Mihai Eminescu - Afară-i toamnă

Afară-i toamnă

Mihai Eminescu

Afară-i toamnă, frunză 'mprăștiată,

Iar vântul svârle 'n geamuri grele picuri;

Și tu citești scrisori din roase plicuri

Și într’un ceas gândești la viața toată.

Pierzându-ți timpul tău cu dulci nimicuri,

N-ai vrea ca nime 'n ușa ta să bată;

Dar și mai bine-i, când afară-i sloată,

Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Și eu astfel mă uit din jeț pe gânduri,

Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,

În juru-mi ceața crește rânduri-rânduri;

De-odat’aud foșnirea unei rochii,

Un moale pas abia atins de scânduri...

Iar mâni subțiri și reci mi-acopăr ochii.

Dehors, l'automne...

Mihai Eminescu

( trad.Nicolae Mușa)

Le vent essuie sur les fenêtres

Pas mal de feuilles, des gouttes de pluie;

Couchée dans ton fauteuil tu lis

D'un air absent, tes vieilles lettres.

Maintenant tu n'as rien à faire -

Tu ne veux pas qu'on te dérange,

Pas loin du feu, assise et sage,

Rêvant dans ton sommeil, tu erres.

Perdu dans mes pensées je tombe

Au vieux conte avec une fée -

Dehors, tant de brouillard se met

J'entends un bruissement d'une robe,

Des pas légers se frottent sur sol

Et, sur mon front, tes mains se collent ...

.

René Schützenberger

Liseuse à la fenêtre