”La Cina” Micului Paris, pe urma titanelor muzicii românești

Sosirea mea în București, 1971, Micul Paris al Europei, s-a bucurat de succes. Două etape la concursul muzical Steaua fără nume, organizat de Televiziunea română, mă propulsase printre tinerele talente ale vremii. Viața era frumoasă. Străzile curate, parcuri îngrijite, verdeață din abundență, magazinele aprovizionate, piețele pline de tot ce era mai bun în gospodăria țăranului venit la oraș să-și vândă marfa. Primăverile înmiresmate aveau alt parfum.
Poate accentuat de respectul pe care cetățenii și-l purtau. Turișii frecventau hotelurile de lux ale capitalei. Litoralului, cabanele ridicate sub verdele pădurilor, pe coamele muntoase, de asemenea, invadate de turiști. Ți-era drag să locuiești în București. Pentru provinciali, capitala era ca o cetate. Fără buletin de București, era mai greu. Veneai în vizită, la prieteni, shoping, cursuri universitare, etc. Rezolvai problemele și plecai.

Viața artistică avea alte dimensiuni. Vara, grădinile erau asaltate de bucureșteni, români veniți de prin alte locuri, turiști străini. Terasele, teatrele, sălile de cinematograf gemeau de fluxul publicului avid să petreacă în aer liber, să urmărească o piesă de teatru, să vadă un film bun, să asculte muzică de calitate, în grădinile, restaurantele bucureștene.

Cina, renumita grădină de vară a restaurantului cu același nume, era chiar în centrul capitalei, ridicată, discret, în fața Palatului Regal, între Bibloteca Națională și Ateneul Român, oarecum vis- a- vis de terasa hotelului Lido, vecină cu grădina de vară Boema, pe care susțineau spectacole de mare succes actorii teatrului Constantin Tănase. Cina, frecventată de lumea bună a capitalei, loc de întâlnire al oamenilor cu stare, dare de mână, dar și artiștii, actorii marilor scene bucureștene. Cele mai bune vinuri Piont Noire, Jidvei, Sâmburești, Pietroasele, Cabernet, cocteiluri fine, rafinate, serveai la Cina.

Preparatele tradiționale românești combinate cu meniuri internaționale sofisticate a dus faima grădinii peste hotare, alături de Capșa, terasa Lido, grădina Athenee Palace, cele mai frecventate ale acelei perioade. Șeful restaurantului, dl. Geogea, cârciumar cu state vechi, adunase întreaga protipendadă bucureșteană. Chateaubriand, biftec tartar, medalion de porc cu ciuperci, șalău, platouri de brânzeturi, tot ce era mai proaspăt, mai bine preparat și servit, purta numele Cina. Până și aerul era parfumat când pătrundeai în incinta grădinii acoperită de crengile încărcate de verde al copacilor ce împrejmuiau grădina.

Prin 1976, programele muzicale erau susținute de renumiți artiști. Formațiile Nicușor Predescu, Romeo Ioviță, Gherase Puică, Titi Constantinescu, titani ai muzicii de café-concért,acompaniau vocile celebre ale vremii. Printre ei, iată-mă și pe mine, tânără, crudă, total nepregătită pentru viața capitalei, dar temerară, în drumul meu spre culmile muzicii. Se auzise și despre talentul meu. Cântam deja la restaurantul Lido, barul Continental, avusesem un prim turneau în Germania alături de trupa condusă de Sile Constantin, ceea ce nu era puțin lucru pentru un debutant pe scena bucureșteană.

Până să m-așez mai bine în fața microfonului renumitului restaurant, vreme de câțiva ani, am cântat numai la evenimentele speciale, nunți, botezuri, agape, organizate de lumea aleasă a Bucureștiului. Invitată de șefii de orchestră, susțineam și eu, timid, la început, programe muzicale, fericită că, astfel, mă apropiam de viața capitalei, cunoscând artiști de vază ai scenei românești. Îmi creștea inima ascultându-le cântând pe vedetele micului ecran, Gigi Marga, Ileana Sărăroiu, Olga Stănescu, Ana Piuaru, Romica Puceanu. Tremuram de emoție, privindu-le. Elegante, prețioase, își etalau costumele populare sau toaletele de seară, rochii lungi, bijuterii scumpe aduse din turnelele efectuate în străinătate. Străluceanu, pe scenă, cu întreaga lor prezență. Sclipeau, prin luxul care le contura frumusețea, eleganța. Luxul meu era glasul. Unic, cald, plin de sensibilitate. Eram o voce decorată cu vestimentație modestă, bijuteriile mele fiind cântecele. Prin ele m-am ridicat, impus, printre marile vedete ale scenei muzicale românești.

Îmi amintesc o nuntă plină de fast. Avea loc în restaurant, sala mare de la parter. Ferestrele încărcate de vitralii, mobilierul elegant, scena impozantă, pe care artiștii își susțineau programele artistice, mocheta scumpă, candelabrele din cristal, completau renumele micuțului restaurant, remarcabil și pentru intimitatea la care îmbia. Solista angajată de nuntași era Ileana Sărăroiu. Eu eram angajata orchestrei. La începutul carierei fiind, cântam înainte și după plecarea artistei.

