joi, 23 septembrie 2010

Să ţinem pământul în braţe - scris de Elena Toma


Aseară, aproape de ora 22, mă dădeam de ceasul morţii, cum zice vorba, în căutarea unor cărţi mai speciale. Trebuia să mă documentez pentru emisiunea radio Club XXL.
Şi cum stăteam eu şi mă frământam, mă apelează, pe mess, o cunoştinţă mai veche, din Piteşti.
- Salut ! Mă mai ţii minte, Elena ? Am vorbit noi, anul trecut.
- Bună seara, Irina, scumpa mea. Desigur, îmi amintesc de tine. Ce mai faci ?
- Mama mea este în vizită, a venit de la Baia Mare. Zice că te ştie din vremea când cântai. Ţi-a văzut blogul şi vrea să te cunoască, să te salute, personal.
Te invităm la o palincă şi un pahar de vorbă. Ce zici, vrei să vii ?
- Minunat ! Cărui artist nu îi face plăcere să ştie că, în ciuda anilor trecuţi, lumea îşi mai aminteşte de el ? Şi eu doresc să o cunosc. Cum procedăm ?
- Păi, vin cu maşina, te iau, şi te aduc la mine.
- La ora asta, fată dragă ? E târziu, sunt cam fleşcăită. Nu vreau să las o impresie naşpa.
Hai s-o lăsăm pe mâine, pe la 11. E bine aşa ?
- Eeee, lasă, nu îţi face probleme, mama te ştie. Dă-mi, repede...
numărul de telefon, să te sun.
Grăbită, trepidând, excitată de idee, scriu, febril, numărul, încercând să-mi imaginez prin ce urma să trec, acceptând invitaţia. După câteva secunde, telefonul începe să sune. Gâtuită de emoţie, nehotărâre şi toată gama, încep să turui...
- Măi, fată, sunt în pijama, pregătită de culcare. Abia mai ţin ochii deschişi. Până mă schimb, mă aranjez, şi eu, ca tot omul... se face miezul nopţii.
- Fii serioasă, îmbraca-te, vin să te iau. Nu trebuie să te machezi, să te aranjezi, prea mult. Suntem ai casei.
- Eu sunt machiată, rujată, se aude o voce feminină... urmată de un hohot sănătos.
- Nu eşti normală, Irina. Dar... ce-i normalul ? În plus, invitaţia sună tentant. Ok, te aştept în faţa blocului meu, la ora 22. Doamne, nebună mai eşti, fată dragă.

Am inchis computerul şi, cu gândul la doamna al cărei glas îl auzisem spunând : sunt machiată, rujată, îmbrac, şi eu, la repezeală, o ţinută sport. Mă rujez, un pic, iau de pe un raft patru cărţi din cele scrise de mine, pentru a le oferi prietenelor mele, şi, la ora stabilită, ies în faţa blocului. Era prima oară când o vedeam pe Irina. Venise însoţită de soţul ei. Tineri, amabili, am ţinut-o într-un râs, până la locuinţa lor.
Cum îmi este mie dat să am parte numai de înălţimi de tot felul, normal, am urcat până la etajul patru. Cu sufletul la gură, gâfâind, pătrundem în apartamentul spaţios, elegant, proiectat, special, la dimensiuni confortabile. Pe un fotoliu, o doamnă distinsă, abordând un zâmbet prietenos, mă privea... amuzată.
Am izbucnit în râs. Parcă o ştiam, de o viaţă şi întâmplarea fericită ne-a readus aproape, la ceas de noapte. Aşa am avut onoarea să o cunosc pe d-na Ciello Cecilia, mestru extrasens, internaţional bioterapeut. I-am oferit cărţile mele Maimuţa de mătase şi Fiinţe dificil de fixat, şi ne-am îmbrăţişat, cu emoţie.M-am trezit spunându-i lui Ciprian că avea un fier în brațul drept, probleme  la locul de muncă, tangențe cu haine militare, și, pentru viitor, le-am descris un spațiu unde ei aveau să investească. Irina a izbucnit în râs, ei deciși fiind să plece din Pitești. Dar, când au inaugurat cafeneaua, am fost prima invitată...

