| Revelaţiile versurilor Elenei Toma - O recenzie a cărţii "Maimuţa de mătase" - Cristian Petru Bălan |
 Citind şi recitind cartea poetei Elena Toma "Maimuţa de mătase" (Editura Anamarol, Bucureşti, 2007), iniţial, mă bătuse gândul să intitulez această cronică "Plusvaloarea poeziilor Elenei Toma", ceea ce ar fi însemnat, desigur, să atribui noţiunii de "plusvaloare" un sens nou, inexistent în realitate, forţându-i şi falsificându-i adică înţelesul lui real, de termen din domeniul economiei politice, folosit de Karl Marx în celebra-i operă "Capitalul", unde promotorul comunismului introduce această noţiune pentru a defini surplusul de profit financiar al capitaliştilor "prin exploatarea clasei muncitoare"... Eu aş fi încercat, probabil primul, să-i extind acestui substantiv aria semantică, prin conferirea unui înţeles subsidiar nou şi anume: "Plusvaloare = o creaţie superioară deosebită care are o valoare intrinsecă, cu multe calităţi în plus faţă de produsul standard". Cum însă nu sunt sigur că opinia publică este pregătită să accepte noul înţeles al cuvântului, am renunţat la el, păstrând totuşi ideea că va trebui să vorbesc despre o carte mai deosebită în care Rodica Elena Lupu, semnatara prefeţei, afirmă cu mult curaj: "Ne aflăm în faţa unei cărţi vii, care va dura în istoria literaturii române."...
Intrigat de o asemenea caracterizare făcută pe un ton atât de categoric şi de rar folosit în critica literară, m-am apucat imediat să citesc atent şi chiar de două ori la rând această carte, iar unele poezii chiar şi de mai multe ori, pentru a fi sigur dacă nu cumva prezentatoarea paginilor poetice se situează pe o poziţie prea subiectivă. Ei bine,...
trecând-o prin toate filtrele ce trebuie totdeauna aplicate cu multă atenţie lecturării poeziilor moderne apărute recent în literatura română contemporană, am ajuns şi eu la concluzia că, într-adevăr, versurile poetei Elena Toma, nu numai că nu pot fi demolate, ci ele par să aducă cu certitudine un suflu nou în modernismul prozodiei româneşti din anii postrevoluţionari, fără ca autoarea să urmărească a crea neapărat un curent nou în istoria literaturii române, de vreme ce influenţa poeziei lui Nichita Stănescu se resimte oarecum vizibil în unele din poeziile domniei sale.
Ca dimensiune, "Maimuţa de mătase" este o cărticică mică, întrucât cele 103 poezii închise între copertele ei au fost comprimate într-un format cât palma - ceea ce este totuşi o greşeală din partea editorului, mai ales dacă ştia că are de a face cu o carte mare ca valoare, care merita să se impună şi prin dimensiunile ei. (Psihologic, se ştie că spiritul cititorilor este destul de influenţabil şi de formatul cărţilor, atunci când, în calitate de cumpărători, ei le văd expuse în librării. Tipăriturile de format mic pot totuşi atrage şi ele atenţia dacă au o grafică impecabilă şi, din fericire, coperta acestei cărticele are o asemenea însuşire.) Factorul decisiv care contează rămâne, desigur, calitatea textelor, iar la acest capitol degustătorii de poezie modernă vor constata că toate versurile Elenei Toma surprind prin gradul lor de tehnicitate şi sinceritate cuceritoare, care se alimentează din conflictul concepţiei asupra sensului profund al suferinţei umane. De fapt, întregul ansamblu poetic al celor aproape 200 de pagini este o complexă autobiografie lirică, evocându-se, în mai toate versurile, o dragoste euforică personală, dar lipsită de fapt de feed-backul dragostei autentice atât de mult râvnit şi cu atâta durere aşteptată ca răspuns. Acest deziderat pare a fi centrul de greutate al poeziilor revărsate din preaplinul sufletesc al autoarei.
