luni, 28 august 2023

Mai ai curaj să trăiești în România ?

HAOLEEEOOO PĂZEA, NEAMULEEE ! Cică DIICOT, DNA, PROCURATURA ... au deschis dosare, în urma tragediei din Crevedia. Cică sunt citați peste 30 de martori și alte asemenea frecții, alertă generală, fraților, instituțiile statului lucrează din greu, de zor, în căutarea vinovaților. VINOVATUL PRINCIPAL : INSTITUȚIA CARE A APROBAT funcționarea firmei GPL în mijlocul așezărilor cetățenilor. Au aflat cine a semnat, cine a aprobat funcționarea acestei GPL ? Câtă șpagă s-a dat ? Cât au cotizat la PSD criminalii aceștia care, pentru a-și umple conturile, au riscat viețile bieților oameni adunați în jurul caselor distruse ? Mai zice cineva ceva de azilurile groazei ? Dar de tragedia 2 mai, moartea celor doi studenți ? Dar despre morțile din spitale ? NIMIC ! Peste câțiva ani, vom afla că dosarele s-au prescris. Magistrații sunt corupți, mituiți, iau banii și închid dosarele, criminalii, hoții, pungașii rămân în libertate, noi le plătim pensii speciale. Mai ai curaj să trăiești în România ?

duminică, 27 august 2023

CUM A FOST POSIBIL... ?

CUM A FOST POSIBIL... ? întrebarea de bază adresată de media, iar noi, națiunea, majoritatea analfabeți, inculți, neam de proști, recunoscuți, rămânem gură cască la tupeul cu care factorii responsabili pentru crimele comise, jaful comis, explozii, activități ilegale , etc... ei, autorii tuturor relelor se străduiesc să ne convingă ( pentru a câta oară ? ) , că suntem proști, tâmpiți, iar ei fac ce vor cu viața noastră, manipulați, striviți de greutățile vieții, neputincioși, în fața mizeriei, LA OREDINEA ZILEI, ÎNTREBAREA : CUM A FOST POSBIL ca GPL Crevedia să funcționeze ilegal ? Păi, la fel cum și azilurile groazei și alte unități funcționau ilegal, simplu ! Se întreabă cum averile mafioților, etc... sunt posibile, dar nimeni nu face nimic pentru a împiedica nenorocirile. Există o singură explicație: CORUPȚIA - mituirea politicienilor, polițiștilor, magistraților, marea caracatiță care funcționează la cote maxime. Prostimea plătește taxe și impozite, nenorocirile se țin lanț, cu acordul, acceptul tacit al celor mituiți, care, pentru milioanele, favorurile primite să închidă ochii. Apoi, asistăm cum aceiași corupți aleargă din colț în colț, chipurile, să facă dreptate, să descopere adevărul, râzând de noi, sfidîndu-ne inteligența, salvarea lor fiind magistrații care clasează dosarele, termenele ajung la prescriere. Să nu zicem că iau salarii și pensii speciale nemeritat. În acest timp, românimea își duce traiul, scârbit de prosteala pe față. Hai, că deja nu mai încape atâta silă.

sâmbătă, 26 august 2023

ÎN LOCUL MANELELOR ... ALTETISM

ÎN LOCUL MANELELOR ... ALTETISM - Surprinsă în mod plăcut, mă întreb, la noi de ce nu există așa ceva ? De ce nu se poate ? Urmăresc, de 8 zile, Campionatul Mondial de Atletism, cel mai mare regal atletic din 2023, din Europa, ediția a III-a, care se desfășoară la Budapesta, pe un stadion nou-nouț, amplasat pe malul Dunării, construit pe parcursul a 3 ani și care a costat peste 60 de milioane de €. Arena are o capacitate de 40.000 de locuri. Ungurii investesc în sport, cultură, noi, românii, umplem stadioanele cu maneliști, UNTOLD, NEVERSEA și alte asemenea excremente care otrăvesc tineretul și nu numai. La Budapesta, în pofida căldurii, zilnic, de 8 zile, tribunele sunt pline, pline ochi, iubitori ai sportului din Ungaria, de pretutindeni veniți alături de sportivii de marcă ai lumii. Sportivi din toate colțurile lumii. Noi ne mândrim cu UNTOLD și spectacole muzicale susținute de neica nimeni aduși de pe te miri unde , să distreze românașii, să mai prizeze și tineretul oleacă de prafuri, polițiștii să iasă și ei la pândă cu câinii întru depistarea drogaților, etc... în zgomot, fumigene, artificii și alte rahaturi de saltimbanci, în timp ce la Budapesta este lumină, liniște, victorie, strălucire. Mi-e o silă infinită de neica Victor Orban, dar nu putem să nu dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Ce înseamnă educația !