Mare mi-a fost mirarea când, coborând de pe scenă, transpirată, aplaudată de nuntași, Ileana Sărăroiu s-a așezat la masa orchestrei. De obicei, pleca imediat la altă nuntă. Dar atunci, ca un făcut, s-a așezat să se odihnească. Mă privea, neînțelegând ce căutam la masa orchestrei. Credea că sunt soția vreunui coleg din orchestră. O priveam, zâmbind. Nu îndrăzneam să-i amintesc cum a prorocit ea, cu ani mulți în urmă, că și eu voi ajunge un artist de marcă al scenei muzicale.

Persida, sora mai mică a mamei mele, orfană de mamă, a fost înfiată de o rudă din familia bunicii decedate. Ruda trăia în satul Valea Voievozilor, Dâmbovița. Avea casa aproape lipită de casa în care s-a născut și a trăit Ileana Sărăroiu.Copile fiind, s-au împrietenit, au copilărit, având vârsta apropiată. Ileana cânta la horele din sat. Tinere fiind, veneau la Târgoviște cu treburi. Persida, dorind să se mândrească cu nepoata ei, eu fiind aceea, a venit, de câteva ori, în vizită, însoțită de Ileana. Mama le primea cu drag, fericită să-și revadă sora mai mică dar și onorată s-o aibă oaspete pe Ileana Sărăroiu. Îi povestise Persida că era renumită cântăreață. Spre amuzamentul lor, Persida mă punea să cânt. Semeață, fericită, mă executam. Într-o zi, Ileana m-a tras pe genunchiul ei, cuprinzându-mă în brațe.

- Ehei, fetițo dragă. Ascultă la mine. Talentul tău te va ridica acolo unde ți-e locul. Am așteptări mari, d ela tine, mi-a spus Ileana, îmbrățișându-mă.

Anii au trecut. Ne despărțeau 17 ani, diferența de vârstă între noi. Iată-mă lângă Ileana Sărăroiu, solistă la o nuntă, ca și ea. Eu, 23 de ani, ea 40 de ani.

- Doamnă Ileană, s-a adeverit profeția dumneavoastră, îi zic, timid, roșie precum sfecla, cu flăcări ieșind din obrajii sărutați, cândva, de marea vedetă.

- Ce profeție, drăguțo ? Ne cunoaștem ? , întrebă, zâmbind, privindu-mă insistent.

- Sunt nepoata Persidei, prietena din copilărie. Veneați la Târgoviște, în vizită și la noi. Persida mă punea să vă cânt. Odată, mama, coafeză de profesie, v-a coafat. Trebuia să plecați la o nuntă și nu mai aveați timp să ajungeți la coafor. În timp ce mama vă punea părul pe bigudiuri, la îndemnul Persidei, v-am cântat mai multe cântece. Atunci, mi-ați zis că ....

- Aaaaa... Nuțica ! ( Nuțica, numele meu de alint ) Draga, scumpa mea. Ești fata Mioarei, sora Persidei, prietena mea.

Cum să nu-mi amintesc ? Ce-i cu tine, aici ? Ești soția cuiva din orchestră ?

- Nuuuu ! Cânt și eu la nunta aceasta. Am cântat un program, înainte să veniți dvs. După pauză, mai cânt unul, până reveniți.

- Te-au angajat nuntașii, dl Geogea, sau cine, cum ?

- Dl Geogea nu mă cunoaște. Eu cânt la Lido, peste drum de Cina. La nunta aceasta m-au angajat colegii din orchestră. Ei mă cunosc mai bine.

- Eeeee... stai dragă, că nu se poate așa... Prinzându-mi mâna, face semn unui ospătar. O aud strigând:

”Alo, băiete, te rog. Spune-i lui Geogea să vină până la mine. Aștept. Dar repede, că trebuie să plec.

Smerit, dl Geogea apare, face o reverență, sărută mâna Ilenei și, supus, întreabă de ce l-a chemat.

- Geogică, băiete ! Îți prezint o talentată cântăreață de viitor. Te rog, ai grijă de ea. Angajeaz-o să cânte și în prăvălia ta. Acum cântă la Lido.

- Sigur, am remarcat-o și eu pe domnișoara. A mai cântat la noi. Deocamdată, Gigi Marga are contract cu restaurantul nostru, seară de seară, pentru încă vreo doi ani. La evenimente, o voi angaja cu plăcere.

Cu anii, drumurile noastre s-au mai intersectat în emisiunile de divertisment și revelioane televizate, la radio, cu ocazia înregistrărilor. Drumuri paralele am avut și în Israel. Un contract, în America, aveam să-l onorăm împreună, dacă ar fi trecut de anul 1979. Dar un 13 mai nefast ne-a despărțit pentru totdeauna. Dumnezeu să te odihnească în pace. Fie-ți țărâna ușoară, doamnă Ileană. Profeția ta s-a împlinit. Nu ți-am înșelat așteptările.

Dumnezeu să le odihnească. Fără să știe, fiecare a contribuit la formarea mea artistică. Poate, ne vom regăsi. Mi-ar plăcea să le cânt, așa cum am învățat, ascultându-le cântecele.

Îmi place

Comentează

Distribuie