Filonul trăirilor intime, care ni se înfăţişează cu deplină sinceritate, se întrepătrunde vizibil cu setea de comunicare fizică şi spirituală, precum şi cu un parteneriat, de multe ori prea virtual intuit, dar de aceleaşi dimensiuni sufleteşti cu ale ego-ului emitent, deschis spre un corolar al fanteziilor cromatice şi plastice aproape palpabile. Sentimentele sugerate discret - sau descrise direct - levitează liric între o durere narcisistă şi un liric romantic, mai exact un lirism consecvent ce se percepe ca o suavă muzică de fond. Cât priveşte precizia exprimării, ea pendulează între clar şi obscur, între erosul orizontal şi vertical, el dominând alternativ sau asamblat şi sincronizându-se totdeauna cu numeroase imagini pitoresc-sentimentale.
Oricum am citi aceste versuri, la rând sau pe sărite, descoperim că poeziile autoarei încântă mai întâi prin stilul, apoi prin esenţele ideilor sugerate de textul lor propriu-zis. Fireşte, esenţa ideii participă creativ la valoarea stilului, potenţându-l. Textul însuşi subtilizează, voluntar sau nu, strălucirea stilului, conferindu-i o libertate de mişcare în toate direcţiile oferite de inspiraţie. Totdeauna accentul cade pe o intuiţie adolescentină a erosului pierdut ce nu mai poate fi recuperat şi reconstituit tridimensional decât în amintiri relativ greu de descris...
Că avem de a face cu o poezie plină de iluzii dureroase, de fals sentiment al inutilităţii şi al abandonării, de doleanţe uneori stranii, cu comparaţii faunistice din subordinul mamiferelor simiene, cu un tragic amestec de umilinţă, tandreţe şi imposibil, forţat să devină realitate, descoperim chiar în poezia "Maimuţa de mătase" ce i-a dat titlul cărţii: "aş vrea să fiu o apariţie frumoasă/ cu trupul orei sibilinice/ şi sâni decoltaţi/să pot fugi de spaimele magice/ prin iarba adormită/ peste cântecul greierilor/ peste cuvintele înfrunzite-n copaci/ aş vrea să fiu femeia/cu picioare de pasăre/cântând nopţilor insomniace/într-o bodegă cu mult fum/şi mese pătrate/goală ca mine/în aşteptarea /altui răsărit/cu mai mulţi sori/mă uit în oglindă/sunt Lucky maimuţa de mătase/umblu desculţă pe o lume de cioburi /încerc să ies din scheletul de piatră/dincolo de carne şi oase eşti tu/spargi noaptea în dinţi/sunt picătura de sânge căzută/pe trecerea spre realitatea/mută, oarbă, surdă, nebună,/femeia fără nimeni/femeia fără nimic/cânt imnul tenebrelor /râd de căluţul de mare/de sirena care nechează/aş vrea să fiu o apariţie frumoasă"
Interesante sunt mulajele erotice din versurile care reproduc cu o excesivă, tautologică şi cu spontan metabolism ipostaze semireale, de-a dreptul stranii, lipsite de beatitudine, dar consolidate de splendide comparaţii şi hiperbole inedite: "intrată în eclipsă/ luna părea un păianjen/ agăţat de cerul înclinat/ pe o margine rămaşi fără chip/ sub pelerina întunericului/ nu mai ştiam care dintre noi/ este cel adevărat/ pierduţi în înfăţişări fără identitate/ plutim deasupra pământului/ împovăraţi de blesteme/ în noaptea cu fruntea îngheţată/ încerc să te acopăr cu viul din mine/ adormit în unghere umbroase/ ca o rană cufundată în linişte/ ne vom regăsi/ în partea neprevăzută/ a lumii pe o margine de viaţă/ fără liman asemeni păsării zeu/ vom păşi unul spre celălalt/ cu tălpi desperecheate/ fără să ştim a cui oglindire suntem" (Fără identitate) sau: "m-am întrebat/ dacă n-ar fi mai uşor fără trup/ atât de puţinele tale braţe/ nu ar mai putea cuprinde/ văpaia din mine/ orizontul ce se îneacă în mare/ fără să ştie de ce azi/ nu mai ştiu cine sunt/ un răsărit cu doi sori/ marea întinsă ca o lumină/ finalul prezentul un nou început?// mă locuişte un copac bolnav/ m-a invadat bolborosind incantaţii/ urzind un apartament printre crengi/ de ocazie/ în care să poată iubi fără margini/ crescute/ să poată dormi ca un nou născut/ alergi spre mine crezi că sunt/ petecul de speranţă închis ermetic/ în cupele sânilor cu talii de pere/ noaptea se uită la noi prin ochii/ ferestrei/ trezeşte dorinţe uitate/ să te-aştept?/ ne vom rostogoli în inexplicabil/ azi nu mai ştiu cine sunt/ mă întreb/ e mai uşor fără trup?" (Cum ar fi mai uşor).
