Ce noapte !

Nebunii deschid căile pe care calcă apoi înţelepţii. (Carlo Dossi)

simţurile respirau fără măsură
priveam goliciunea ta strigăt prăvălit peste noapte
dragostea adormise cu braţele-nchise
pedepsindu-ne că nu credem în ea

Cum ar fi mai uşor ?! scris de Elena Toma

m-am întrebat dacă n-ar fi mai uşor fără trup
atât de puţinele tale braţe nu ar mai putea cuprinde
văpaia din mine orizontul ce se îneacă în mare
fără să ştie de ce azi nu mai ştiu cine sunt
un alt răsărit marea întinsă ca o lumină
finalul prezentul un nou început

Jos rochiţa, poezie - scris de Elena Toma

la o intersecţie a întrebărilor
poezia sta rezemată de un semn al exclamarii aşteptând verdele semafor
pentru a trece pe altă pagină
cu sânii înmuguriţi rubine şi coapse prelungite banc de coral
aşa cum îi stă bine unei forme poetice
începe să danseze paparuda sub ploaia de sudalme începută subit semnul pervers dar bine intenţionat o îndeamnă
- jos rochiţa poezie te-ai udat până la piele
naivă ca orice poezie rămâne victimă goală
lingându-i silabele semnul exclamă:
- ce nud frumos !

Maria - scris de Elena Toma

ziua aprinde dimineaţa geme să se nască
în văpaia orizontului leneş din spatele nopţii
întind braţele amorţite să-i ating mărginirea
orele luminii prind contur
în gândurile mele tu măicuţa mea
trăieşti în alte doruri
trăieşti în lut sub cripta întunericului
îţi este somnul greu în lumea îngheţată
te mângâi cu dragostea tu simţi
ziua plânge cu mine stând la fereastră
poate mă vezi poate m-auzi
Maria azi în sfânta zi a numelui tău
măicuţa mea

Shalom - ia loc, singurătate - scris de Elena Toma

Singurătatea mea are mai mulţi părinţi. S-a născut în Israel, din părinţi mormoni, tatăl fiind Duek, judecător la tribunalul din Tel Aviv, ceilalţi părinţi fiind, ca şi Duek, specializaţi în aducerea pe lume a durerii, nepăsării, ignoranţei crase. Numele lor sunt:

- medicii spitalului Poria din localitatea Tiberias m-au externat după patru zile cu diagnostic Traumă craniană, tratată, se externează sănătoasă. 
- Pier Gill şi medicii din spitalul Ihilov - Tel Aviv, la trei săptămâni de la accident, au refuzat să-mi facă analize, procesul verbal de constatare a accidentului nu a fost eliberat de poliție, m-au obligat la plata spitalizării, 4800 sekeli, pe motiv  infecție urinară declanșată de virusul Klepsielea, după o baie în mare,  adică m-a lovit o mașină cu peste 90 km/h și puțin prăfuită, m-am ridicat și am plecat direct la Guinness Record să-mi iau banii... 😓fără analize, fără RMN, o săptămână cu rinichii în stază, perfuzii zilnice și atât, bună de plată, cu bazinul luxat, ( mașina m-a lovit în bazin ) rinichii deplasați, vederea slăbită, fără memorie, urinând sânge, cervicalele Atlas, Axis afectate, C4, C5, la fel. 
- medicii Nisipeanu, Dan Mahler, Nissim Razon, toţi din Tel Aviv, fiecare alt diagnostic. Razon a scris că am o cusătură de 10 cm pe cap, Mahler a scris că am o cusătură de 19 cm pe cap, niciun act nu a fost depus la dosar. 
- David Haiut şi Paul Mossari- avocaţi Societatea de asigurări Migdal - Tel Aviv
tel/fax : 03- 5755047, escroci cu diplomă, pe urmele mele. Mossari a făcut accident de mașină... i-a dat Dumnezeu și lui, după fapte. 
- Mira Wolf - tel : 03- 6950221, cabinet de avocatură Kikar H` Amedina, 18 He B`iyer, Tel Aviv, avocata în dosarele : 65272 şi 71537 din 1992., mizerabila, escroaca... i-a luat foc casa... 

Actele medicale eliberate de acești medici nu au fost depuse la dosar. 

- Cine are curiozitatea să se convingă de dreptatea ştirbă, poate vedea dosarele în arhiva tribunalului din Tel Aviv. Salutaţi-l şi pe judecătorul Duek. Să-i dea Dumnezeu aceeaşi dreptate, cum mi-a făcut şi el mie. Amin !