A urmat o seară magică. La rugămintea Ceciliei, în fumul de tigară şi aromă de palincă, sub privirile dilatate ale Irinei şi ale soţul ei, Ciprian, am citit poezii, din cărţile dăruite de doamna de la miezul nopţii, care a avut dorinţa de a mă saluta, personal. Cărţile erau semnate Albert Oleic.



- Ce poezii frumoase, exclam, plină de încântare. Cine este autorul ?
- Albert Oleic sunt eu. Dacă citeşti invers Oleic, descoperi numele meu: Cielo, spune, zâmbind, Cecilia. 

Eeee, mai zi ceva, dacă mai poţi, Eleno, îmi zic, în gând. Ce surprize frumoase îţi rezervă viaţa.
La rândul ei, Cecilia a citit poezii din cartea mea. Dacă ar fi existat şi un pian, aş fi avut o mare plăcere să-i aud glasul, în acorduri minore, aşa cum îi stă bine oricărei poezii... să alerge spre sufetul omenesc. Ne-am făcut planuri, cum le stă bine nebunilor frumoşi, atunci când se întâlnesc. Voi realiza un videoclip, protagonistă fiind dna de la miezul nopţii piteştene, şi vom scrie şi o carte ilustrată cu picturile mele. Cartea are deja titlul stabilit:
                                                       Să ţinem pământul în braţe.
Târziu, după miezul nopţii, m-am despărţit, cu greu, de noii mei prieteni. Ajunsă acasă, cu braţele pline de cărţi, am adormit liniştită. Cărţile de care aveam nevoie, pentru emisiunea Club XXL, erau lângă mine, aşteptând ziua... pentru a fi răsfoite.







Vă recomand cărţile prietenei mele Ciello Cecilia, alias Albert Oleic
- Nu te deschide, floare
- Învaţă... de la toate
- Apa trece, pietrele rămân
- Lumina din suflet îţi dă culoare

O melodie, dedicaţie prietenilor mei, aşa cum obişnuiesc, din partea casei.

8 comentarii:

  1. Buna draga mea. Felicitari, in primul rand, pentru toate articolele tale. Permite-mi sa iti doresc, din toata inima, un Bine ai venit in echipa Radio Prodiaspora. Cu respect, pentru toata activitatea ta, CATHY

    RăspundețiȘtergere
  2. Caty, să fie într-un ceas bun. Sper să fac o emisiune reuşită. Îmi dreg vocea... nu s-a mai auzit demult, în media, hahahaha

    RăspundețiȘtergere
  3. Bine ati venit in mijlocul nostru. Suntem o echipa de oameni care isi doreste sa lumineze sufletele tuturor romanilor de pe acest pamant. Sunt convins ca o raza de lumina puternica, o sa fie si emisiunea ClubXXL !

    RăspundețiȘtergere
  4. Lucian...
    înainte de toate, mulţumesc pentru sprijinul acordat în desluşirea tainelor tehnice ale programului de emisie. Ca reporter tv, moderator, realizator de emisiuni tv, nu aveam nicio grijă, în afara prezentării materialelor de specialitate. Acum, va trebui să mă descurc, singură, şi cu partea tehnică. Dar, sper că vei fi alături de mine şi mă vei ajuta, până voi reuşi performanţele tale de realizator emisiuni radio. Mulţumesc, cu prietenie.

    RăspundețiȘtergere
  5. Tot timpul o sa ma aveti alaturi. Eu va multumesc,cu prietenie.

    RăspundețiȘtergere
  6. Oameni buni, spuneti-mi si mie cand aveti timp pentru toate aceste lucuri incantatoare? parca timpul meu este atat de contractat incat nu reusesc sa ma bucur de tot ceea ce creati, d-apoi sa mai creez eu insumi ceva. Aici, superbul e la el acasa. Ma bucur ca existati.
    PS. Multumesc pentru blog. M-ai convins sa postez din nou.Dannyel.