Vocaţia se exercită pluridimensional. Poemul "Sunt nebună, zâmbeşte!" are aura superlativului prozodiac, candidând la portalul marilor antologii de poezie contemporană şi, în mod garantat, nu este o piesă singulară de acest gen: "Sunt o nebună!... // Înfăşurată în curcubeu/ stau cu urechea lipită de înălţimi/ aud cum zămisleşte noaptea/ roiri de stele/ aprinse pe umerii tăi.// Nu mă tem de plânsul norilor/ apăruţi în palmele bătătorite/ ale cerului sângerat în răsărituri.// Sunt o nebună! // Cucerită de sunete şi culori/ fac dragoste traversând timpul/ decorat cu revelaţii ce bântuie/ sufletul dezmembrat de femeie./ Dacă te strig... ai să m-auzi?/ Aş vrea să-ţi dăruiesc , zilnic,/ noi începuturi/ să te trezeşti din somnul adânc/ căzut la marginea nopţii.// Zâmbeşte, nu te teme!...// Sparg baloane sculptate în sâpun/ fumez ţigări din pachetul LM/ colorat în albastru şi roşu/ mă locuieşte un pătrat circumscris/ ales, pueril,/ de rotundul vieţii."
Din punct de vedere axiologic, plasma stilistică generală a poeziilor de acest gen izvorăşte din lupta dintre luciditate şi confuzie: "m-am întâlnit într-o seară/ cu un sentiment/ abia ieşit din starea de levitaţie/ cu o voce melodioasă/ şi pupile dilatate/ inventaria ziua/ ce se scufunda în zare// figuram pe la jumătate/ zămislită în rădăcini fără copac/ am vrut să mă ridic/ îmi crescuse o aripă/ doream să fiu zborul// o umbră a pământului/ mi-a pus piedică şi am căzut/ într-un poem lipsit de relief/ de atunci nu mai simt/ nu mai văd sentimente/ ochii mi s-au depărtat de cap/ sensibilitate neînţeleasă/ de ordinea umană/ alunecată în tăcerea simţurilor/ devorate de existenţă// am o zi proastă/ memoria şi-a amintit/ această întâlnire/ ce mă sfidează şi azi/ cu braţele încrucişate" (Întâlnire cu efect nociv):
Totdeauna ne vedem surprinşi de diversitatea structurilor stilistice, de agilitatea spontană cu care poeta manevrează simbolurile, folosind cu preponderenţă un stil impetuos, deloc forţat, deşi excesiv de scepticizant uneori, dar cu trăiri asidue, mizând, de obicei, pe un joc versatil al imaginilor predispuse nuanţelor patetice, într-un fel chiar tulburător, demonstrându-ne că vocaţia autoarei se poate exercita pluridimensional. Predominantă este intuiţia adolescentină a erosului pierdut cu care şi-a îmbrăţişat destinul impus de soartă, înfăţişat cu multă putere de cuprindere şi cu o înaltă acuitate a observaţiei în raport cu realitatea deloc favorabilă.
