sâmbătă, 30 august 2014

Tot ce trebuie să ştiţi despre consumul de ardeii copţi

 
Cui nu-i plac ardeii copți? Ardeiul gras, ardeiul capia, ardeiul iute şi  gogoşarul, reprezintă unele dintre cele mai sănătoase legume de care dispunem în luna septembrie. Aceștia conțin vitamine, antioxidanţi şi minerale, precum și nutrienţi extrem de benefici în buna funcţionare organismului.
Potrivit obiectiv.info, iată de ce trebuie să consumăm ardei în luna septembrie, perioadă în care această legumă e mai viguroasă şi mai gustoasă ca oricînd:
Sursa numărul unu de vitamină C
Principala substanţă activă din ardei se numeşte capsaicină şi dă culoarea legumei, cea mai multă fiind în cei roşii. Aceasta este un anticoagulant eficient, care ajută la prevenirea infarctului miocardic şi a atacului cerebral. Toate soiurile de ardei conţin vitamina C în cantităţi uriaşe, însă ardeiul gras verde are de două ori mai multă vitamina C decît citricele, iar ardeiul roşu iute conţine cu 330% mai multă vitamină C decît o portocală.
În 100 de grame de ardei sînt 125 de mg de vitamină C, adică 100% din doza zilnică recomandată. În compoziţia ardeiului se mai adaugă 0,8 mg de vitamina B6 şi 0,45 mg de vitamina K. Vitamina A este şi ea prezentă, beta-carotenul fiind un antioxidant foarte puternic, care contracarează efectele radicalilor liberi şi reduce daunele pe care aceştia le produc arterelor, nervilor şi ţesuturilor.
Ardeiul roşu este mai sănătos decît cel verde, cu o cantitate de vitamine A şi C de două ori mai mare. Conform unui studiu, chinezii, care consumă mari cantităţi de ardei, şi mai ales ardei iuţi, au cu 27% mai puţine şanse de a face cancer pulmonar, şi asta în condiţiile în care sînt printre cei mai mari fumători din lume.
Suc, pastă, zacuscă
Gogoşarul este şi el o legumă din familia ardeiului, cu proprietăţi medicinale aparte. Aplicată sub formă de frecţii sau ca unguent pe părţile dureroase, tinctura de gogoşar este neîntrecută în calmarea şi vindecarea suferinţelor cauzate de artrită, gută sau lombalgii. Uleiul de măsline în care s-au macerat gogoşari timp de 10 zile este bun ca unguent împotriva durerilor de gît sau a răguşelii.
Acelaşi ulei calmează durerile produse de entorse. Rolul terapeutic al gogoşarilor intervine şi în cazuri de diaree, tuse măgărească, reumatism. Muraţi, gogoşarii sînt un deliciu al sezonului rece. Ajută la arderea grăsimilor şi la tranzit, tratează excelent mahmureala. Dacă la murat adăugăm scorţişoară, gogoşarii vor fi eficienţi în litiază şi insuficienţă renală.
Sucul de gogoşari combate balonarea, iar aplicat pe păr, diminuează seboreea. Ardeii capia atît de delicioşi cruzi sau copţi, sînt la fel de buni şi conservaţi în oţet. Acest sortiment de ardei este cel mai bogat în betacaroten. Gogoşarii şi ardeii capia sînt delicioşi preparaţi sub formă de pastă, ca să nu mai spunem că sînt ingredientele de bază în zacuscă.
Copţi, muraţi sau congelaţi
Pentru a beneficia de toate aceste proprietăţi medicinale, ardeii trebuie să fie proaspeţi, adică să aibă o culoare intensă şi pielea întinsă, fără pete. Legumele proaspete sînt grele pentru dimensiunea lor şi tari. Pot fi păstratae la frigider o săptămînă, pot fi congelate, şi asta fără a-şi pierde proprietăţile.
Ardeii copţi
În frigider, se păstrează în pungi de plastic, nespălaţi, pînă la şapte zile, fără a-şi pierde prospeţimea. Ardeii dulci pot fi congelaţi fără să fie opăriţi. Ardeii copţi sînt un fel apreciat în bucătăria romînească, îndeosebi de către persoanele cu stomac sensibil. Copţi şi curăţaţi de coajă, sînt mai uşor de digerat. Legumele se coc, apoi se pun într-o pungă etanş şi se lasă 15 minute să se aburească.
Se scot din pungă şi se dă jos coaja. Se scot cotorul şi seminţele, se scurg şi se aşează porţionat în pungi. După răcire, se aşează în congelator. Ardeiul gras are puţine contraindicaţii: în perioada sarcinii, deoarece poate stimula uterul, şi în cazul alergiei la ardei. În unele cazuri, ardeiul nu este bine tolerat de persoanele cu fierea mai sensibilă.
Mădălina Stoica, AMPress

56 de comentarii:

  1. dupa tine eu sunt mort,
    te-as papa ca pe-un ardei copt,
    dar ma tem ca n-o sa vrei
    cu otet si cu ulei

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dupa tine eu sunt mort
      papa-ma, sunt ardei copt
      eu ma las usor, usor
      savureaza, puisor!

