🐾❤️ – Dumnezeu este dragoste - ,,Crăciunul este pentru totdeauna, nu doar pentru o zi, este dragoste, dorinţa de a trăi împreună, de a dărui, toate acestea nu sunt de pus deoparte ca nişte clopoţei, lumini şi beteală argintie într-o oarecare cutie pe un raft. Binele pe care îl faci pentru alţii este binele pe care ţi-l faci ţie.” Norman Brooks
marți, 7 iulie 2015
Angela Ciochină, buna mea prietenă şi colegă dragă sufletului meu, Dumnezeu să te odihnească în pace
Angela, draga mea Angela. Ai plecat de lângă noi. Mai ieri, depănam amintiri, la telefon, rugându-ne bunului Dumnezeu să ne dea puterea de a ajunge să ne mai revedem încă o dată, după un car de ani trecuţi peste gândurile noastre. Din păcate, în viaţa aceasta, nu ne-a mai fost dat să ne -ntâlnim. Promit să te caut, în altă reîncarnare. Sănătatea nu mi-a permis nici mie să mai ajung la tine. Angela, draga mea Angela.
Nu mai am putere să scriu. Te port în inima mea... aşa cum erai, frumoasă, ca o zână bună, când ne-am întâlnit pe marile scenele ale festivalurilor naţionale de muzică uşoară, în emisiunile tv, Steaua fără nume, Steaua fără nume în vacanţă, etc.
Angela mea dragă ! Odihnă veşnică, lumină, iertarea bunului Dumnezeu să ai parte. Angela mea dragă, Angela ! http://elenatomaxxl.blogspot.ro/2015/01/angela-ciochina-bine-ai-venit-printre.html
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Dumnezeu sa o odihneasca in liniste si pace! " Da-mi mana prietene"https://www.youtube.com/watch?v=aPqxwKy2PN8;"
RăspundețiȘtergerecondoleante sincere! Lili si Costel
frumusete de zeita,
Ștergerezambet tandru,
voce de inger...
drum bun in ceruri !