L-am pierdut pe Moş Nicolae - Elena Toma

Moş Nicolae eşti obosit de-atâta drum ia loc lângă sobiţă copiii dorm au pregătit ghetuţele aşteaptă darurile tale dar înainte de-a le împărţi cadouri hai să vorbim mi-e dor vorbeşte-mi despre ochiul încercănat al lunii când cerul plânge să astâmpere setea pământului despre fetele cu zâmbet alb înfipt în pofte la miezul nopţii ca un hoit de negresă dedată plăcerii în dans ondulat de ritmul stelelor vorbeşte-mi despre fericire mizerie seniorii cu picioare lungi şi aripi de condor despre ce spune pământul când e plin de rouă ascuns în roşul răsăritului amestecat cu nori vorbeşte-mi despre chinurile Terrei din seva durerii stoarsă din cârpele a mii şi milioane de suflete lipsite de iubire cum naşte lutul curcubee fără tomnaticele ploi pe-obraz se prelinge o lacrima mumificată îngenunchiată păgân sub ridul ochiului drept mai poţi vedea în mine copilul de-altădată răspunde-mi Moş Nicolae copiii dorm dar în adâncul sufletului şi eu te mai aştept