Încercăm să selectăm mai jos câteva din asemenea exemple (alese mai mult la întâmplare, căci prezenţa lor are o mare densitate pe fiecare pagină), toate conţinând un joc versatil, un relief verbal tulburător, o sensibilitate discretă care contribuie sensibil la adâncimea şi particularitatea psihologică a unor simboluri deosebit de originale. Figurile de stil, fără locuri comune sterile, respiră aerul organizat al lirismului inteligent şi absolut. Ele surprind prin frumuseţea şi prospeţimea lor, incluse deseori în parantezele unui scepticism şi ale unor uşoare autoironii inofensive, frizând rigorile poeziilor moderne: "mă urmăreşte noaptea/ în conduri de aur/ cerul nepăsător/ bate din aripi speriate/ prin părul meu/ luna îşi trece o mână/ la polul nord al inimii tale/ aproape îngheţată/ cuvinte rătăcite în versuri/ s-au prefăcut în nori/ ce harababură!" (...) "întunericul trage de timp/ până la marginea răbdăriii" (...) "...trupul meu a uitat să iubească// lasă-mă să ies din el/ să pot alerga în aerul tău liber/ cu trup nou şi uşor de purtat/ spre marginea lumii" (...) "te sărut cu toate poemele mele/ am venit lângă tine/ cu tot ce mă doare/ îmi răsună ziua în priviri/ gândul călătorit de păsările oarbe/ adoarme în palma ta/ să fim iar împreună/ să ne îmbătăm/ cu deşertăciunile lumii/ şi albăstrimi de cer/ îngenuncheaţi în faţa cuvântului/ amantă alb-aastră-ntr-o călimară// prin luna agăţată la marginea nopţii/ (ea) zămisleşte în lumină naşterea zilei..." - etc., etc.
Ne oprim aici cu citatele de această valoare, deoarece, continuându-le, ar însemna să transcriem toată cartea...Orice poezie am alege, ea ne convingem că este vorba de o poetă matură încă de la prima carte, deşi ar fi greşit să ne imaginăm că avem de a face cu o autoare de debut. Elena Toma a fost şi a rămas un nume foarte cunoscut de iubitorii de artă, fiind nu numai un autor prolific, dar şi o prozatoare de mare talent (vezi impresionantul ei roman autobiografic "Fiinţe dificil de fixat", Ed. Anamarol, Buc., 2007), o pasionată realizatoarea Clubului şi Blogului XXL, precum şi a emisiunii "Radio R România", bine cunoscute de sute de mii de români, o cântăreaţă apreciată, reporteră de radio-TV, profesoară de artă şi o înzestrată pictoriţă, apreciată de criticii români de artă plastică modernă. Remarcăm, bunăoară, că, la sfârşitul cărţii "Maimuţa de mătase", sub titlul "Poetul este un pictor, pictorul este un poet", există şase reproduceri în culori din apreciatele tablori în ulei pictate de Elena Toma.
Chiar dacă acest nume s-a impus în lumea multor iubitori de frumos, credem că personalitatea complexă a artistei ar merita să fie şi mai mult cunoscută în ţara pe care Elena Toma o iubeşte cu aceeaşi pasiune precum îşi iubeşte arta căreia i-a dedicat întreaga-i viaţă.
Cristian Petru BĂLAN
Glenn Ellyn, Chicago, 03.08.2011
Sursa 1
Sursa 2
http://agonia.ro/index.php/article/13986256/_Revela%C5%A3iile_versurilor_Elenei_Tomahttp://agonia.ro/index.php/article/13986256/_Revela%C5%A3iile_versurilor_Elenei_Toma
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.