duminică, 3 noiembrie 2024

Niccolò Paganini

 27 Octombrie 1782: se naște Niccolò Paganini, compozitor, violonist italian (d. 1840)

“Am cântat şi toate calomniile s-au transformat în laude, imposibil de povestit. Întreg auditoriul dintr-o pornire voluntară s-a urcat pe bănci, pe scaunele parterului, pe loji, ai fi crezut că vor să se arunce. Tu poate crezi jumătate din ceea ce-ţi spun, iar eu nu-ţi spun decât jumătate din ceea ce este. ”

sâmbătă, 2 noiembrie 2024

O mărturisire de credință a lui PABLO NERUDA

 

O mărturisire de credință a lui PABLO NERUDA, marele poet chilian, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1971. "Am fost sortit să sufăr și să lupt, să iubesc și să cînt. Pe lumea asta mi-au fost sortite victoria și înfrângerea, am încercat gustul pîinii și al sîngelui, ce își mai putea dori un poet? Toate alternativele, de la bocet pînă la sărut, de la singurătate pînă la popor trăiesc și acționează în poezia mea, deoarece eu am trăit pentru ea, iar ea m-a sprijinit în luptă.

Nu intra în bibliotecă!


 Nu intra în bibliotecă!

(Alberto Ríos, poet și scriitor american contemporan)
Biblioteca este periculoasă -
Nu intra! Dacă o faci
Știi ce se va întâmpla.
Este ca un magazin cu animale de companie sau o brutărie
De fiecare dată când vei ieși de acolo
Ținând ceva în brațe.
Romanele acelea cu ochii lor mari.
Și chestii de-alea practice, ogari și Dobermani musculoși.

One night only

 


vineri, 1 noiembrie 2024

Rătăcitor

 


Rătăcitor

Adrian Păunescu
Și rătăcesc, din nou, fără speranță,
de nu ar fi acasă steaua ta,
iubirea mea, alerg din casă-n casă,
probabil, lângă una, voi cădea.
Era atâta toamnă pretutindeni,
c-aș fi putut, bătrân, să mă retrag
și să adorm păzit atent de tine
și să-nțeleg că încă-ți mai sunt drag.