    RăspundețiȘtergere
  7. Elena dragă,nu vreau să las un comentariu, vreau să-ţi las o poezie. Sigur, citindu-le pe ale tale e o îndrăzneală din partea mea, dar, tot de la tine am învîţat că trebuie să îndrăzneşti în viaţă, altfel, la ce bun ar mai fi ea, viaţa. O postez aici pentru că nu ştiu unde să o pun în altă parte.

    AM SĂ TE STRIG

    Am să te strig când vei uita chemarea,
    Să se-nnoim un vis de mult pierdut
    Să alungăm cu-n zâmbet depărtarea
    Şi s-a luăm agale,din nou, de la-nceput.

    Te voi striga în albe nopţi cu lună
    Când frigul, va pătrunde încet sufletul meu,
    Şi am s-alerg în noapte, desculţă, ca nebună
    Să te-ntîlnesc, să te cuprind mereu.

    Te voi striga la margini de genune
    Să nu mă laşi, de mână să mă prinzi,
    De când te-aştept, iubire fără nume,
    În suflet singur, candelă s-aprinzi.

    Te voi striga şi-n zorii dimineţii
    Cu şoapte de iubire şi vorbe de alint
    Cu-n ultim strigăt, voi pretinde vieţii
    Podoabe de cuvinte, în plete de argint.

    Te voi striga, chiar dincolo de moarte
    Când nopţile vor cerne iubirile ce mor
    Apusu-mi va fi starea, departe, mai departe,
    Voi fi din nou cu tine, în ultimul fior.

    Apoi, tăcerea neagră coboare peste tine
    Uitate şi trecute chemările de dor,
    Nu vor fi diferenţe în ce e rău sau bine
    Iar eu, voi fi atomul de dincolo de nor.

    Şi dacă vreodată, când ploaia stă să cadă
    Vei auzi un plânset la geamul tău, încet,
    Sânt ochii mei ce încă, ar vrea să te mai vadă
    Şi plâng în noapte-afară, cu lacrimi de poet.

    RăspundețiȘtergere
  8. AM SĂ TE STRIG

    Am să te strig când vei uita chemarea,
    Să se-nnoim un vis de mult pierdut
    Să alungăm cu-n zâmbet depărtarea
    Şi s-a luăm agale,din nou, de la-nceput.

    Te voi striga în albe nopţi cu lună
    Când frigul, va pătrunde încet sufletul meu,
    Şi am s-alerg în noapte, desculţă, ca nebună
    Să te-ntîlnesc, să te cuprind mereu.

    Te voi striga la margini de genune
    Să nu mă laşi, de mână să mă prinzi,
    De când te-aştept, iubire fără nume,
    În suflet singur, candelă s-aprinzi.

    Te voi striga şi-n zorii dimineţii
    Cu şoapte de iubire şi vorbe de alint
    Cu-n ultim strigăt, voi pretinde vieţii
    Podoabe de cuvinte, în plete de argint.

    Te voi striga, chiar dincolo de moarte
    Când nopţile vor cerne iubirile ce mor
    Apusu-mi va fi starea, departe, mai departe,
    Voi fi din nou cu tine, în ultimul fior.

    Apoi, tăcerea neagră coboare peste tine
    Uitate şi trecute chemările de dor,
    Nu vor fi diferenţe în ce e rău sau bine
    Iar eu, voi fi atomul de dincolo de nor.

    Şi dacă vreodată, când ploaia stă să cadă
    Vei auzi un plânset la geamul tău, încet,
    Sânt ochii mei ce încă, ar vrea să te mai vadă
    Şi plâng în noapte-afară, cu lacrimi de poet.

    14 octombrie 2010, 17:33 Delia Stăniloiu

    revin asupra acestei postări deoarece cu această poezie aş dori să mă înscriu la Concursul de poezie organizat de Prodiaspora XXL.

    RăspundețiȘtergere

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.