luni, 9 august 2010

French cancan - scris de Elena Toma



M-am trezit dintr-o viaţă trăită demult.
Domniţă la curtea domnească eram pe atunci. Chiuleam de la şcoală, scriam poezii, în Turnul Chindiei din Târgoviştea natală. Cuvintele alergau prin octombrie, luna mea de naştere apărută pe bulevardul plin de castani, crizantema îşi cânta partitura, cu arcuş de vioară.




Azi, sunt o apariţie vestimentară. Scenă a vieţii colorată în lumina reflectoarelor. Trăiesc într-o metaforă tulbure cu imagine plană. Crizantema, albă, de-atunci a devenit roşu-femeie-şpagat, dansează, în chiot, un nou french cancan agăţată de viaţă, agăţată de bară.




Doamne! în această dimineaţă sunt libelulă. Timpul prezent e-nvăţat să deteste iluzia. Arhanghelii veacului cântă simfonia dezastrului. Garsoniera mea este un turn din vată de sticlă, printre gratiile ferestrei privesc fisurile zilei, poemul meu, ca o relatare neutră se-mpiedică în evenimentul banal.
M-am trezit dintr-o viaţă trăită demult. Recit poeme cu glas distinct, gramofon într-un spaţiu, ca o mitologie casnică, lipsită de savanterie rafinată. În jocul dintre inocenţă şi ironie, aruncat între pernele moi, azi, scriu o nouă poezie oglindită, nedumerit, în geamul protejat de grilajul din fier şi durerea-mi amară.

Dintr-un unghi al prezentului, "o Alice" îmbrăcată-ntr-o poezie de foc, udă până la piele, de sub apa de la Fântâni, îmi strigă: "wake up, femeie! ce vremuri trăim!"

p.s.salutări tuturor din pătratul prea alb al garsonierei mele fără parter înalt cu risc avansat de violare de domiciliu