      Ștergere
  2. Vreau ospat cu ardei. Facem?

    RăspundețiȘtergere
  3. Mă prind ca laptele bătut măr, dacă ardeii nu sunt chiar goi.
    Nu vă prindeți că ardeii nu sunt umpluți?
    E totuși, o mică mare diferență.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu prepar ardei umpluti superdeliciosi, Va dau cuvantul. Daca ne vedem si e vreme prielnica pentru transportarea la cateva sute de km a ardeilor umpluti, va servesc cu placere

      Ștergere
  4. poetul spune clar in poezia sa ca ar manca-o ca pe ardei copti,de unde v-a venit pofta de ardei copti sau ardei umpluti cu mana
    tiramisu

    RăspundețiȘtergere
  5. in poezia sa poetul sau poeta utilizeaza ca pretext ardeii copti pentru a rezolva un caz social,el vrea sa se razbune ,sa o faca pe dansa cu otet si ulei in fata poporului care se uita pe blog

    RăspundețiȘtergere
  6. nu cred ca este vreo divergenta sociala intre cei doi, femeia ii coace poetului ardei copti,dar el se uita la bucataria vecinei care e raw si nu scoate fum,poetul se simte afumat si are o admiratie pentru ardei ca sa nu fie maltratati in cuptorul incins si apoi rasturnati in otet si ulei fara mila de bietele legume care este si ele niste fiinte pe pamant

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. hahaha
      hai noroc!

      Ștergere
    2. ardeii sunt si ele niste fiinte vii pe pamant:)
      ca sa nu moara-n chinuri, le fac in gura vant
      ii spal, ii sterg si gata, consum doar cruditati
      nu sunt tiran , nici monstru si nu am 10 vieti
      ardeiul e si ea niste fiinta vie:)
      poate mai bine, frate, o port in palarie?
      o tin de frumusete, o plimb printre ai mei
      sau poate-mi fac la noapte din ei niste cercei?!

      Ștergere
    3. iti fac cercei , iubito, sacrific doi ardei
      vei fi cea mai frumoasa,podoaba pentru zei,
      dar eu sunt muritor si chiar de e asa
      prefer sa fiu eu zeul in nopti de catifea
      sa te alint cu prune, sa te alin cu mere
      aduc si niste struguri, bostani, gutuie, pere
      te fac regina noptii mai coapta decat vara
      sa fim doi zei acuma si poate-n toata seara

      Ștergere
    4. Mi-a plăcut, am publicat pe prima pagină... felicitări :)

      duminică, 31 august 2014
      Anonim, 31 august 2014, 01:15 : " cea mai frumoasă podoabă pentru zei "
      îţi fac cercei , iubito, sacrific doi ardei
      vei fi cea mai frumoasa podoabă pentru zei,
      dar eu sunt muritor şi chiar de e aşa
      prefer să fiu eu zeul în nopţi de catifea
      să te alint cu prune, să te alin cu mere
      aduc şi nişte struguri, bostani, gutuie, pere
      te fac regina nopţii mai coaptă decât vara
      să fim doi zei acuma şi poate-n toata seara

      Ștergere
  7. eu nu dau replici la 3ha,prefer sa lupt pentru netavalirea ardeilor in cuptor si otet de 9 grade Celsius,imi tin conferinte singur despre legume,nu vreau sa fiu acuzat ca scriu imnuri ardeilor superdeliciosi
    tiramisu

    RăspundețiȘtergere
  8. trebuie sa gasim metode ca sa nu mai maltratam ardeii prin coacere in cuptor, am cumparat un foen si ii prajesc omogen fara sa planga de arsuri

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daca se respecta in Ro drepturile omului, trebuie sa se respecte si drepturile ardeilor:)

      Ștergere
    2. Se aplica si in cazul vinetelor?

      Ștergere
    3. vinetele au regim semideschis de libertate ,adica ele se pot arunca felii pe gratar sau intr-o cratita cu putin ulei

      Ștergere
    4. ..a fost odata o vanata...