vineri, 25 august 2023

Suntem proști sau doar luați drept proști ?

Știrile abundă cu informații despre consumul de droguri, substanțe interzise. Mă întreb, de unde au românii bani să cumpere drogurile astea, să-și distrugă sănătatea, viața lor și a altora, cum s-a întâmplat cu drogatul criminal care a curmat viața a doi tineri studenți la Vama Veche. Procurorii și magistrații îl vor scăpa pe criminal, curând auzim că va fi internat la o clinică în Italia, Franța, cât mai departe de România. Mai avem un caz sfidător, criminalul Iorgulescu, scăpat de jegurile care pretind pensii speciale. Ignoranța neamului are preț scump. Suntem proști sau doar luați drept proști ? de își permit manipularea pe față ?

duminică, 13 august 2023

HAOLEO ȘI DAOLEO ! LUMEEE ȘI IAR LUMEEE ! SĂRIM ȘI NOI ? 🙂

HAOLEO ȘI DAOLEO ... LUMEEE... ȘI IAR LUMEEE.... SĂRIM ȘI NOI ? 🙂 Nu ne putem plânge că nu avem și noi reality show și seriale tv, producții ale regizorilor, scenariștilor absolvenți ai școlilor de artă românești sau inspirate din producții străineze jalnice, ca pentru prostimea de peste hotare. 🙂 Actorii românești, care mai de care mai talentat, își devoalează calitățile în emisiuni și seriale tv. de succes precum ”Bravo, ai stil”, ”Las Fierbinți” ”Roata norocului”, ”Insula iubirii”, ”Casa iubirii” plus Survivor România 2023, reality show de supraviețuire românesc promovate de televiziunile de succes ProTv, Kanal D. Dacă ai avea răbdare să urmărești până la capăt asemenea producții eșuate, ai înțelege rolul lor : îndobitocirea în masă a prostimii deja prostite tocmai prin promovarea, participarea la asemenea excremente televizate, în care puhoi de tineri și nu numai aplaudă, râd, exprimă marea plăcere contra cost, desigur, sume derizorii, dar primesc banul, nu îl dau. Păi nu ? 🙂 Și, pentru că simțul patronilor de televiziune este unul foarte dezvoltat, ei avizi după rating, telespectatorii avizi după prostul gust, remarcând gradul de incultură, analfabetism în creștere, Pro TV dă marea lovitură, surclasează Kanal D, prin noul reality show ” SĂRIȚI DE PE FIX” Cu alte cuvinte, dacă asemenea producții de râsu plânsu se adresează prostimii, iată că ProTv va avea grijă și de cei ” săriți de pe fix”, așa, ca să fie garnitura completă 🙂 Nu-i așa ? Vai de viața noastră ! În ce țară trăim !?

sâmbătă, 12 august 2023

” SHOW-UL IUBIRII CU UN FOTBALIST LA IARBĂ VERDE ”

