Nichita Stănescu - Cântec vechi de lună nouă

Cântec vechi de lună nouă Ieşise-n calea sufletului meu aiurea, din trotuare, Dumnezeu, dar seara grea de stele şi de lut ardea pe străzi şi nu l-am cunoscut. În felinarele cu iz de scrum ochi de pisică-mi licăreau în drum şi pasul greu mi se-aşternea nătâng ...şi fluieram aşa, ca să nu plâng. Dar tot credeam că poate viermii moi nu cresc în ochii mei pustii şi goi, nici în surâsul meu nedăruit şi tot credeam că poate n-am murit. Ieşise-n calea sufletului meu aiurea, din trotuare, Dumnezeu dar nu l-am cunoscut şi, gol de gând, trecui aşa’nainte, fluierând.