Azi, 14 iunie, 2011, l-am căutat iar pe av. Eugen Ostrovschi. M-a ameninţat că "mă reclamă şi îmi face şi proces", dacă îl mai deranjez ! Apreciat ca fiind printre cei mai buni avocati din România, exceleând în pledoarie :))) iată, acest nemernic, care a tăcut atâţia ani, NU doreşte să-mi explice :
- ce s-a întâmplat cu procesul aflat pe rol, la tribunalul din Tel Aviv, in 1995, cum a fost posibil ca procesul să se închidă în absenţa mea, fără ca dosarul meu
- să ajungă la comisia DE SĂNĂTATE, ptr a fi analizat,
- fără actele medicale la dosar,
- fără procesul verbal de constatare a accidentului,
- şi tot eu obligată la plata a peste 4800 de şekeli, ptr. tratament la spitalul Ihilov, unde am ajuns internată, la numai trei două, trei săptămâni de la accidentul suferit in 10 iulie, 1991.
În 1995, av. Eugen Ostrovschi a vorbit, personal, la telefon, din apartamentul meu din Bucureşti, Piaţa Unirii, cu altă hahaleră, avocata Mira Wolf din Tel Aviv, ambii conştienţi de situaţia disperată în care mă aflam la revenirea din Israel. Profitând că memoria nu m-a ajutat, atâţia ani, nu ştiu nici în ziua de azi ce s-a întâmplat la Tel Aviv, cum a fost posibil ca, pentru toate traumele suferite în urma accidentului, 5 ani bolnavă, amnezică, în Israel, alţi 12 ani marcaţi de memoria afectată şi neputinţa fizică, sănătatea precară, viaţa de familie distrusă, cariera profesională terminată, să primesc 3000 dolari, chipurile despăgubire, în timp ce numai în Israel contractele mele erau evaluate la 1300 dolari pe lună ?
Desi am transmis mai multe semnale, av. Eugen Ostrovschi NU a catadixit să mă contacteze, să-mi explice şi mie ce s-a întâmplat, ce a discutat cu avocata Mira Wolf. Au vorbit in limba engleza, nu-mi amintesc ce şi cum a fost atunci. Marele avocat, desi l-am sunat anul trecut, in iunie, m-a pasat, amintindu-şi de mine, scuzându-se că abia după vacanţa ne vom putea intâlni, solicitându-i o întrevedere, logic ! A trecut şi mama şi bunica vacanţei, şi, azi, la un an de zile, revenind asupra problemei, NU doreşte să mă vadă. Mai mult, tot el m-a ameninţat că mă reclamă şi îmi deschide proces ! I-am reamintit că îmi datorează nişte răspunsuri plus plata convorbirii telefonice cu Israel.
- Ce fel de om eşti, av. Eugen Ostrovschi ? Tu, printre cei mai buni avocaţi !? Tu mă ameninţi ?! De ce ai închis telefonul, dacă ai conştiinţa curată şi nu te mustră, pentru felul în care m-ai tratat ? Mă ameninţi cu proces si reclamaţii ? Unde mă reclami ? Ok ! Află că până nu ajungi cu mine în instanţă, NU voi renunţa să insist, să aflu adevărul. Te-au mituit evreii implicaţi în acel proces, ca să nu te amesteci, să nu dezgropi morţii, pentru aflarea adevărului şi a mi se face dreptate ? La momentul acela puteam face recurs, dar m-ai lăsat fără niciun sprijin, hahaleră, inimă de câine ce eşti !! NU ţi-ar mai ajuta Dumnezeu.
- Dă-mă în judecată, reclamă-mă. Să afle toată lumea ce pledoarii de excepţie eşti tu în stare să faci, în apărarae intereselor celor care-ţi solicită ajutorul. Chiar dacă nu aveam bani să te plătesc, atunci, trebuia să îţi fie măcar milă de un concetăţean al tău, nevinovat, ajuns în situaţia mea, păcălită de evreii implicaţi în dosarul meu ţinut pe rol, timp de 2-3 ani, fără ca eu să am viză legală de şedere, victimă a manipulării, muşamalizării cazului meu.
Ruşine să-ţi fie ! Dă-mă în judecată ! Reclamă-mă ! Abia aştept să-ţi văd zâmbetul.- Ai ajuns mare şi tare ? Ei, bine ! Eu nu mai am nimic de pierdut.
Să dea Dumnezeu, atâţia bani să mai câştigaţi, Tu şi tot neamul tău,
câţi bani am câştigat eu, intre 1991-2011.
..........................................................
Dle av. Eugen Ostrovschi, pentru o mai bună înţelegere, să aveţi ce scrie în reclamaţie şi să dovediţi, la proces :))))
recitiţi :
Aştept să primesc citaţie. Succes !
🐾❤️ – Dumnezeu este dragoste - ,,Crăciunul este pentru totdeauna, nu doar pentru o zi, este dragoste, dorinţa de a trăi împreună, de a dărui, toate acestea nu sunt de pus deoparte ca nişte clopoţei, lumini şi beteală argintie într-o oarecare cutie pe un raft. Binele pe care îl faci pentru alţii este binele pe care ţi-l faci ţie.” Norman Brooks
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
si mie mi se intampla la fel cu avocati din romania am un proces pe rol de ani si am schimbat 2 avocati pana acuma .
RăspundețiȘtergere1. nu mai raspunde la tel .
2. nui intereseaza .
3.vor bani asa ca ei sta la birou si nu fac nimic sa se intereseze de proces .
asta din cauza ca eu sant plecat in italia de mult timp si nu pot sa vin de fiecare data sau sa stau dupa fundul lor sa vad daca fac ceva ...
Păi, să le urăm şi noi... Dumnezeu să le dea după inima şi sufletul lor. Să aibă parte de problemele noastre şi alţii să.şi bată joc de viaţa lor, aşa cum fac ei cu viaţa noastră.
RăspundețiȘtergereACEST OSTROVSKI e cel mai corupt avocat din baroul bucuresti.inainte de 1989 era mare securist,promovat procuror ceausist,care baga nevinovatii la puscarie .Nici nu.ti imaginezi,draga Elena,de ce e in stare individul asta.
ȘtergereNu cred o ioca din accidentul ala imaginar.
RăspundețiȘtergereUn mod de-a insela autoritatile pentru a te imbogati.
Noroc ca s-au prins la timp si nu au dat curs miseliei pe care ai pus-o la cale
Hai sictir. Să ai parte de durerea și suferințele mele.
ȘtergereCine ești, panaramă ? Ai curaj să vii, să vezi actele medicale, radiografiile ? Făcea-te-ai praf și pulbere, mi-ai răscolit trauma, disperarea atâtor ani trăiți în lipsuri de tot felul, familia distrusă, copiii lipsiți de dragostea mea. Asta să-ți dea Dumnezeu.