Mira Wolf, avocata care m-a trimis în România, să îmi fac analizele pentru a dovedi suferinţele posttraumatice, motivând că instanța refuză să mă trimită la o comisie medicală pentru a se stabili traumele, suferințele, infirmitățile, analize, în urma accidentului de maşină din 10 iulie 1991 , urmând să mă cheme la o altă înfăţişare, la tribunalul din Tel Aviv. Dar a uitat. Şi procesul s-a încheiat, în lipsa mea, dosarul neavând toate actele medicale pentru a mi se putea face dreptate. Cei câţiva medici evrei şi avocaţi, care au pătat imaginea Israel, ca oricare alte uscături ale altor popoare, au rămas nepedepsiţi, singurătatea mea bucurându-se de toată splendoarea existenţei umile în care amândouă trăim. Am primit despăgubire de accident suma de 3000 dolari trimiși în fosta Banca Religiilor. Toți cei implicați în soluționarea dosarului meu, dea Dumnezeu să trăiască și ei cu 3000 dolari, așa cum m-au condamnat ei pe mine. 
Dedic aceste versuri tuturor evreilor, arabilor, românilor, care au contribuit, cu omenia lor, la clipa mea de azi şi mă rog la Dumnezeu, dacă or mai fi în viaţă, să se bucure de timpul rămas, aşa cum şi eu aş dori, dar nu pot.

Poezie dedicată lor.

ia loc singurătate e frig în această viaţă de imagini şterse
exil nostalgic cetate episcopală ne-a prins
ţesem pânza clipei mohorâte rembrandiind ca într-o stampă
avem deasupra stele dedesubt întrebări
suntem împovărate de ceaţă uneori de câte un zbor
sub poarta inimii sub ninsoarea ei
ochii proptiţi de aer pleoapele între cuvinte
norii cu ochi vii ne poartă la tâmpla unui cer îngândurat

ia loc singurătate nu suntem singure pe câmpiile de ghiaţă
o lume de lacrimi se stinge sub gânduri arhitectonice eterne
ca  moartea piramidei o tristă privire ne apasă
ne frânge
aprindem lumânări

French cancan - scris de Elena Toma

M-am trezit dintr-o viaţă trăită demult.
Domniţă la curtea domnească eram pe atunci. Chiuleam de la şcoală, scriam poezii, în Turnul Chindiei din Târgoviştea natală. Cuvintele alergau prin octombrie, luna mea de naştere apărută pe bulevardul plin de castani, crizantema îşi cânta partitura, cu arcuş de vioară.




Azi, sunt o apariţie vestimentară. Scenă a vieţii colorată în lumina reflectoarelor. Trăiesc într-o metaforă tulbure cu imagine plană. Crizantema, albă, de-atunci a devenit roşu-femeie-şpagat, dansează, în chiot, un nou french cancan agăţată de viaţă, agăţată de bară.




Doamne! în această dimineaţă sunt libelulă. Timpul prezent e-nvăţat să deteste iluzia. Arhanghelii veacului cântă simfonia dezastrului. Garsoniera mea este un turn din vată de sticlă, printre gratiile ferestrei privesc fisurile zilei, poemul meu, ca o relatare neutră se-mpiedică în evenimentul banal.
M-am trezit dintr-o viaţă trăită demult. Recit poeme cu glas distinct, gramofon într-un spaţiu, ca o mitologie casnică, lipsită de savanterie rafinată. În jocul dintre inocenţă şi ironie, aruncat între pernele moi, azi, scriu o nouă poezie oglindită, nedumerit, în geamul protejat de grilajul din fier şi durerea-mi amară.

Dintr-un unghi al prezentului, "o Alice" îmbrăcată-ntr-o poezie de foc, udă până la piele, de sub apa de la Fântâni, îmi strigă: "wake up, femeie! ce vremuri trăim!"

p.s.salutări tuturor din pătratul prea alb al garsonierei mele fără parter înalt cu risc avansat de violare de domiciliu

Maimuţa de mătase - scris de Elena Toma

aş vrea să fiu o apariţie frumoasă
cu trupul orei sibilinice şi sâni decoltaţi
să pot fugi de spaimele magice
prin iarba adormită peste cântecul greierilor
peste cuvinte-nfrunzite-n copaci

aş vrea să fiu femeie cu picioare de pasăre
cântând nopţilor insomniace într-o bodegă
cu mult fum şi mese pătrate goală ca mine
în aşteptarea altui răsărit

mă uit în oglindă sunt Luky maimuţa de mătase
umblu desculţă pe o lume de cioburi
încerc să ies din scheletul de piatră
dincolo de carne şi oase eşti tu
spargi noaptea în dinţi

sunt picătura de sânge
căzută pe trecerea spre realitatea mută
surdă nebună femeia fără nimeni
femeia fără nimic cânt imnul tenebrelor
râd de căluţul de mare de sirena care nechează
aş vrea să fiu o apariţie frumoasă
dar nu sunt şi mă mint

Miros a femeie bătrână - scris de Elena Toma

Miros a femeie bătrână. Privind depărtarea, mă-nalţ sub cerul mistic, sub greutatea anilor dezrădăcinaţi. Un cântec trecut de miezul nopţii mă-ntreabă:
- Hei, Legendă a simţului ce râde ! Azi, ce faci ?
- Las ziua să-mi crească alt rid, îi spun. Stai să vezi cum îşi trece mâna prin gândul meu căzut în abisul aceleiaşi flămânde realităţi.
- Şi ? Doar atât ?
- Nuuuu... Uite, colorez timpul. Miros a femeie bătrână, deportez speranţe, şi mă îmbrac în alb.