Elena Toma - Laila

 

 Laila. Zveltă, cu trăsături frumoase, înveșmântată în voaluri peste șalvarii care-i acopereau picioarele desculțe, îngroșa, ca și mine, numărul rătăciților, homelles, uitați de Dumnezeu, sub cerul învolburat al vieții, Laila era încă o evreică frumoasă. Când te privea, parcă fulgere treceau prin tine, ochii fiindu-i flăcări vii, ale durerii, disperării în care viața o aruncase. N-a suportat șocul provocat de soțul ei, prins în patul celei mai bune prietene. S-a prăbușit în brațele nebuniei. Nebunia a pus stăpânire pe sufletul ei. Umbla, năucă, pe malul mării, printre terasele de pe plajă, cerșind mâncare pentru o droaie de pisicuțe și cășeluși adunați, Dumnezeu știe de pe unde și cum.

Se țineau, scai, de ea, iubind-o, pentru grija ce le-o purta, fie, sub soarele arzător al zilei, fie, în nopțile sufocante, sub cortul din cutii de carton adunate, de pe te miri unde, depozitate apoi printre tufele mari de arbuști mediteraneeni ce înfrumusețau, înmiresmau parcul central din Tel Aviv.
De multe ori, trecea prin fața mea, ca o nălucă, bolborosind incantații. O priveam... înțelegându-i nebunia. Vorbea cu bietele animăluțe, când ostenită, toropită de căldură, revenea ” la domiciliu ”. Desfăcea, generoasă, pungile cu fel și fel de cutii, pachețele primite, adunate din gunoaie, îndemnând animăluțele să mănânce, privindu-le drăgăstos.
Odată, simțindu-mi prezența pe banca pe care-mi petreceam și eu nopțile, m-a invitat la festin, oferindu-mi o felie de pâine. Și… cum cine se aseamănă se adună, din acel moment, am devenit surori. Laila, animăluțele, m-au acceptat în gașca lor. Unde-s doi, puterea crește, nu-i așa ? De cu zori, plecam, împreună, cu animăluțele după noi, în lupta pentru supraviețuire, împărțind, frățește, nu numai hrana, hainele găsite prin gunoaie sau primite de la semenii mai generoși.
Laila, nebună, nebună, dar corectă. Apreciind ( într-un moment de luciditate, poate ) efortul pe care-l făceam și eu, contribuind la îmbunătățirea traiului în comun, mi-a oferit un loc în ”Palatul de carton”, ca să nu zic că nu am și eu acoperiș deasupra capului. Pentru nu-mi amintesc cât timp, nopțile mi-au părut mai frumoase, înconjurată de pisicuțe mătăsoase și cățeluși, acolo, pe salteaua din iarbă proaspătă și miros reavăn al pământului.
Nu mai eram singură, la umbra nopților. Înconjurată de animăluțe, bucurându-mă de prietenia Lailei, simțeam că niciodată nu-L mai văzusem pe Dumnezeu atât de mare.

Trăind alături de Laila și micuții ei prieteni, mă întrebam, adeseori, nu cumva mă păscuse și pe mine nebunia ? Altfel, cum suportam să trăiesc în acele condiții, acea viață plină de lipsuri de toate felurile ? Târziu, revenind la viața de zi cu zi, acasă, în România, printre oameni – neoameni, copleșită de amintiri, realizam că, acolo, în Țara Sfântă, Iisus Hristos călăuzise pașii mei întru desăvârșirea morală, spirituală. Nebunia Lailei devenise profesorul meu la școala vieții. Alături de ea, lumină din lumină, am dobândit arta de a trăi.

Astfel... sosită în România, am înfiinţat Clubul XXL, în anul 1996, ca o necesitate. El este marea familie a celor deosebiţi prin arta de a trăi. Club XXL este clubul oamenilor excepţionali şi al mărimilor excepţionale, grupare din care fac parte iubitorii de frumos, armonie, echilibru. Activităţile noastre sunt dedicate concursurilor de creaţie artistică, lansări de carte, expoziţii de pictură, grafică, sculptură, accesorii vestimentare, tehnici mixte, muzică, fotografie, prezentare de modă, şi nu în ultimul rând concursurile de anvergură internațională Miss XXL și Miss Evergreen, toate într-un cadru numit simbolic Univers XXL. Participând la activităţile cultural – social - artistice pe care le-am organizat, pentru a veni în sprijinul lor, membrii Clubului XXL au demonstrat că societatea are nevoie de ei dar şi faptul ca adevărata frumuseţe nu are vârstă, greutate, sau înălţime. Ea este spirit ce dăinuie. Numai aşa gândind şi trăind, barierele create de greutate, înălţime, vârstă, au fost înlăturate. Ființe marginalizate pe criterii neîntemeiate au avut curajul să iasă în luminile rampei, etalându-şi dorinţa de a se simţi acceptaţi de societate pentru graţia, inteligenţa, dragostea faţă de semeni, nevoia lor de a fi consideraţi oameni normali într-o societate care-i marginalizează, deşi mulţi au făcut dovada unor calităţi realmente deosebite.

Iniţiativa mea a fost privită cu scepticism. Mă amuzau zâmbetele de neîncredere în privinţa reuşitei. Nu este deloc uşor să lucrezi pentru oameni şi mai ales cu ei, dar timpul a transformat bunele mele intenţii într-un real succes. Devenit un triumf al prezentului, pentru prima oară în România, Miss şi Mister XXL, manechine supraponderale cu greutatea peste 120 - 150 kg, Miss şi Mister Evergreen, manechine cu înălţime şi greutate medie şi vârsta peste 55 ani, în ropotele aplauzelor, îşi etalau adevărata frumuseţe: spiritul, arta de a trăi. Discoteca XXL, Balul grăsunilor, Carnavalul pensionarilor, evenimente de marcă, pentru prima oară în România, au antrenat în această mişcare, devenită fenomen XXL, mii de oameni, care au primit cu deschidere grila activităţilor iniţiate. Pe lângă concursul de frumuseţe, prin întâlnirile săptămânale pigmentate cu prezentări de modă, concurs de dans, muzică şi poezie, lansări de carte, expoziţii de pictură, aniversarea zilelor de naştere, onomastici, petrecerea sărbătorilor religioase împreună, excursii, şi multe alte activităţi iniţiate, Club XXL a devenit unic în lume, adevărată lumină din lumină, pentru lumina lumii.

Elena Toma