Când Michelangelo a vrut să
picteze Catapeteasma unei biserici, în Sfântul Altar trebuia să
reproducă o scenă cu sfinți îngeri. Și pentru a picta un înger întocmai,
Michelangelo a căutat printre oameni o persoană care să aibă
trăsăturile unui înger.
Astfel, a găsit un copil cu chipul frumos,
luminat, blând și curat asemenea unui înger reușind să picteze îngerul
după chipul acestui copil. La sfârșitul picturii, Michelangelo i-a dat
bănuții cuveniți pentru faptul că a acceptat să fie pictat.
Dar
trecând anii și ajungându-se cu pictura la intrarea în biserică, în
pridvor, a trebuit să reproducă o scenă și cu diavoli. Și iarăși
pictorul a căutat un om care să fie atât de urât și de schimonosit,
încât să semene cu un demon. Găsind un astfel de om, l-a luat pe acesta
ca model pentru pictura lui. În timp ce îl picta, omul a început să
plângă, dându-și seama că pictorul vrea să reproducă un diavol după
chipul lui.
La sfârșit, Michelangelo simțindu-se
rușinat de faptul că l-a făcut pe acel om să plângă, l-a întrebat:
„Pentru ce, omule, cât timp te-am pictat ai plâns? Te-ai supărat cumva
că te-am luat ca model pentru pictura mea?” Iar el a răspuns: „Nu, nu de
aceasta m-am supărat. Am plâns pentru că mi-am adus aminte că fiind
copil tot pe mine m-ai ales ca model ca să pictezi chipul unui înger.
Tot eu am fost și atunci, dar mai pe urmă, crescând am plecat de acasă
de la părinți, am început să beau, să fumez, să fur, să duc o viață
plină de fărădelegi și astfel, fața mea a început să se schimonosească
ajungând la asemănarea unui demon întunecat.”
Articol relatat de portalul luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.