timpul a uitat să plece
a rămas în patratul meu cu gratii jucăuşe
din nevoia de echilibru
desenat pe fiecare petec de dorinţă
stau cu Dumnezeu la fereastră
în aşteptarea ta număr orele adormite
printre perne de cobalt
cruci de fum pironite mă vor naşte
vei simţi degetele mele apăsate pe inima ta
între aceşti pereţi învăţăţi pe dinafară
aici este popasul cu glezne de nesomn
liniştea creşte la rădăcina pătrată
timpul ne mângâie dumnezeieşte
a rămas în patratul meu cu gratii jucăuşe
din nevoia de echilibru
desenat pe fiecare petec de dorinţă
stau cu Dumnezeu la fereastră
în aşteptarea ta număr orele adormite
printre perne de cobalt
cruci de fum pironite mă vor naşte
vei simţi degetele mele apăsate pe inima ta
între aceşti pereţi învăţăţi pe dinafară
aici este popasul cu glezne de nesomn
liniştea creşte la rădăcina pătrată
timpul ne mângâie dumnezeieşte
...un poem frumos,scris cu suflet.
RăspundețiȘtergereDE UNDE CUMPARATI PERNE DE COBALT?
DE CE DE COBALT?
COBALTUL E UN MATERIAL MAI DUR CA FIERUL.
Daca va referiti la culoarea pernelor e ok-
in fashion,cobaltul este culoarea (albastra)anului 2011
aşa percep durirarea pernei pe care îmi aşez capul
RăspundețiȘtergeream o stare naşpa, mă mint că timpul a uitat să plece. Aştept.. şi nu nu mai am pe cine, din păcate ! Mai bine spus: am aşteptat dar era iluzie, o glumă a vieţii a râs de mine. A spus că vine şi m-a uitat !
trimiteti-i un pachetel de lecitina,daca nu are efect,
RăspundețiȘtergerefaceti o intorsatura ca la ploiesti,sau rezolvati-o sambata la nenea iancu
nu vreau să-l deranjez, e îndrăgosit de altă femeie.
RăspundețiȘtergerenu mai are nevoie de mine, am fost un surogat.
m-a folosit, în aşteptarea femeii pe care o visase.
eu i-am ţinut de urât, zile şi nopţi, soldăţelul sacrificat, în numele dragostei lui pentru altă femeie.
cum să-i scriu, să-l deranjez ? never.
mă bucur pentru împlinirea lui. şi TAC !
fug din mijlocul iubirii care mă răneşte.
e peste ţări şi mări... nu are de ce veni sâmbătă. are treburile lui, dincolo de aparenţe.
prizoniere între gratiile timpului
RăspundețiȘtergerelucrurile neîmplinite se simt vinovate
în această lume alungită enigmant
în voluptăţi ezoterice
înfăşurate în nostalgii trezite cu un strigăt
vor zămisli euforii perpetue
amestecate cu emoţii fără întoarceri
poate crezi că sunt deşteaptă, te-nşeli.
RăspundețiȘtergereproastă fiind îmi place să mă dau mare,
îmi râde-n faţă, fără jenă, o poezie.
insomniacă, consideră somnul pierdere de timp poate vedea în tine amantul perfect şi nu e deranjată că o poţi privi
ca pe-o femeie de o singură noapte.
imperfectă, şi-a ucis sufletul, simplu, laş, comod şi uneori mai slab. neştiind ce-i iubirea a acceptat surogatele ei, obişnuită cu durerea şi dezgustul le cauta plăcându-i să se tăvălească în ele simţindu-se chiar mai bine ca acasă.
sunt eu cea învinsă, puternică, în noapte.
fac dragoste, o dragoste tristă cu suflete moarte, strigă, poezia, nebuna, mergând în sens giratoriu, cu mâinile agăţate de certitudinea că, numai aşa, poate atinge în zone la care alţii nu au acces.
încercând s-o înţeleg, o pictez, o aud cum geme sub pensula aspră, încântată să-i cuprindă formele pe un vârf de iluzie.
căzută în capcana timpului, alături de ea, înfiptă în colţii de fildeş, vampiri, sărutând glezna, sânii prinşi în cumpăna tristeţii, descheiată la nasturii cămăşii de piatră,
într-o lume care mă strânge, simt că devin o poezie şchioapă.
mă vrei?
sunt o poezie ciudată şi rea!
Timpul ramane in noi, vesnic pazitor al sufletelor.
RăspundețiȘtergere