Veneam pe alea dintre blocuri. Mai aveam de parcurs o mică distanță, până la Palatul Culturii Mele, garsoneira care-mi știe lacrima, zâmbetul. Supravegheate de o bunică, trei fetițe se jucau cu un pisic abia răsărit, cu ochișorii abia mijiți. Pisicul, orbecăind, rătăcit, striga după mămica lui.
- Doamnă, ce faceți cu pisicul ăsta ? E al d-voastră ? Îl luați acasă ? întreb, cu sufletul atârnând de mila pisicului.
- Nu, vai de mine, nu-i al meu și nici nu-l iau acasă. Nu mă lasă fiul meu să aduc animale în casă.
- Atunci, de unde a răsărit pisicul ăsta ? Nici nu vede, abia i-au apărut ochișorii. Cred că are două- trei săptămâni.
- S-a rătăcit de mama lui. Probabil, schimbă locul și l-a pierdut pe acesta mic. Dar o vecină caută pisica mama și-i va duce puiul. Fiți liniștită.
- Bine, dar să nu-l lăsați, singur, pe alee, spun, îndurerată. Îndreptându-mi pașii spre Palatul Culturii Mele, căutam din priviri banca mea preferată pe care-mi odihnesc sufletul când vin de la cumpărături.
Nu trece un sfert de ceas, și, pe alee, iaca o altă vecină cu pisicul în brațe.
- Doamna Toma, nu vreți să luați dvs puiul ăsta ? S-a rătăcit de mama lui. Caut o familie, o persoană care să vrea să-l ia, să-l crească.- Doamne, cu ce am greșit ? Abia sunt în stare să am grija mea, sunt și alergică la păr de animal. Pisicul are nevoie de lapte praf, biberon, medicamente, are ochișorul lipit, e răcit, strănută, nu-l vedeți ?
- Păi, tocmai, de aceea zic să-l luați dvs... Salvați o viață.
- Dacă Dumnezeu l-a scos în calea mea a doua oară, e semn că, din acest moment, devin mămică de pisic. :) Doamne, facă-se voia TA, zic, luând pisicul în brațe. Înfometat, înfrigurat, s-a cuibărit la pieptul meu. Strănuita, avea ochișorii inflamați, era răcit, probabil prinsese și o ploaie zdravănă. Offf.... ce era să fac ? Am luat puiuțul. Dus la medic, aplicat tratament, hrana adecvată vărstei. Acum, la aproape două luni, Miss Lizzi, studiază pianul, e cuminte, sănătoasă și a devenit umbra mea.
💐
RăspundețiȘtergere