Nichita : A venit toamna și iar mi se face dor de cristalinul cântec al neuitatului nostru Nicolae Labiș. A venit toamna și în gânduri tresare un braț cu steag fluturând deasupra luptei împotriva inerției.
A venit toamna când luna căpruie catifelează genele aurii ale frunzelor și un dor de Nicolae Labiș mă cuprinde; și din nou, la masa mea, pun un pahar plin cu vin roșu, mai mult.
Cine știe? Daca i-o fi sete și va veni să-l bea?
Nichita
____
Tot ce-am iubit, niciodată
N-am mistuit într-al timpului paşnic trecut.
Tot ce-am putut să privesc
Mi s-a părut din cale-afară
De crunt ori dumnezeiesc -
Nu i-am dat voie să moară.
Sub zenit
Am să fiu fericit
Când cineva,
Descifrându-mi litera şi inima mea,
Va putea fi privit
Râzând, ori rânjind,
Ori plângând.
Versuri: Nicolae Labiș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.