vineri, 11 noiembrie 2016

Ruladă umplută cu carne

Această ruladă este incredibil de gustoasă și fină, o puteți pregăti cu orice umplutură de carne. Gustul este asemănător ruladei de lasagna. Este o rețetă simplă și ușor de preparat. În această rețetă am utilizat carne tocată.
INGREDIENTE PENTRU ALUAT

  • 200 ml de apă
  • 200 g de făină
  • 2 linguri de ulei vegetal
  • o priză de sare

INGREDIENTE PENTRU UMPLUTURĂ

  • 500 g de carne tocată (jumătate de vită și jumătate de porc)
  • 2 cepe
  • 1 morcov
  • 3 căței de usturoi
  • sare
  • ierburi italiene

INGREDIENTS

  • 150 g de smântână lichidă
  • 50-100 g de cașcaval ras
  • 2 ouă
  • jumătate de legătură de mărar

MOD DE PREPARARE

  1. Fierbeți apa cu ulei. Adăugați făina în apa clocotită. Amestecați aluatul cu o spatulă, apoi frământați-l cu mâinile.
  2. Lăsați aluatul într-o parte ca să se răcească. Între timp pregătiți umplutura.
  3. Tăiați ceapa semirondele, dați morcovul prin răzătoare, prăjiți-le un pic și puneți tocătura de carne. Adăugați usturoiul pisat.
  4. Asezonați cu sare și condimente (ierburi italiene). Micșorați focul, acoperiți tigaia cu un capac și lăsați la înăbușit câteva minute. Stingeți focul.
  5. Întindeți aluatul subțire, puneți umplutura după ce s-a răcit și rulați sub formă de rulou.
  6. Puneți ruloul într-o tavă unsă cu puțin ulei.
  7. Tocați mărarul mărunt. Amestecați-l cu ouă și smântână. Adăugați cașcavalul.
  8. Ungeți rulada cu amestecul obținut și dați-l la cuptorul preîncălzit la 200 de grade până se va rumeni.
Sursa : bucatarul.tv

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.