Se afișează postările cu eticheta Gânduri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gânduri. Afișați toate postările

luni, 9 august 2010

French cancan - scris de Elena Toma



M-am trezit dintr-o viaţă trăită demult.
Domniţă la curtea domnească eram pe atunci. Chiuleam de la şcoală, scriam poezii, în Turnul Chindiei din Târgoviştea natală. Cuvintele alergau prin octombrie, luna mea de naştere apărută pe bulevardul plin de castani, crizantema îşi cânta partitura, cu arcuş de vioară.




Azi, sunt o apariţie vestimentară. Scenă a vieţii colorată în lumina reflectoarelor. Trăiesc într-o metaforă tulbure cu imagine plană. Crizantema, albă, de-atunci a devenit roşu-femeie-şpagat, dansează, în chiot, un nou french cancan agăţată de viaţă, agăţată de bară.




Doamne! în această dimineaţă sunt libelulă. Timpul prezent e-nvăţat să deteste iluzia. Arhanghelii veacului cântă simfonia dezastrului. Garsoniera mea este un turn din vată de sticlă, printre gratiile ferestrei privesc fisurile zilei, poemul meu, ca o relatare neutră se-mpiedică în evenimentul banal.
M-am trezit dintr-o viaţă trăită demult. Recit poeme cu glas distinct, gramofon într-un spaţiu, ca o mitologie casnică, lipsită de savanterie rafinată. În jocul dintre inocenţă şi ironie, aruncat între pernele moi, azi, scriu o nouă poezie oglindită, nedumerit, în geamul protejat de grilajul din fier şi durerea-mi amară.

Dintr-un unghi al prezentului, "o Alice" îmbrăcată-ntr-o poezie de foc, udă până la piele, de sub apa de la Fântâni, îmi strigă: "wake up, femeie! ce vremuri trăim!"

p.s.salutări tuturor din pătratul prea alb al garsonierei mele fără parter înalt cu risc avansat de violare de domiciliu




luni, 2 august 2010

Miros a femeie bătrână - scris de Elena Toma



Miros a femeie bătrână. Privind depărtarea, mă-nalţ sub cerul mistic, sub greutatea anilor dezrădăcinaţi. Un cântec trecut de miezul nopţii mă-ntreabă:
- Hei, Legendă a simţului ce râde ! Azi, ce faci ?
- Las ziua să-mi crească alt rid, îi spun. Stai să vezi cum îşi trece mâna prin gândul meu căzut în abisul aceleiaşi flămânde realităţi.
- Şi ? Doar atât ?
- Nuuuu... Uite, colorez timpul. Miros a femeie bătrână, deportez speranţe, şi mă îmbrac în alb.

miercuri, 7 aprilie 2010

Life in Tel Aviv





Mă rugam, cu cerul şi pământul, să-mi recapăt memoria. Să înţeleg patimile care au sensibilizat sufletul meu, dureri care au marcat, iremediabil, restul existenţei mele. Să înţeleg de ce golul imens din inima mea mă ţine departe de viaţă, de lume, sau mă aruncă în vâltoarea emoţiilor.
Cere şi ţi se va da, spune Hristos
Am cerut şi am primit. Un mesaj însoţit de fotografii din Israel trimis cu inocenţă pe Facebook mi-a cutremurat temeliile sufletului. Locurile prin care dormeam sub cerul liber, amnezică, a nimănui. Fără identitate, fără nimeni şi nimic, în afară de Dumnezeu. Rătăcită în Ţara Sfântă. Dacă ar exista fericire, am trăit-o, acolo, dincolo de mine, stăpână a pământului sub albastrul cerului. Mă iubea Mediterana. Cu valuri tandre, îmi mângâia trupul lovit, îmi răcorea sufletul uitat printre străini. Nisipul cald îmi era pernă. Parcurile mă acopereau cu ramuri de măslin, întinsă pe băncile nopţilor în căutarea somnului dătător de speranţe. A fost ca în poveşti. O poveste care a durat ani şi ani. Era nevoie de timp, să devin cea de azi, să vă pot saluta din Palatul Culturii Mele înconjurat de verdele şi reavănul pământului.
Am mulţumit celei care a avut plăcerea să-mi încânte privirile cu fotografii din Israel.
Cere şi ţi se va da ! Cum eu am cerut şi am primit. Şi răspunsul ei !
"Lazu Agneta
27 martie la 13:42 Raspunde
Imi pare rau ca albumul v-a reamint asa o trauma din trecut, daca cunosteam situatia nu l-as fi trimis. Pur si simplu l-am trimis la prieteni pentru ca mi s-au parut imagini interesante ! Va doresc un sfarsit de saptamana placut, numai succese si o viata in care sa fiti ferita de astfel de "experiente"in viitor."

