m-am întrebat dacă n-ar fi mai uşor fără trup
atât de puţinele tale braţe nu ar mai putea cuprinde
văpaia din mine orizontul ce se îneacă în mare
fără să ştie de ce azi nu mai ştiu cine sunt
un alt răsărit marea întinsă ca o lumină
finalul prezentul un nou început
mă locuieşte un copac bolnav
m-a invadat bolborosind incantaţii
urzind un apartament printre crengi de ocazie
în care să poată iubi fără margini crescute
să poată dormi ca un nou născut
alergi spre mine crezând că sunt petecul de speranţă
închisă ermetic în cupele sânilor cu talii de pere
noaptea se uită la noi prin ochii ferestrei
să te aştept ne vom rostogoli în inexplicabil
azi nu mai ştiu cine sunt
mă întreb n-ar fi mai uşor fără trup
Am gresit
RăspundețiȘtergereAm gresit c-am incercat să te visez
Si chiar mă-ntreb de ce te mai păstrez
In gandul meu?
In fiecare noapte
Ţi-aud ecoul in ascunse soapte
Te pot ierta, dar nu pot in uitare
Să te ascund... durerea-i mult prea mare!
Si mă tot pierd in somnul ce mă iartă
Că bantui peste tot cu a mea soartă...
Chiar am gresit că n-am dorit să pleci?
Mă urmăresc secundele prea reci
In care asteptam zambetul tău
Ca pe-o lumină a sufletului meu.
Si-am asteptat, dar n-am găsit in vis
Nimic din ceea ce tu mi-ai promis...
Poate gresesc că-ti dau iertarea mea,
Nici nu prea cred că-ti pas-acum de ea
Mă-ntreb si-acum de ce te mai păstrez
In gandul meu si incă te visez...
Greseala mea a fost că te-am crezut
Si poate de aceea te-am pierdut...
Cand fericirea ta va fi deplină
Iti voi trimite o rază de lumină
Te va-mbrăca-n albastru infinit
Iar eu mă voi ierta că te-am iubit…
poezie de Mariana Eftimie Kabbout