vineri, 1 octombrie 2010

1 Octombrie, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice din Întreaga Lume - de Elena Toma


Prin 1998, la Bucureşti, gândind că poate ajung şi eu la vârsta pensionării, am înfiinţat primul club al pensionarilor din România, în cadrul Clubului XXL. Speram ca, atunci când voi atinge şi eu anii pensionării, să existe un club, undeva, cumva, condus de o femeie mai tânără şi suficient de nebună, cum eram eu, la vremea aceea, care să organizeze pentru bătrâni măcar jumătate din activităţile pe care eu, în mod voluntar, le ofeream celor din clubul meu. 
Retoric, unii m-au botezat doamna care înfiinţează cluburi. Şi asta pentru că am gândit şi la oamenii singuri, şi la supraponderali, vârste diferite, pensionari, fiecare categorie socială marginalizată de sistem regăsindu-şi identitatea alături de noi, prin grila de activităţi a clubului.
Pensionarii din Bucureşti, Piteşti, Câmpulung Muscel, locaţii prin care soarta m-a purtat precum melcul îşi duce casă, îşi amintesc, poate... 
evenimentele organizate special pentru ei. 
- Concurs de frumuseţe, dans, poezii, prezentări de modă cu manechine de vârsta a 3-a, premiile oferite, momentele de încântare trăite împreună, fericindu-mă că pot dărui. Şi am tot dăruit, mai ales bucureştenilor, până am ajuns să-mi vând şi apartamentul din Piaţa Unirii, şi mi-am luat lumea în cap, neavând nicio sursă de venit, după 1995, când am revenit din Israel, 
şi regulată şi cu banii luaţi. Trăiască Bituah Migdal - Tel Aviv, avocatul Paul Tall, avocata Mira Wolf, judecătorul Duec - tribunalul din Tel Aviv, care au profitat de memoria mea pierdută şi m-au regulat cum au vrut muşchii lor, trimiţându-mă în România şi amnezică şi fără puterea de a munci, să-mi asigur şi eu exsitenţa, ca orice om nevinovat, victimă a unui şofer iresponsabil care, în cei aproape 5 ani de pribegie prin Ţara Sfântă, nu m-a căutat o singură dată, să-mi dea şi mie o felie de pâine deşi ştia că, după ce m-a lovit cu maşina, am rămas, pe viaţă, marcată de tragicul accident. 
Praful alege-s-ar de ei, că d-aia n-are ursul coadă. În fine. Trecem peste. 

Amintesc, aici...
- Carnavalul pensionarilor - Bucureşti, 1998, Parcul Carol. Pensionarii din Bucureşti, care aflaseră de existenţa clubului, au participat la Miss Evergreen, concurs de frumuseţe câştigat de d-na Ana Tabacu venită tocmai din Predeal, pentru că auzise ea la Radio România că o artistă nebună crede că adevărata frumuseţe nu are vârstă, greutate, înălţime şi ar fi doar spirit ce dăinuie, şi, în nebunia ei, a vrut să şi demonstreze asta şi a mai şi reuşit.

- Ajunsă în oraşul lalelelor, mica Olandă a României, Piteşti, am înfiinţat un club al pensionarilor. Era prea frumos. Doar că interesaţii politruci au avut grijă să-şi întindă caracatiţa şi să atragă, în jocul politic,  bieţii pensionari, mituiţi, corupţi, cumpăraţi prin promisiuni deşarte, că după alegeri... nu le-a mai păsat de ei. Aşa s-a ajuns ca, din cei peste 600 pensionari înscrişi în clubul meu, au rămas vreo 300, restul alcătuind alte 5 cluburi de pensionari, care fiinţează pe lângă un partid politic. 

Trăiască Elena Toma, că a ajuns în Piteşti şi a dat idei multora, să câştige bani şi ea să trăiască din ajutoare primite din partea oamenilor cu suflet. 
Câţi bani au câştigat orchestrele care au cântat la aceste întîlniri, cât au câştigat patronii locaţiilor care au găzduit aceste întâlniri,  din vânzări, la aceste întâlniri, în toate cele trei oraşe fiind valabilă problema, faceţi o socoteală simplă:

4 întâlniri, pe lună, x 12 luni, pe an, x 7 ani, minimum, numai în Piteşti, 2003-2010. 
Câţi bani sunt ? 


Elena Toma nu a primit nici măcar o floare, din partea celor care, prin ideile ei, le-a băgat banii în buzunar. Elena Toma era fericită că poate bucura suflete. Nu conta că ea nu avea niciun venit, spera ca treburile să meargă bine şi îi va veni şi ei rândul să câştige. 
Cât să-şi ducă zilele. Nu dorea mai mult. De doi ani, fără niciun job, Elena Toma plăteşte impozit la stat, pe un amărât de PFI pe care nu îşi mai permite să aibă nicio activitate. 
Dar pensionarii au primit, în dar, sufletul ei, care nu este de vânzare.


Mulţumesc, dragii mei. Bucuraţi-vă, prieteni. Viaţa e rotundă. 
Adevărata frumuseţe nu are vârstă, greutate, înălţime. Nici grade şi nici funcţii. 
Ea este spirit ce dăinuie. Măcat atât să vă aminitiţi, când nu voi mai fi printre voi.
 

LA MULŢI ANI, VÂRSTA A 3-A DE PRETUTINDENI.

Istoric -
poza 1 - Spectacol omagial, 24 Ianuarie, 2004, Piteşti
poza 2 - Pomul de Crăciun, organizat pentru pensionarii din Club XXL - Piteşti 2004
poza 3 - Prezentare modă cu cele trei Miss Evergreen din Piteşti, participante la Miss Turism România, Govora, 2004
poza 4 - Bucureşti, 2007, sala Marin Preda, Centrul Cultural al MI - lansare de carte