luni, 19 septembrie 2016

Marian ILIE - Aveam eu o prințesă... / Întruchipăm un joc



În ţara asta toate-s nelumeşti
iubirile par trepte către moarte -
aveam eu o iubită-n Bucureşti
ce mă dorea şi mă voia departe



M-ademenea cu şoapte şi tăceri
îngenuncheam şi se umplea de mine
ne căţăram în vârf de palmier
strigând la Dumnezeu că ne e bine


Venea o vrăjitoare pe un nor
mi-o descânta şi-o preschimba-ntr-o gaie
din vârf de palmier pleca în zbor
şi mă lăsa acolo  în văpaie

singurătăţii pradă - doar o zi
că noaptea iar îmi trimitea ispita
mă amăgea din nou cu şoapte şi
îngenuncheam şi-mi inundam iubita

cu suflet  minte  trup - dumnezeire
ce nu se dă oricărui muritor -
mă strecuram trufaş în a sa fire
şi ne-nnălţam - dar iar pleca în zbor…

Prinţesa mea de jad din Bucureşti
am dus-o şi-n cetatea mea natală
i-am arvunit vapoare si caleşti
şi-am decretat în urbe zi de gală

Am dus-o-n baltă şi tocmit-am peşti
să-i descreţească fruntea princiară
i-am scris poeme si i-am spus poveşti
şi-aşa m-am amăgit o-ntreagă vară

Că ne tot ridicam până la cer
şi iar ne dădea roată vrăjitoarea
ea dispărea  eu rămâneam să sper
că-mpreuna-vom Muntele cu Marea…

Ehei,  mi-am zis, voi duce-o-n  Ararat
pe urmele Corabiei lui Noe
am s-o îmbrac în pietre de agat
şi am s-o scald în seve de aloe

Am să-i descânt de draci cu smirnă crudă
şi-n plete am să-i pun cununi de spini
voi duce-o-n Capadoccia  s-audă
cum Dumnezeu îi mustră pe creştini …

Prinţesa mea de jad din Bucureşti
pe care Dumnezeu mi-a hărăzit-o
oricât m-alungi şi-oricât m-ademeneşti
eu mă supun şi te sărut, iubito!

  
Întruchipăm un joc
  

O spun acum - să afle docții
Cât de aievea mi-ești tu mie -
Îmi ești egală-n echinocții
Și - însumat - întru vecie

Cum noaptea zilei i-e egală
Și Sudul Nordului egal
Îmi ești perechea cea de gală
Regatul dăruit pe-un cal



Îmi ești ca turnul cel de veghe
Pe tabla plină de pioni -
Când între noi curg mări de leghe
Ne-apropie munți de ioni

Iar când te simt cumva departe

E semn că timpul s-a scindat
În jumătatea sa de moarte
Și jumătatea de-nnălțat

Mi te cuprind atunci în brațe

Și strivim timpul între noi
Din jumătățile-i surate
Întruchipăm un joc-de-doi

În care spațiul se disipă

Cum curge pasărea pe cer
Dintr-o zvâcnire de aripă
Și mi te dărui cum te cer

Întocmai precum eu mă dărui

Când iți cerșești partea egală
Noaptea mă-nvăluie cu păru-i
Și te învălui cu migală

2 comentarii:

  1. Esti la fel de captivant si autentic atat in "revoltele" tale versificate, cat si in poezia de dragoste. Gandindu-ma ca am fost colegi si, deci, de aceeasi varsta, te felicit, draga Marian, ca ramai atat de tumultuos in spatiul liric! Flori

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru apreciere, Flori. E atat de frumos sa traiesti cu adevarat...

    RăspundețiȘtergere

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.