sâmbătă, 5 august 2017

În cușca vieții, după 52 de ani


Prin 2015, răsfoiam amintirile copilăriei, umbrită de neînțelegeri, marcată, dezechilibrată de tensiunea existentă între părinții mei. Căutam un loc să-mi pot odihni trecerea gândurilor. Sub acest impuls, am avut un vis. O voce mă striga. Ceața densă nu-mi permitea să văd nici la un metru. Glasul îmi părea cunoscut. Dau comandă creierului să m-ajute. Ăsta, nici una, nici două, detectiv original, nativ, ruginit de atâta stat degeaba, fericit că, în sfârșit, are și el o treabă, începe să deruleze anii copilăriei. Surprind vocea din vis, imposibil de confundat.
Un chip fraged de copil, blajin, blond, cu ochii albaștri, înalt, suplu, coleg în cl. a 7-a, mai mare cu un an decât mine, a poposit în visul meu, după 52 de ani trecuți, bătuți pe muchie. Era semnul sentimentelor inocente rămase nedeslușite ? Așteptam recreațiile, pentru a-l zări, tăcut, pur și simplu. Gânduri necunoscute, pe-atunci, îmi frământau mintea. Scăpărau scântei când albastrul din privirea lui se proptea pe verdele meu căprui. Înima-mi bătea, să-mi sară din loc. Mă aștepta, după ore, ne uita Dumnezeu vorbind. Niciodată nu ne-am atins. Nici măcar mâna nu am dat. Simțeam acea atracție căreia, la vârsta noastră, 14-15 ani, nu-i găseam explicații. Mă temeam să întreb pe cineva, acel tumult să nu fie ceva rău. Generația mea de provincie era delicată, prețioasă, pretențioasă. O simplă strângere de mână însemna un angajament într-o prietenie pură, albă, nevinovată.
Prea mult și prea greu de digerat, la anii noștri inocenți.
Era miezul nopții. Nu mai aveam stare, liniște. Deschid Facebook. Dau căutare Dan Boțoagă. O pagină cu mai mulți Dan, Daniel Boțoagă îmi taie respirația. Aleg, aleatoriu, primul nume, decisă să-i iau pe toți, la rând, până-l găsesc.
08.09.2015 00:30
”Scuze pentru deranj. Caut un Daniel Boţoagă din Târgovişte. Aveţi cumva vreo tangenţă ?”
La ora aceea, nu puteam pretinde vreun răspuns, deși, la o anumită vârstă, insomnia e în floare. Simțindu-mă eroina unei povești de dragoste necunoscută, adorm, încântată. Dimineața, cu ochii umflați de somn și sufletul tremurând de emoții, citesc, pe Facebook, mesajul :
08.09.2015 07:23
”L-ai găsit și mă bucur că te-am găsit și eu pe tine! Poate vorbim la 0720. 71 - - - - Până atunci îți doresc numai bucurii !”
Emoționați, am vorbit la telefon, ca în vremea copilăriei. Plângeam, ascultându-i povestea vieții.
- Erai cea mai frumoasă fată din Târgoviște, mi-a spus Dănuț Boțoagă, după 52 de ani.
Gârboviți de greutatea anilor, marcați de suferințe inerente, ne e teamă să ne întâlnim. Nu ne încumetăm să plecăm la drum. Amintirea ne ține tineri, frumoși, sănătoși, zburdând prin curtea școlii, fără să cunoaștem sentimentele care ne apropiau. Mulțumesc, Facebook ! Mulțumesc, Dănuț. Cei mai frumoși ani ai copilăriei mele nefericite sunt luminați de prezența ta în existența mea. Dumnezeu fie alături de tine și familia ta. Sincere salutări soției, copiilor tăi. Fiți binecuvântați. Așa se întâmplă când Dumnezeu te mângâie.
Elena Toma