vineri, 13 septembrie 2024

Nichita Stanescu și Dora

 


🌺
Vesnicul îndrăgostit Nichita Stanescu avea 46 de ani când a cunoscut-o pe tânăra Dora, care pe-atunci avea exact jumatate din varsta sa. I-a spus din clipa in care a vazut-o ca o sa fie nevasta lui si a reusit sa o convinga sa il viziteze din nou. Poetul era la Cluj cand si-a amintit ca trebuie sa primeasca vizita promisa de Dora, astfel ca a luat primul tren catre Bucuresti. Prima declaratie pe care i-a facut-o a fost si cea care a cucerit-o: „Cand m-am gandit zilele astea la tine, am simtit ca mi s-a rasucit un cutit in inima”. Doi ani mai tarziu, cei doi se casatoreau. S-au iubit intens, iar Nichita i-a scris Dorei nenumarate poezii, in fiecare zi aceasta primea o noua poezie si un nou nume de la iubitul ei. Dora a fost ultima si cea mai mare iubire a poetului si femeia in bratele careia a murit.
Nichita Stănescu
Emotie de toamnă
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem ca n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi creasca aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi intr-un ochi străin,
și el o să se-nchida cu o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Șuier luna si o răsar și o prefac
intr-o dragoste mare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.