Nici nu ar fi putut fi altfel. Nu e la îndemâna oricui să doarmă sub cerul liber, prin parcuri, pe malul mării. LOCURI INTERESANTE, locurile alese de Dumezeu pentru a-mi odihni trecerea spre femeia de azi.

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Anonim... ţărm, în calea rătăcirii mele, Hrisots a înviat !




Pluteam în derizoriu, pe o mare de gânduri... spre orizonturi gri, neconturate.
Aleşi ai Domnului, la ceas de cumpănă, trimişi să-mi fiţi ţărm, necunoscută-mi este lumea senină în care am ajuns.  Păşesc cu grijă, mulţumind Domnului Dumnezeu, pentru grija ce-mi poartă. Azi, la împlinirea a patru luni de echilibru, primiţi recunoştinţa mea.

Doamne, Îţi mulţumesc ! Şi mă rog Ţie, Doamne !
Milostivenie pentru Anonimul ţărm al rătăcirii mele şi pentru robii tăi Anişoara şi părintele Bogdan Ioan.
Dă-le sănătate, putere, ai grijă de familiile lor.
Alină-le durerea, cum TU, Doamne, prin ei, ai alinat durerea mea.
Alungă vrăjmaşii din calea lor, apără-i de necazuri.
Fii sprijinul lor, cum sprijin îmi sunt ei, cu voia Ta, Doamne. Amin !

Mă rog Ţie, Doamne,
ai milă şi îndurare pentru fiicele mele Andreea şi Anamaria.
Iartă-le neputinţa. Dă-le sănătate, ocroteşte-le, ajută-le să-şi deschidă inima şi sufletul.
Sănătate şi ocrotire, pentru nepoata mea Irina. Mă mistuie dorul de ele !
Ajută-ne, Doamne, să ne regăsim, aşa cum sufletul meu şi-a dorit dintotdeauna.
După cum numai Tu ştii, Doamne, ce-nseamnă iubirea, durerea pentru copii, aşa cum Tu, Doamne, ai iubit şi jertfit unicul Tău Fiu, întru iertarea păcatelor noastre, iartă greşeala lor.

Pace, sănătate şi rod pe pământ, dă-ne, Doamne Iisus Hristos, LUMINA LUMII !
Să Te slăvim, în vecii vecilor ! Amin !
Hristos a înviat !

duminică, 14 martie 2010

George Rotaru, cel mai XXL editor, la microfon !








Mi-a fost dat să-l întâlnesc, ca o mirare, în anul 2002. Regizorul Emil Slotea, interesat de viaţa mea tumultoasă, mi-a cerut să-mi aştern amintirile pe un caiet studenţesc, dorind să realizeze un scenariu de film inspirat din viaţa mea.
- Dar de ce să nu publici tu o carte, semnată Elena Toma, din care se poate inspira cine şi cât vrea,
mă întreabă Flori Alexandrescu, profesor de franceză, care mă găzduia, în acea vreme, în Piteşti.

- Păi, soro, asta mă întreb şi eu. Dar, cu ce bani, de unde atâţia bani ? Costă câteva milioane. De unde, pana mea, vorba cuiva, să iau eu atâţia bani ? Muritoare de foame, cum sunt, colaborator cu un salariu de 1.400.000 lei vechi, la Centrului Cultural din Piteşti ?

- Ştiu eu pe cineva care, aflându-ţi povestea, sigur, te va ajuta. George Rotaru, directorul editurii Rottarymond-Rottarexim, este prietenul nostru de familie şi vecin. Uite, acum, îi dau un telefon şi îl invit la o cafea, să vă cunoaşteţi.

Am amuţit, auzind-o vorbind la telefon cu George Rotaru. Am intrat în trepidaţii, în minutele următoare, auzind soneria de la intrare zornăind. Îmi părea că visez. Cum se putea, în câteva zeci de minute, să se ajungă la asemenea situaţie ?
Dar ce nu se poate, când Dumnezeu vrea !?
Prezentările au fost scurte, pac-pac, vorba lui Gigi Becali. Flori, prietena mea, s-a grăbit să-i spună ce aştepta regizorul Emil Slotea de la mine, şi ce aşteptam noi două de la George Rotaru.
- Aaaaa... doamna Elena Toma, vă cunosc ! Am citit prin ziare, reviste, articole scrise despre dvs. V-am văzut de mai multe ori în emisiunile tv : Viaţa bate filmul, De 3 x femeie. Sponsorizez eu apariţia cărţii dvs.

Prost să fii, noroc să ai !
îmi spun în gând.

