''Stai departe de oamenii care îți micșorează ambiția. Oamenii mici întotdeauna fac asta. Oamenii cu adevărat mari te fac să te simți că și tu poți deveni mare.'' (Mark Twain)

 MĂRTURISIRE

Sunt jucăria ta stricată, dintr-un morman de jucării;

Aștept să-mi vină rândul, astăzi, la meșter, ce va urmări

La mecanismul meu, problema, apoi, cu artă de chirurg,

Mă va repune-n funcțiune, precum un mag ori Demiurg.

Și, totuși, nu e mare răul, aici descopăr ca am timp

Să aflu multe despre mine - că nu-s o nimfă din Olimp,

Că pot claca și sunt fragilă, când mă arunci în sus și-n jos

Și-s un melanj de bune-rele, iar tu nu ești un tip milos.

De mă repar de astă dată, voi face multe lucruri noi:

Pot fi păpușa-balerină, într-un decor precum Balsoi,

Ori acrobat sau dansatoare - nu însă într-un cabaret,

Nu-mi place fumul de țigară - de fapt, aș vrea să fiu poet.

Îți fac și o mărturisire - e ceea ce și simt, de fapt -

Nu sunt la el din întâmplare și nicidecum nu e un rapt

Și-n trupul meu de păpușică, în stânga sternului, posed

O inimă adevărată, ce bate tare și mai cred:

Că jocul nostru se încheie, la tine nu mă mai întorc,

Iar sentimentele sunt moarte și nici o lacrimă nu storc

Și că iubesc și nu mi-e teamă, e chiar în regulă să știi,

Pe cel ce mi-a purtat de grijă, pe meșterul de jucării.

Teodora Pascale