Nebuni frumoşi dintr'a - 5-a D! Privindu-vă, m-am speriat de moarte - Elena Toma

 Arc peste timp, pentru nebunii mei frumoşi, clasele 5-8 D

Cu surle şi trâmbiţe, la rugămintea mea, chiar insistenţele mele, ziua de 27 mai ar fi trebuit să mă găsească alături de foştii mei colegi, cei mai nebuni frumoşi ai claselor 5-8, şcoala generală  nr. 5 din Târgovişte. În incinta unui elegant restaurant din urbea mea natală, cina festivă pregătită cu mari emoţii aştepta un grup de copii de  vârsta a doua spre a treia:)) format din...

Anca Iliescu, Lucica Matei, Titi Marinescu, Adrian Florea, Geta Dinu, Istrate Florina, Posteucă Ion, Adriana Dafu, Mira Marcu, Emil Marinescu, Mariana Badea, Cristian Gâlă, Mariana Nistorescu şi… şi… mai cine ?:))).. 

                 marea absentă, Elena Toma, desigur. :)))

Mă credeam pregătită sufleteşte, după propriile-mi scenarii, să fac faţă emoţiilor, să nu mă prăbuşesc mai mult de limita la care m-a adus viaţa.  Visam cu ochii deschişi, cei mai nebuni elevi ai clasei a 5-a D.

 Noaptea dinaintea marii întâlniri, aglomerată cu imaginea lor, dar şi a mea, la vârsta de 10-14 ani, persista, vie, adânc înrădăcinată în sufletul meu. Amintiri hazlii încolţeau zâmbetul în inima mea bolnavă de armonie, nevoia de echilibru, dorul de anii copilăriei. Jucam fotbal, pe terenul din curtea şcolii. Urlam de fericire, când marcam câte un gol în poarta băieţilor. Trântindu-i la pământ, să nu ne stea în cale, sfârşeam meciurile în hohote de râs, cu hainele terfelite de transpiraţie, plini de praf, rupţi de oboseală. Amintirea cea mai importantă este legată de Adrian Florea, domnul care ne priveşte " stând pe scaun", colegul meu de bancă, printr-a 6-a, cred. Îi datorez cariera artistică, episod pe care-l voi povesti pe următoarea pagină:)) Din cauza lui, am renunţat la Istorie şi am ales muzica. Trebuia să fac dovada că voi reuşi, să spăl, cumva, ruşinea clasei D a şcolii generale nr5.

Ziua cea mare a sosit. Ne mai despărţeau 4-5 ore. Aşezându-mă în faţa oglinzii, pentru a-mi verifica ţinuta, m-am speriat de chipul straniu care-mi zâmbea, stingher, privindu-mă drept în ochi. 

- Ahhh ! Cine este femeia din faţa mea ? Îmi aminteşte de maimuţa de mătase, femeia fără nimeni, femeia fără nimic! Ah ! Unde dispăruse inocenta cu părul legat în codiţe, care alergase toată noaptea prin visele mele  ? mă-ntreb, şocată de imaginea străvezie, care-mi urmărea mişcările, în oglinda martoră dezastrului.

Şuvoi de amintiri, clişee parcă din alte vieţi, îmi invadaseră mansarda. Circuitele mele nu erau de acord ca femeia din oglindă să se arate colegilor rămaşi copii în amintirea ei.  Pe scurt : mi s-a făcut rău. Am chemat ajutoare. Gâfâiam, ca în finalul unei nopţi de dragoste beată, cum scrisesem eu într-un mănunchi de gânduri.:)) A venit şi un medic, normal ! Mi s-a recomandat să nu plec la drum. Înfrigurată, scuturată de frisoane, conştientizam, abia în acele momente, trecerea timpului. 

- Ah ! "Aş vrea iar anii tinereţii şi mintea mea de acum", îmi repetam, formând numărul de telefon al colegei Anca Iliescu. Trebuia să-i anunţ că, din cauza bătrânei din oglindă, nu pot ajunge la întîlnire. Plângeam, explicam starea depresivă care-mi curmase elanul, pierdută-n amintirile copilăriei. Am rugat să-mi fie trimise fotogtafiile, să-i revăd, pentru început, doar în poze, pentru a mă obişnui cu noua lor înfăţişare, în ideea revederii, cu altă ocazie ce urma să fie stabilită ad-hoc, la cina festivă din acea seară. Deşi am primit fotografiile de câteva zile, abia acum am avut puterea să le privesc. Lacrimi amare brăzdează timpul. La următoarea revedere, când vom participa mai mulţi, voi fi nelipsită. În fotografii, sunt nebunii frumoşi din clasele 5-8 D, şcoala generală nr. 5, Târgovişte:))

 ................................................

 Anca Delia Petruş

"mi-ar fi plăcut să nu treaca anii atât de repede , să nu avem regrete , să nu ne amintim de adolescenţa atât de pură, nevinovată ! şi cam atât ! să nu par 

m e l a n c o l i c ă."