Și totuși, tu exiști

 „Oamenii care nu primesc niciodată îmbrățișări sau care au primit prea puține sunt inconfundabili, datorită armurii pe care au fost nevoiți să o construiască în jurul sufletului lor. Faptul de a nu fi strâns în brațe de cineva pe care îl iubim ne proiectează într-o dimensiune a singurătății, unde singura soluție pare să fie întărirea caracterului nostru dincolo de limitele umane pentru a reuși să ne descurcăm singuri. Primul semn al vieții este îmbrățișarea. Ea înseamnă protecție, încredere oarbă, grijă și leagăn care alină melancolia. Acesta este hrana pe care un copil ar trebui să o primească. Ar trebui, pentru că, uneori, îmbrățișarea este rece și nu există nici o melodie în zâmbetul părinților. Iubirea se transformă în ostilitate sau indiferență, iar acea îmbrățișare reconfortantă o vei căuta în altă parte. Sau, chiar mai rău, vei crede că nu există. Vei crede că tu nu exiști.

Și totuși, tu exiști.”

(Aldo Carotenuto) @reper