” SHOW-UL IUBIRII CU UN FOTBALIST LA IARBĂ VERDE ” - titrează o televiziune de belea, dedicație pentru prostirea prostimii, dacă mai era nevoie 🙂 ”Te-ai ținut de fusta mea / și mi-ai furat inima Eu nici nu știam că pot / să iubesc un vagabond /” versuri de literatură pură, cântate cu foc într-un peisaj montan, plin de verdeață proaspătă poluat de o manelistă apărută și asta, ca ciuperca după poaie. Desculță, îmbrăcată într-o rochiță albă, scurtă până la cour, cu un buchet de flori albe în mână aleargă, bezmetic, în timp ce fotbalistul, alt neica nimeni, ( dar asta nu contează , apare la televizor ) :) dă să o prindă, în jocul dragostei. 🙂 Dacă ai bani, plătești spațiul, la radio, la tv, unde vrea mușkiu tău și cânți ce -ți place. Versurile pot fi de balamuc, nu contează. Cuvântul vagabond din text este un alint, un răsfăți, adică, iaca, nene, taman un fotbalist vagabond mi-a furat inima. 🙂 Râsu plînsu... adică fotbalistul , încântat, fermecat, prinde în brațe cadâna pletoasă precum salcia și o strânge duios, recunoscându-se vagabondul din poveste. Doamne, mare Ți-e grădina. De-ar urla prostia. Dar nu e vina lor. Cei care promovează asemenea mizerii sunt vinovații. Dar și ei și interpreții sunt inculți, agramați, lipsiți de orizontul muzicii de calitate. Viva MANEAUA, nene, acilișa, în România, Țara Manelelor.

vineri, 11 august 2023

COTCODAC, COTCODAC, la fereastra mea !

COTCODAC, COTCODAC, la fereastra mea ! Până în urmă cu ceva timp, mă puteam lăuda că trăiesc într-un cartier liniștit al unui orășel de provincie. Dar, după cum știm, nu aduce anul, ce aduce ceasul. Fereastra Palatului Culturii Mele are o priveliște magică: parcarea cu plată pentru mașini, una mai bengoasă ca alta. Chiar în dreptul ferestrei mele un vecin, om simplu de la sat, își parchează Dacia Logan, neagră, fioroasă precum coșciugul. Când parchează, mașina emite un cotcodăcit, onomatopee specifică găinii, programat instalat, să aibă țăranul ce auzi când parchează. La fel, când iese din parcare, același prelung, enervant, insuportabil cotcodac. Dar nu e numai atât. Neliniștit, temându-se să nu-i dispară rabla, verifică, de câteva ori pe zi, starea mașinii. Până să ajungă la mașină, de la distanță bună, activează cotcodacul, semn că deschide, deblochează ușile. Se coiește, răsucește în jurul ei, o bibilește, trântește ușa, după ce ia ceva din interior, apoi cotcodacul activat anunță încheierea operațiunii. Pleacă și revine, de câteva ori pe zi. Delirul începe când mașina începe să urle, din senin, ziua, în amiaza mare. Se activează o alarmă ciudată, la intervale regulate, în număr de 7 reprize, de zici că au dat hoții să-i fure panarama de coșciug negru parcat la ferestra mea, Loganu-i de lux. Ce dracu poți face ? Stai și înduri sirena, urlătoarea, până își face numărul. L-am rugat să intervină, parcarea fiind un spațiu liniștit, nici țipenie de om nu trece prin ea. Dar, cică, așa este setată alarma din fabricație. Am rezistat, eroic, până mi s-a pus pata, trezită din somn, ziua, noaptea, fără pic de liniște. Ne-am certat, bălăcărit, ca la ușa cortului. 🙂 Am reclamat la poliție. Ca prin farmec, am rămas numai cu codcodăcitul, la ieșirea, intrarea în parcare. Dar... orice miracol durează trei zile. O nouă alarmă răsuna tânguitor, de data aceasta, mai fioroasă, mai lungă.... în timp ce sinistrul vecin o proba, chipurile, în liniștea amiezii, la fereastra mea. Ori e prost, ori e senil. Sau, de ce nu ? i s-a pus pata și-i face plăcere să se certe cu mine. 🙂 🙂 I-o fi plăcut repertoriul meu cu zicale, d-alea din popor și, plictisit de nevastă, vine la fereastra mea, hodorogul, să-i mai zic una, alta, de dulce. Doamne, mare Ți-e grădina. 🙂 M-aș muta, să scap de labă tristă, dar n-am bani să plătesc schimbul de locuință, acte, alea, alea...

