marți, 10 decembrie 2024

Mi-e imposibil fără tine

 

Nici nu mai știu dacă erai frumoasă

Și nici în ce culori îți stă mai bine,

Știu doar că amintirea nu mă lasă

Și că mi-e imposibil fără tine.
Vizionez femei nenumărate,
Femei interesante mă mai sună,
Dar rece și străin mă simt de toate
Și nu mă văd cu ele împreună.
Nu pot nici să-mi explic întreaga dramă
Care-a decurs din întâlnirea noastră,
Dar vechiul loc al dragostei mă cheamă
Și tu îmi faci cu mâna la fereastră.
Subtile explicații cui i-aș cere?
Tot prostul face pe interesantul
Și-n condamnarea asta la tăcere
Mai conversesz de-a surda, cu neantul.
Și cum să transformăm iubirea-n ură,
De ce nu noi, ci solii să lucreze,
Și să pătăm simțirea cea mai pură,
Punând incendiul tot în paranteze?
N-aș vrea să te-ndârjesc sau să te sperii,
Nici să te fac să te-ndoiești de tine,
Dar eu te-am adorat fără criterii,
Estet bolnav, al patimii depline.
De dragul tău, am fost cu lumea-n luptă,
Te-am apărat de bârfe și de crivăț,
Și după toată veghea ne-ntreruptă,
Cedez numai în lupta împotrivă-ți.
Și, totuși, tu ai fost cea mai frumoasă,
La mine-n brațe îți fusese bine,
Obsesia iubirii nu mă lasă
Și-mi este imposibil fără tine.
Adrian Păunescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.