Clopotele din Ein Karem
Ein Karem – loc de vis, undeva, în apropiere de Jerusalem. La capătul străzii Hamayan, numărul 13 te aduce într-o gradină de vară marginită de o clădire în formă de L, renumit restaurant israelian, loc mirific, în care am ajuns cu ajutorul unor români. Văzându-mă bolnavă, nu s-au încumetat să mă lase pe drumuri. Era perioada 1992-1993, după accidentul suferit într-o zi nefastă, 10 iulie, 1991. Aici se află fântâna Izvorul Fecioarei Maria. Legenda spune că Fecioara Maria venită în vizită la mătuşa Elisabeta, la îndemnul îngerului Gabriel, a băut apă din izvorul care curgea la capătul aleii ce urca spre locuinţa...
Elisabetei şi Zaharia, părinţii celui care a netezit calea Mântuitorului nostru, Ioan Botezătorul.
Aici s-a scurs un an din viaţa mea. În afară de Xanax şi Valium, recomandate de medicii care m-au externat din spitalul Poria, apa din fântână mi-a fost singurul medicament, în tratarea suferinţelor posttraumatice cauzate de accident. Luam apă în căuşul palmelor şi o scurgeam pe creştetul capului, în zona rinichilor, pe tot corpul, închinându-mă, rugându-mă Domnului, să mă vindece, să pot ajunge lângă fiicele mele.Uneori, treceau prin preajmă evrei, arabi. Vâzânu-mă făcând semnul cruncii, râdeau de mine, nepăsători. Reveneam în camera mică, albă, cu un pat de fier, în care locuiam alături de camerele de dormit ale românilor, bărbaţi, femei, angajaţi la munca în bucătărie a restaurantului. Primeam mâncare de la Victor şi alţi români, care lucrau la patronul evreu.
Pe fereastra deschisă, zăcând ruptă de realitate, priveam turla înaltă a singurei biserici catolice din Ein Karem. Ridicată chiar pe locul în care s-a născut Ioan Botezătorul, cu voia Domnului, lăcaşul mi-a fost loc de închinăciune şi rugi aprinse, în vremea când nicio speranţă nu se întrezărea pentru viitorul meu incert. În timp ce clopotele bisericii răsunau cutremurându-mi sufletul, gradina de vară era inundată de clienţii veniţi să petreacă. Melodii, pentru mine adevărat imbold, sprijin în lupta cu viaţa, răsunau în aerul înmiresmat al locului. Cântecul, prietenul care mi-a mângâiat sufletul rătăcit în uitare.
Vă dăruiesc una dintre melodiile pe care le ascultam atunci, dedicată, acum, celor care au apărut în jurul meu în perioada 1991-2011, şi au avut un rol esenţial în revenirea mea la viaţă, dupa fatidicul 10 Iulie 1991, persoane care, miracol, poartă numele Ioan, Ion, Ioana. Unii dintre ei, aici, îngerii mei păzitori
http://elenatomaxxl.blogspot.com/2010/04/ingerii-mei-pazitori-israel-1991-1995.html
La mulţi ani, Ioan Racolţea, Ioan Vlad, Ioan Cazacu, Ioana Barac Grigore, Ionuţ Popa, Ioana Cristescu, Ion Danciu, Ioan Stamatiu, Ioana Danielescu, Ioana Petre, Ioan Stan, Ioan Marian, Ioana Vişinescu. Cu ajutorul vostru... mi-am amintit de mine.
La mulţi ani, Ioan Racolţea, Ioan Vlad, Ioan Cazacu, Ioana Barac Grigore, Ionuţ Popa, Ioana Cristescu, Ion Danciu, Ioan Stamatiu, Ioana Danielescu, Ioana Petre, Ioan Stan, Ioan Marian, Ioana Vişinescu. Cu ajutorul vostru... mi-am amintit de mine.
Ţărâna uşoară, bunului meu prieten, scriitorul Ion Ţugui, pe care l-am cunoscut... nu întâmplător. Vezi aici..
La mulţi ani sărbătoriţilor din Club XXL
La mulţi ani, tuturor sărbătoriţilor zilei Sfântului Ioan Botezătorul.
Stimați colaboratori,
RăspundețiȘtergereVă scriu și eu un articol ce s-ar putea numi „caracterul se întărește în încercări”.
Sunt și eu o cititoare a articolelor voastre și mă bucur că îl recunoașteți pe Dumnezeu în viețile voastre în momentele de cumpănă. Spun asta pentru că la bine toți spun că îl recunosc, dar când dau de greu se plâng, cum de Dumnezeu a îngăduit tocmai lor să li se întâmple ceva. Uneori nu vedem de ce a permis El, Regele Universului să se întâmple așa ceva. Iată că la Elena a permis pentru ca ea să dea niște „perle” la adresa Lui (prin activitatea ei de după evenimentul neplăcut), perle care să ajute pe alții mai târziu care trec prin acțiuni similare.
Iată că eu am avut un accident de mașină (eram pasageră: mașina a deraiat, s-a răsturnat ect.) și din trei persoane doar eu m-am ales cu fractură de bazin. Când mașina a început să deraieze, eu atât am putut spune, Tată ceresc, ocrotește-ne cum știi Tu. Eram la 2 m de podul peste Mureș în acel moment, Mașina s-a întors (180 grade) și s-a răsturnat într-o groapă în iarbă foarte înaltă ( s-au spart geamurile, parbrizul ect) și noi în acel moment când s-a oprit mașina abia puteam respira, că era fum în mașină, și aveam impresia că va exploda motorul. Eu am văzut geamul spart în fața mea și l-am întrebat pe copilul din spate (de 12 ani) dacă se poate mișca și el mi-a confirmat că poate dar plângea că nu are aer. Atunci i-am zis să treacă peste mine și să-și pună nasul la geam, măcar el să trăiască. Nu știu cum a procedat copilul, că era spațiu mic la geam, iar eu nu l-am văzut când a trecut peste mine, iar când am putut vedea i-am văzut doar picioarele, că reușise să iasă. Apoi copilul respectiv a semnalizat șoferii care au trecut ulterior și am fost salvați. Eu nu puteam să mă sprijin pe picioare, dar eram foarte fericită că nu mă durea capul sau că eram „întreagă” iar ceilalți aproape sănătoși. Când am văzut bordura podului la 2 m, am fost și mai recunoscătoare că a fost doar atât. Datorită ierbii înalte mașina nu s-a zgâriat și motorul a fost intact. Am mulțumit lui Dumnezeu că doar atât a fost. Acum mai am 2 săptămâni (din 6) de stat la pat, după care voi merge cu cadrul. Sunt încrezătoare că mă voi recupera complet.
Vin prietenii și rudele să mă compătimească și se miră de mine că le spun că nu sunt afectată psihic, că acolo la accident au fost „roi de îngeri”, și că eu știu că numai intervenția lui Dumnezeu ne-a salvat.
Nu intrați în panică și nu vă amărâți peste măsură, în clipele grele din viață, gândiți-vă că Dumnezeu poate rezolva orice problemă, dacă îi cerem ajutorul și ne încredem în El.
Cu stimă.
Dumnezeu să vă ajute... acum am găsit povestea dvs.
RăspundețiȘtergere