CÂT DE TÂMPIT SĂ FIE PRODUCĂTORUL RECLAMEI ? 🙂 🙂

CÂT DE TÂMPIT SĂ FIE PRODUCĂTORUL RECLAMEI ? 🙂 🙂 Pauză de publicitate, la un post de Știri. În imagine, un bărbat dormea profund. Femeia de lângă el scoate de sub plapumă un clopoțel măricel, și, tam-nesam, scutură clopoțelul, la urechea bărbatului adormit. Buimac, năucit de sunetul strident, care te-ar fi sculat și din morți, privește șocat femeia, care... ce să vezi ? Aceasta anunță, la urechea lui, ofertele ALTEX, prețuri, produse, etc. 🙂 Așa ceva.... ! 🙂 🙂 Atâta prostie ! Mi-am făcut cruce, întrebându-mă cât de tâmpit poate fi producătorului spotului publicitar ? Să dormi, să fii trezit, brutal, de sunetul metalic al unui clopoțel, să-ți spargă timpanul, în liniștea camerei, ditamai clopoțelul cam ca acela care anunța recreațiile, în timpul orelor de curs ale generației mele, care nu a beneficiat de soneriile apărute, montate mult mai târziu. Pentru noi, old people de azi, sunetul clopoțelului era sfânt. Elevul de serviciu alerga pe coridoarele școlii zăngănind clopoțelul. :) Anunța recreația mult așteptată. Măiculiță, suna clopoțelul ăla de tresăreai de-a binelea, auzindu-i zăngănitul pe nivelul etajat al școlii. Dar, aici, în acest spot publicitar, ce rost are ? 🙂 🙂 Și când te gândești ... asemenea spot publicitar costă un sac de bani. Prost să fii, noroc să ai! 🙂

"De ce căţeluşul ăsta şchioapătă?“

În vitrina unui magazin de animale era un afiş: „Căţeluşi de vânzare“. Un băieţel de 9 ani intră şi întreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 15 şi 30 de dolari. Atunci băieţelul băgă mâna în buzunar, scoase câteva monezi, numără 3 dolari... şi din nou întrebă: "Aş putea vedea căţeluşii?“ Vânzătorul zâmbi. Fluieră, iar din magazin ieşi afară căţelusa şi în urma ei 6 pui frumoşi. Al şaptelea căţeluş -rămas în urmă - nu se apropia. Băieţelul întrebă: "De ce căţeluşul ăsta şchioapătă?“ Omul îi răspunse că acela se născuse cu o problemă la picior şi aşa va şchiopăta toată viaţa. „Acesta-i căţeluşul pe care-l doresc“, spuse băieţelul cu bucurie în glas. "Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!“ Atunci copilul, supărat puţin, a replicat: "Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi al celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 1 dolar, până voi achita preţul lui întreg!“ "Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea fugi, juca sau sări precum ceilalţi!“ Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului proteza care-i susţinea piciorul strâmb. "Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!“ Ochii vânzătorului s-au umplut atunci de lacrimi.

luni, 7 august 2023

O lectie de viață!

O lectie de viață! „După 50 de ani de căsătorie, într-o zi am privit-o atent pe soția mea și i-am spus: acum 50 de ani aveam o casă mică, o mașină veche, dormeam pe canapea și ne uitam la un televizor mic, în schimb, în fiecare noapte dormeam alături de o fată frumoasă de 19 ani. Acum, am o casă mare şi scumpă, multe mașini, un pat imens într-un dormitor luxos, TV color cu ecran mare, însă dorm într-un pat cu o femeie de 69 de ani. Încep să mă îndoiesc de căsnicia mea.” Soția mea este o femeie foarte înțeleaptă. Nu s-a supărat şi nici nu m-a certat. Doar mi-a propus să-mi găsesc o fată de 19 ani, iar ea va avea grijă să trăiesc din nou într-o casă mică, să dorm pe o canapea ruptă și mă uit la un televizor alb-negru.”"Să ai mai multe ,,iubite”, nu te face mai bărbat. Să ai mai mulți ,,iubiți”, nu înseamnă că ești mai frumoasă. Produsele ieftine atrag doar oameni ieftini. Și între timp tinerețea trece. Și frumusețea odată cu ea. Caracterul rămâne piesa de rezistență. Femei pot fi toate cele care își pun tocuri și fuste scurte, bărbați pot fi toți cei care își pun pantofi și costume scumpe. Dar cu adevărat femei și bărbați sunt cei care îşi înveşmântează mintea, spiritul si caracterul. Sunt simpli în vorbe, stiu ce vor și sunt eleganți în atitudine. Nu-ţi risipi viaţa cu trăiri ieftine și cu oameni ieftini. " "Trebuie să-i învățăm pe copiii noștri că o mașină nu este un simbol al succesului, iar mersul pe jos nu este egal cu sărăcia.” (Robert De Niro)

