Sorin Samoilă, revedere, după 46 de ani, la Joia tineretului de altă dată, 21 ian. 2016

Anul 1970 avea să-mi producă o surpriză de proporţii uriaşe. La cei 17 ani ai mei, pentru prima oară ţineam în braţe un bebeluş de numai un an. Îmbrăcat în hăinuţele pe care le adusesem în dar, părea imaginea din reclamele pentru nou născuţi. Flori, mama lui, m-a primit, în vizită, cu tristeţea unui gând rămas neîmplinit, viaţa fiind mai puternică, destinul urmându-şi cursul, nestingherit de lacrima sufletului.
Aş fi vrut să-l înfiez, atât mi-era de drag, de scump, dar eram minoră şi legea nu mi-ar fi permis. Nici Flori, mama pruncului, nu ar fi fost de acord, dar eu visam cu dragoste la Sorinel. Joia tineretului de altă dată ne-a reunit într-un cadru festiv.  Am primit cel mai mare buchet de albe flori din  toată viaţa mea.
Sorin, la cei aproape 47 de ani, înalt, cărunt, m-a îmbrăţişat pentru a doua oară. Prima dată s-a-ntâmplat, din nefericire, în anul revenirii mele din Israel. Memoria afectată în urma accidentului de maşină suferit în Ţara Sfântă nu a reţinut momentul.

În anul 1995 ? nu ştiu exact anul, Sorin, aflând de la mama mea că am revenit în România, m-a căutat. Era deja căsătorit. M-a vizitat împreună cu Elena, soţia sa. Nu-mi amintesc cum a decurs acea întâlnire. Doar ei au posibilitatea să compare momentele, să -nţeleagă prăpastia care ne-a separat. Joi, 21 ian., 2016, după 47 de ani, cu lacrimi în suflet, împovărată de durerea înecată în bucurie, l-am strâns la pieptul meu, sărutându-i fruntea, ochii. Aş fi vrut să-i fiu aproape, la nuntă, la bine şi la greu, aşa cum pentru fiicele mele am nutrit sentimente, dar viaţa nu ne permite bucurii în afara celor destinate.

Viaţa e rotundă. Aseară ne-a reunit. Însoţiţi de familia Mirela şi Ion Chiş, parte din marea familie a sindicatului de la metrou(USLM). Sorin şi Elena Samoliă m-au onorat cu prezenţa. Sorin Samoilă este un instructor de seamă la Metrou.  Mecanic instructor, la Depoul Berceni... A fost electrician, ( ucenicul Elenei, care i-a devenit soţie) 
ajutor de mecanic, mecanic... au apărut şi prin reviste, împreună....
Aviz celor care circulă cu metroul :) 

Am lacrimi de bucurie.
Să-mi trăieşti, Sorinel.
Şi tu, scumpa mea Elena.
Vă iubesc... ca pe copiii mei.
Cuvintele sunt inutile.
Aştept să vă revăd.
Cu dragoste, 
mătuşa voastră, 
Elena Toma