      Ștergere
    5. tot ce-a fost candva n-o sa mai fie
      m-ai prajit si am ajuns stafie
      ce ardei mai sunt si eu acum
      tot ce tii in mana e doar scrum...
      ai uitat sa scoti foenul din priza
      te-ai jucat cu mine ca c-o mata
      m-ai tinut de coada ore bune
      cui mai trebuiesc acum, hai, spune

      Ștergere
    6. daca perseverezii,poti lua premiul nobel

      Ștergere
    7. nu glumi asa. sunt slaba de inger. pot sa si cred

      Ștergere
  9. unii ardei dispar DE pe piata,de frica sa nu devina superdelicosi,ceea ce insemana ca poetul dialogheaza de la distanta cu flacara si pune zahar pe ea ca sa miroasa a zahar ars

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu prefer sa fiu superdelicioasa...
      :)

      Ștergere
    2. decat sa miros a zahar ars

      Ștergere
    3. semnez:
      ardeiul prins in calduri de foen

      Ștergere
    4. titlu de roman politist : ardeiul iubaret prins in calduri de foen

      Ștergere
    5. rectific:
      ardeiul iubaret prins in calduri de foen

      dedicatie post-gratar :
      si vanata vrea @ regim semideschis de libertate

      Ștergere
    6. Volumul 2
      vanata condamnata la regim semideschis de libertate

      Ștergere
    7. revolutia orezului in burta ardeiului fiert de gelozie

      Ștergere
    8. fiert in zeama de dor nebun, condimentat cu gelozie "turbata"

      :)

      Ștergere
    9. lipseste smantana
      crezi ca "devorarea" ardeiului cu furculita e maltratare?

      Ștergere
    10. probabil ai plecat sa deconectezi foenul.Eu tin furculita in mana si astept sa-mi raspunzi daca trebuie sau nu sa duc furculita la gura

      Ștergere
    11. ma culc flamanda. ramane pe constiinta ta

      Ștergere
    12. scoala,ti-am pregatit tomate coapte in suc propriu si friptura de jder cu parul dat cu gel

      Ștergere
    13. credeam ca e untura de catel.. respir usurat - e simplu gel

      Ștergere
  10. 1 - Frumoase dialoguri, au sare şi piper :) Zâmbesc ! Sunteţi frumoşi, nebuni frumoşi :))
    Vă iubesc :)

    2 - Mi-a plăcut o poezioară, am publicat pe prima pagină... felicitări :)

    duminică, 31 august 2014
    Anonim, 31 august 2014, 01:15 : " cea mai frumoasă podoabă pentru zei "
    îţi fac cercei , iubito, sacrific doi ardei
    vei fi cea mai frumoasa podoabă pentru zei,
    dar eu sunt muritor şi chiar de e aşa
    prefer să fiu eu zeul în nopţi de catifea
    să te alint cu prune, să te alin cu mere
    aduc şi nişte struguri, bostani, gutuie, pere
    te fac regina nopţii mai coaptă decât vara
    să fim doi zei acuma şi poate-n toata seara


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va vad zambind. Asta ma bucura. Am reusit sa va descretim fruntea si e bine. Va imbratisez cu drag

      Ștergere
    2. Mulţumesc mult, chiar aveam nevoie de o stare de spirit mai destinsă. Am avut o noapte mai spre albă:) E plăcut să găseşti în jurul tău suflete nobile, iubitoare de echilibru, armonie, frumos. Blogul vă aparţine, este căsuţa noastră virtuală, aici sper să ne oferim bucurii, gânduri frumoase, nobile, poate vom publica-ntr-o zi, spre amintire, la recomandarea dvs., a tuturor, cele mai frumoase momente scrise pe blog. Şi ce bine ne-ar sta, sărbătorind apariţia cărţii, aşa, într-o toamnă bogată, frumaosă, precum zeităţile dvs. :)))) Superbe comentarii, cele mai frumoase din ultima vreme, citite până acum. Dumnezeu să vă ajute, să vă fie în suflet şi gând. Mulţumesc. Ce -nseamnă fericirea pentru mine, vedeţi ?

      Ștergere
    3. pentru descretirea fruntii folositi discuri de bumbac inmuiate in lotiune de curatira si tonifiere,evitati lichidele acide si sucul de lamaie astringent

      Ștergere
    4. e o duminica in care vara se saruta cu toamna si pleca in amintire

      Ștergere
    5. va pot spune vremea de la bucuresti,la madrid am fost o data cand a oprit avionul spre franta

      la bucuresti,e ziua limbii romane,ploua cu versuri

      Ștergere
    6. sutn foarte racit si tastele profita de neatentia mea

      Ștergere
    7. e de la ardei iute neatentia, nu da vina pe raceala care s-a rtrage de la ploaia cu vresuri

      Ștergere
    8. versuri, pardon sire

      Ștergere
  11. duminică, 31 august 2014
    Marin Mihai, Spania - POEM PENTRU ROMÂNIA
    De la apus la răsărit,
    De la miazănoapte către miazăzi,
    De la naşterea mea
    Şi până la ultimul meu cuvânt ,
    Se întinde ROMÂNIA-
    O floare în dreptul inimii…

    MARIN MIHAI (Spania)
    http://mihaimarin.wordpress.com/

    publicat pe prima pagină...
    http://elenatomaxxl.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.