duminică, 6 august 2023

MAREA BALAMUCEALĂ SMUCEALĂ UNTOLD... DE RÂSU PLÂNSU !

MAREA BALAMUCEALĂ SMUCEALĂ UNTOLD... DE RÂSU PLÂNSU ! Cum spuneam, UNTOLD, program de prostire, dezmăț, îndobitocire în masă. Reporterul tv. transmite, de la fața locului. În imagine : zbucium, joc de lumini amețitor, fumigene colorate, artificii, zgomot infernal și pațachine, cică artiștii, care, cu microfonul în mână, aleargă, de la un capăt al scenei la altul, grohăind vertiginos. Bineînțeles, nu se înțelege nimic, uriașul sunet spărgând timpanele, în ritmul deșănțat al țopăielii acompaniată de strigătele , urletele mulțimii. Totuși, câteva fătuci, venite pentru prima oară la marele festival, își manifestă încântarea, privind cu plăcere camera de luat vederi, străduindu-se să facă și impresie. 🙂 Întrebate ce le place cel mai mult din marea deșănțeală, replică, pe rând : luminile, strigă una, ” decorațiunile”, zice alta 🙂 atmosfera incendiară, îngaimă alta. Dar nimeni dintre cei intervievați nu a spus măcar o dată că le place MUZICA, cea care, în mod normal, ar fi trebuit să fie liantul principal al adunării masive. Care muzică, bre ? întreb și eu, așa, ca o novice în ale muzicii profesată timp de 25 de ani, profesor de canto cu reale succese ale elevilor mei. UNTOLD este o poveste tristă, aducătoare de venituri la bugetul local și în buzunarul organizatorilor, care, în nemernicia lor, angrenează mulțimea în iureșul prostului gust. Muzica e doar închipuire. Deși le-a luat foc scena, sataniștii nu înțeleg nimic 🙂 Continuă marea minciună muzicală. Cu nimic mai prejos, șlagărul iubirii : ”Ești viața mea, fără tine nu pot sta, alele, lei, lei... ”șlagărul verii, cică șlagărul iubirii, anunță televiziunea de tâmpire programată a maselor urmăritoare 🙂 🙂 Vai de viața noastră. Mă refugiez pe MEZZO... un pian îmi spală auzul afectat de mizeriile auzite.

joi, 3 august 2023

ALOOO, LUME, LUMEEEE... ATENȚIUNEEEE !!! 🙂 🙂

ALOOO, LUME, LUMEEEE... ATENȚIUNEEEE !!! 🙂 🙂 ÎNCEPE MARELE FESTIVAL - UNTOLD - petrecăreții sunt așteptați la concertele marilor artiști - apare acest anunț pe toate gardurile mass media românească. Tâmpirea, la scară națională ! UNTOLD, căptușit cu polițiști, jandarmi, în căutarea drogurilor, eveniment de marcă al prostirii muzicale, de râsu plânsu - uriașa scenă pe care vor evolua marii neica nimeni ai prostituției muzicale, pigmentată cu băuturi colorate, lumini aiurite, fumigene, sonor la maximum, cât să te tâmpească, să-ți piuie urechile, spargă timpanele, droguri, ” împerecheri” vulgare, la umbra reflectoarelor, entuziasm al țopăielii deșănțate, plin cu urlete, beții crunte, ca să mai uite omul de necaz, să aibă și românașii cu ce se lăuda, că au fost la UNTOLD, marea păcăleală antimuzică întreținută de dj și cică artiști, no name, din colțurile lumii, aduși aici, la Cluj, de marii profitori, să umple visteria Clujului, să nu mai zică cineva că nu scot și ei un ban cinstit.