiri aduse în prezent de fotografia arătată de Liviu, în Palatul Culturii Mele, mă întreb: care a fost răsplata tuturor celor implicaţi, care au contribuit, atunci, la acele murdare înscenări, în urma cărora eu am rămas cu sănătatea pierdută, familia distrusă, cariera profesională încheiată, fără dreptul la despăgubirile morale şi materiale care mi se cuveneau ?

      În ce mă priveşte, în calea mea au apărut oameni de suflet, care, prin sprijinul acordat, m-au ajutat să supravieţuiesc. Majoritatea poartă numele Ioan, Ion, Ioana.
  
Vă mulţumesc, Ioan Racolţea, Ioan Vlad, Ioan Cazacu, Ioana Barac Grigore, Ionuţ Popa, Ioana Cristescu, Ion Danciu, Ioan Stamatiu, Ioana Danielescu, Ioana Petre, Ioan Stan, Ioan Marian, Ioana Vişinescu. Cu ajutorul vostru, oameni cu chip de îngeri, cu voia Domnului, mi-am amintit de mine. Mulţumesc, Sfinte Ioan Botezătorul ! Slavă Ţie, Doamne !

Ţărâna uşoară, bunului meu prieten, scriitorul  Ion Ţugui, pe care l-am cunoscut... nu întâmplător.

http://elenatomaxxl.blogspot.com/2010/02/ion-tugui-stiam-ca-vei-veni-te-am.html

Prietenii şi eu, umbra - Fragment - Elena Toma

                                

                                  Noaptea nu va mai fi acolo

        Ziua de doi ianuarie 2010 îmi aminti că nu am un ban în buzunar şi aveam şi datorii care trebuiau onorate, rapid, conform eticii şi echităţii mele morale. Cum obişnuiam, în momente de grea povară pecuniară, apelez la bunul meu prieten, Liviu, declarat fratele de suferinţă, amândoi obişnuiţi să ne oferim umărul, la o adică. Îl cunoscusem, în urmă cu vreo 4 ani, printr-o ciudată întâmplare, abia la începutul navigării mele pe internet, când nu prea înţelegeam cum funcţionează. Primisem în căsuţa electronică un e-mail, prin care eram invitată să ne cunoaştem, pentru a povesti întâmplări din Israel distinsului semnatar al mesajului. 
Zâmbind, finuţă cum sunt, în asemenea ocazii, l-am contactat, pe id-ul de messenger, să clarificăm lucrurile, gândind că cineva vrea să se amuze pe seama mea. Rapid, înţelesesem că Liviu mă confunda cu Sarah, o evreică, cu care comunica de aproape doi ani şi nu reuşiseră să se întâlnească. Nici pe webcam nu se văzuseră, doar el arătându-i-se femeii misterioase. Văzând că se complică lucrurile şi nu reuşisem să îl conving de grava eroare, fiind şi ziua mea onomastică, după ce am aflat că locuieşte în Piteşti, l-am invitat la restaurantul Magic, din apropiere, pentru a sărbători, în doi. Nu îmi făceam probleme, restaurantul fiind unul din multele obiective din Piteşti cărora le făcusem spoturi publicitare, participasem la inaugurarea locaţiilor, eram ...