Această dragoste

 

Această dragoste

atât de violenta atât de firava atât de tandra atât de disperata
aceasta dragoste frumoasa ca ziua si urâta ca vremea când vremea e urâta
aceasta dragoste atât de adevărată atât de frumoasa 

atât de fericita scăldata-n bucurie
si-atât de derizorie tremurând de spaima ca un copil în bezna
si totuși sigura de ea ca omul calm în miez de noapte
aceasta dragoste ce sperie pe atâția si-i face sa vorbească și-i face să blesteme
aceasta dragoste păzită pentru ca noi o păzim
aceasta dragoste hăituită, rănită, călcată -n picioare, isprăvită, negata, uitata
aceasta dragoste-ntreaga atât de vie încă și însorita 

este dragostea ta este dragostea mea
a celui care-a fost acest lucru pururea altul si mereu neschimbat 

la fel de-adevărata ca o planta si ca o pasare vibrând calda si vie 

ca vara noi amândoi putem sa mergem si sa ne întoarcem
putem sa uitam pe urma s-adormim
sa ne trezim, sa suferim, sa-mbatrânim sa adormim din nou 

sau sa visam la moarte să ne trezim surâs si râs sa-ntinerim dragostea noastră rămâne
îndărătnică asemenea unui catâr vie ca dorința si crudă ca memoria
stupida ca regretul si tandră precum amintirea rece ca marmora frumoasa ca ziua
fragila ca un prunc surâzând ne privește și ne vorbește fără cuvânt
si o ascult tremurând si strig si strig pentru tine si strig pentru mine
rugându-ma de ea pentru tine pentru mine pentru toți cei ce se iubesc 

și care s-au iubit
da îi spun dragostei pentru tine pentru mine si pentru toți ceilalți pe care nu-i cunosc
rămâi acolo nu te clinti nu pleca noi care suntem iubiți 

noi te-am uitat dar tu nu te uita
noi nu te-avem decât pe tine pe pământ nu ne lăsa sa înghețăm 

mereu mai departe mereu oriunde-ai fi 

da-ne iar un semn de viață mult mai târziu din marginea pădurii
din pădurea memoriei țâșnește deodată întinde-ne mâna salvează-ne.

Jacques Prevert