De la o carte, s-a ajuns la trei cărţi publicate de editura d-lui George Rotaru.
Dacă regizorul Cristian Mungiu nu m-ar fi felicitat pentru prima carte, ANUNŢ MATRIMONIAL, care cerea, de la sine, şi volumul 2, nu ar fi văzut lumina tiparului GREŞEALA DE TIPAR, apoi... LOCUIESC ÎNTR-O CLIPĂ. George Rotaru a fost alături de tinerele talente argeşene, oferind diplome şi premii pe scena festivalului pe care l-am organizat în 2002 şi 2003.
Mulţumesc Domnului Dumnezeu ! Mi-a trimis în cale oameni care împlinesc destine. Mulţumesc, Flori Alexandrescu, mulţumesc d-le George Rotaru. !

În foto : la microfon, d-l George Rotaru, urmat de primarul Tudor Pendiuc, Tudor Sebastian, directorul teatrului Alexandru Davila şi la coadă... eu ! :)), oferind diplome laureaţilor festivalului TALENTE ARGEŞENE, jurizat de compozitorul ŞERBAN GEORGESCU


Născut la Lăunele de Jos – Vâlcea, în a şasea zi a Cireşarului anului 1949, George Rotaru a norocit vremea şi locul prin toate săvârşirile sale de înţelept cu rădăcini în neamul dacic blagoslovit zalmoxian la Sarmizegetusa.
A pictat biserici, are şi pictură de şevalet, a fost primar, e preocupat de vexilologie (pe scurt, ştiinţa drapelelor), de istoria Vâlcii şi a întregului neam românesc, a inventat maşini agricole, e om de afaceri, scrie şi editează cărţi.
Cu vederi largi, iubind noul (este autorul a 3 brevete de invenţie şi 12 tehnologii, a unor modele de desene industriale înregistrate la OSIM), cercetător al vestigiilor geto-dacice, luptător înverşunat al kitschului, finanţator al multor acţiuni culturale, oferind premii şi burse tinerilor olimpici, o figură distinsă prin eleganţă şi intelect, George Rotaru are o experienţă profesională de excepţie :
- Arta Interiorului & Design industrial,
- Facultatea de Istorie,
- Institutul Mondial de Comerţ,
- Academia Wipo Worldwidw, pe care o foloseşte în scopul dezvăluirii culturii „României Tainice”, despre care vorbea, scria dr. Artur Silvestri, unul dintre înţelepţii din urmă ai românismului.

marți, 9 martie 2010

Un 8 Martie ALTFEL








Căsuţa cu şoricei, aşa am botezat camera albă, pătrată, decorată cumva şi cu existenţa mea, plină de flori dintr-un 8 Martie ALTFEL. Trăiam, în virtutea inerţiei, la adăpostul anului 1993 sau 1994, nu-mi amintesc exact. Timpul se grăbea să treacă, parcă pentru a împlini destine. Nestingherit, şi-a lăsat amprenta adânc înrădăcinată, ca o pată repetabilă, un fel de flux şi reflux, care nu uită să-mi reamintească urma paşilor prin Ţara Sfântă, Israel.
În această cameră
fără geamuri la fereastră, neştiind să ţin pensula în mână, am colorat pătratul de lemn zărit întâmplător, urmărind cu privirea traseul unui şoricel rătăcit, ca şi mine, printre oameni. Au rămas în Israel toate formele colorate ulterior. Pereţii restaurantelor româneşti de pe malul mării erau plini de însemnările mele colorate. Probabil, le ofeream la schimb. Culori pentru mancare, sucuri. Îmi place cum sună însemnări colorate. De ziua femeii, atunci, uitată între cer şi pământ, Dumnezeu a făcut să primesc în dar flori, conserve şi un caiet, pe care să-mi consemnez gândurile. Nu erau multe. Amnezică fiind, realitatea mea se rezuma la momentul trăit, pierdut în fum, odată intrată în următorul.

