Cea mai frumoasă floare

 

„Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare?”

O întrebă în şoapte într-o zi.

„Din insule pierdute-n depărtare

Cea mai frumoasă floare care-o fi.”

Abia se mai zăreşte-acum catargul.

Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân

O fată albă, alb măsoară largul,

Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare

Corabia opri şi strânse-n ea

Morman de flori, căci fiecare floare

Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară,

Cu peşti de aur prinşi la subţiori,

Corabia de foc o scufundară,

Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.

Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare:

„Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an?”

„Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –

Cea mai frumoasă scoică din ocean”…

Radu Stanca