COTCODAC, COTCODAC, la fereastra mea !

COTCODAC, COTCODAC, la fereastra mea ! Până în urmă cu ceva timp, mă puteam lăuda că trăiesc într-un cartier liniștit al unui orășel de provincie. Dar, după cum știm, nu aduce anul, ce aduce ceasul. Fereastra Palatului Culturii Mele are o priveliște magică: parcarea cu plată pentru mașini, una mai bengoasă ca alta. Chiar în dreptul ferestrei mele un vecin, om simplu de la sat, își parchează Dacia Logan, neagră, fioroasă precum coșciugul. Când parchează, mașina emite un cotcodăcit, onomatopee specifică găinii, programat instalat, să aibă țăranul ce auzi când parchează. La fel, când iese din parcare, același prelung, enervant, insuportabil cotcodac. Dar nu e numai atât. Neliniștit, temându-se să nu-i dispară rabla, verifică, de câteva ori pe zi, starea mașinii. Până să ajungă la mașină, de la distanță bună, activează cotcodacul, semn că deschide, deblochează ușile. Se coiește, răsucește în jurul ei, o bibilește, trântește ușa, după ce ia ceva din interior, apoi cotcodacul activat anunță încheierea operațiunii. Pleacă și revine, de câteva ori pe zi. Delirul începe când mașina începe să urle, din senin, ziua, în amiaza mare. Se activează o alarmă ciudată, la intervale regulate, în număr de 7 reprize, de zici că au dat hoții să-i fure panarama de coșciug negru parcat la ferestra mea, Loganu-i de lux. Ce dracu poți face ? Stai și înduri sirena, urlătoarea, până își face numărul. L-am rugat să intervină, parcarea fiind un spațiu liniștit, nici țipenie de om nu trece prin ea. Dar, cică, așa este setată alarma din fabricație. Am rezistat, eroic, până mi s-a pus pata, trezită din somn, ziua, noaptea, fără pic de liniște. Ne-am certat, bălăcărit, ca la ușa cortului. 🙂 Am reclamat la poliție. Ca prin farmec, am rămas numai cu codcodăcitul, la ieșirea, intrarea în parcare. Dar... orice miracol durează trei zile. O nouă alarmă răsuna tânguitor, de data aceasta, mai fioroasă, mai lungă.... în timp ce sinistrul vecin o proba, chipurile, în liniștea amiezii, la fereastra mea. Ori e prost, ori e senil. Sau, de ce nu ? i s-a pus pata și-i face plăcere să se certe cu mine. 🙂 🙂 I-o fi plăcut repertoriul meu cu zicale, d-alea din popor și, plictisit de nevastă, vine la fereastra mea, hodorogul, să-i mai zic una, alta, de dulce. Doamne, mare Ți-e grădina. 🙂 M-aș muta, să scap de labă tristă, dar n-am bani să plătesc schimbul de locuință, acte, alea, alea...