De această cameră, azi, mi-a amintit culoarea violet atât de frumos compusă într-un buchet primit în dar, virtual. Şi de şifonierul decolorat de timp mi-a amintit. Găsit, pe atunci, la colţul străzii, pentru a-l înfrumuseţa, l-am pictat. Violet. Să-mi poată sta aproape. Deasupra lui, a rămas dorul de fiicele mele. Şi căsuţa la care visam să locuim împreună, doar pentru asta plecasem de acasă. Aveam contracte de lucru plătite cu 1300 $/lună. Dar Dumnezeu a vrut altceva. Probabil, în ziua aceea, cineva îmi amintise de existenţa mea anterioară, din care nu putea lipsi iubirea pentru fiicele mele a căror amintire se pierdea imediat ce discuţia înceta. Însemnări colorate de femeia de pe malul mării prinsă în jocul de şah al destinului, pion căzut între Nebun şi Tura înţeleaptă. La mulţi ani, femei de pretutindeni. Mulţumesc bunului Dumnezeu, mi-a ajutat să revin printre voi.

vineri, 5 martie 2010

Ion Cîrstoiu - prefect de Argeş XXL






L-am întâlnit, prima oară, în Clubul Diplomaţilor din Palatul Parlamentului, cu ocazia spectacolului Daruri pentru Iisus, pe care l-am organizat în spiritul sărbătorilor de iarnă 2002. Fire veselă, sociabil, m-a felicitat pentru reuşita spectacolului. Amandoi, aşezaţi în spatele d-lui Ion Iliescu, preşedintele ţării la acea vreme, aplaudam, frenetic. Era încântat să vadă şi talente argeşene pe scena artistică, la asemenea nivel, şi chiar s-a oferit să-mi susţină activitatea culturală pentru care primisem două diplome de excelenţă din partea Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu a Ministerului Culturii. Speram să conteze la angajarea mea ca referent la Centrul Cultural din Piteşti. Dar m-am hazardat ! Nu m-am plâns niciodată, nimănui din administraţia locală piteşteană. Mi-am înfruntat destinul, crezând în puterea mea de a fi, dornică să înfrumueţez clipa, aşa cum sufletul meu simţea. Ajuns prefect de Argeş, în 2006, d-l Ion Cîrstoiu m-a onorat cu prezenţa în emisiunea tv. Dincolo de aparenţe, pe care o realizam şi moderam la TVS Piteşti. Emisiunea s-a bucurat de mult succes, fiind o şansă a argeşenilor de a intra, în direct, pentru a-i face cunoscute problemele. Telefonul suna în delir. Amândoi ne-am angajat să realizăm multe, împreună, pentru cetăţeni. Numai că totul a rămas la nivel de promisiune. Soarta ne-a fost potrivnică. D-l Ion Cîrstoiu a fost înlocuit din funcţia de prefect, emisiunea mea a încetat, după apariţia domniei sale. Şi, uite aşa, se scrie istoria. Vă mulţumesc, d-le Ion Cîrstoiu ! Mă întreb: dacă măcar atunci v-aş fi făcut cunoscute şi necazurile mele, cum ar fi evoluat şi situaţia mea ? Dar poate aşa a trebuit să fie ! Altfel, cum ar fi existat acest articol ?

miercuri, 3 martie 2010

Ion Iliescu, la aniversare !




Cine a fost, cine este şi ce va fi Ion Iliescu ?! Omul care a stârnit cele mai controversate discuţii, azi, împlineşte venerabila vârstă de 80 de ani ! Ca orice creştin, îi urez LA MULŢI ANI, să fie sănătos, să poată răspundă valului de întrebări care-l aşteaptă. Sunt un artist apolitic. Mai toate partidele m-au invitat să le fiu alături, dar am rămas simplu colaborator al tuturor fără a mă implica. Îmi iubesc ţara şi nu am abandonat-o nici măcar atunci când câştigam 1300 $ pe lună, impresariată de ARIA, din 1975 până în 1991, când accidentul din Israel mi-a curmat existenţa.
Daruri pentru Iisus - aşa s-a numit spectacolul pe care l-am organizat în pragul sărbătorilor de iarnă din 2002, cu sprijinul comisiei pentru integrare UE a Parlamentului. Spectacolul susţinut de elevii mei, alături de care am programat şi alte grupări artistice din Piteşti şi nu numai, a avut loc în Clubul Diplomaţilor din Palatul Parlamentului. Invitatul de onoare a fost d-l Ion Iliescu, care a venit însoţit de întreaga suită parlamentară, guvernamentală şi nu numai.
O seară de neuitat. Şi cel mai de neuitat, Prezenţa trupei The Crown condusă de Codruţ Croitoru, câştigători a şase locuri 1 şi două trofee, la vârsa de numai 14 ani şi jumătate.
Melodia SINGURĂTATE:

Am rămas cu amintirea. Mă întreb: dacă aş fi fost membru PSD, viaţa mea ar fi avut alt curs ? Am rămas doar artistul necunoscut d-lui Ion Iliescu. Artistul din spatele preşedintelui ţării, care aplauda talentul elevilor săi, talent pus în scenă cu multă trudă, boicotată fiind, la un moment dat, de o personalitate politică din Piteşti... deranjată de reuşita mea. La mulţi ani, d-le Ion Iliescu. Elena Toma