Ziua de doi ianuarie 2010 îmi aminti că nu am un ban în buzunar şi aveam şi datorii care trebuiau onorate, rapid, conform eticii şi echităţii mele morale. Cum obişnuiam, în momente de grea povară pecuniară, apelez la bunul meu prieten, Liviu, declarat fratele de suferinţă, amândoi obişnuiţi să ne oferim umărul, la o adică. Îl cunoscusem, în urmă cu vreo 4 ani, printr-o ciudată întâmplare, abia la începutul navigării mele pe internet, când nu prea înţelegeam cum funcţionează. Primisem în căsuţa electronică un e-mail, prin care eram invitată să ne cunoaştem, pentru a povesti întâmplări din Israel distinsului semnatar al mesajului.
Zâmbind, finuţă cum sunt, în asemenea ocazii, l-am contactat, pe id-ul de messenger, să clarificăm lucrurile, gândind că cineva vrea să se amuze pe seama mea. Rapid, înţelesesem că Liviu mă confunda cu Sarah, o evreică, cu care comunica de aproape doi ani şi nu reuşiseră să se întâlnească. Nici pe webcam nu se văzuseră, doar el arătându-i-se femeii misterioase. Văzând că se complică lucrurile şi nu reuşisem să îl conving de grava eroare, fiind şi ziua mea onomastică, după ce am aflat că locuieşte în Piteşti, l-am invitat la restaurantul Magic, din apropiere, pentru a sărbători, în doi. Nu îmi făceam probleme, restaurantul fiind unul din multele obiective din Piteşti cărora le făcusem spoturi publicitare, participasem la inaugurarea locaţiilor, eram ...
