🐾❤️ – Dumnezeu este dragoste - ,,Crăciunul este pentru totdeauna, nu doar pentru o zi, este dragoste, dorinţa de a trăi împreună, de a dărui, toate acestea nu sunt de pus deoparte ca nişte clopoţei, lumini şi beteală argintie într-o oarecare cutie pe un raft. Binele pe care îl faci pentru alţii este binele pe care ţi-l faci ţie.” Norman Brooks
duminică, 23 februarie 2014
Vasilica Ilie - Seara XXL - " De drag, de jale şi de dor "
Aseară, 21 feb., am participat la o seară de poezie, proză, pictură şi muzică, invitată de moderatoarea acestui eveniment, fiind ea, însăşi, scriitoare: Elena Toma, care mai este şi preşedinta clubului XXL. Acest eveniment a fost patronat de dl. Romeo Tarhon, redactorul ziarului “Naţiunea” care a prezentat şi o antologie- editată chiar la editura pe care o conduce- , numită “De drag de jale şi de dor” şi de fundaţia Sever Mureşan ( a participat şi domnia sa la eveniment). Acţiunea s-a desfăşurat la “Hanul Negustorilor”, în centru, aproape de Universitate.
Aici i-am întâlnit pe autorii din antologie: Oana Berdilă, Corina Mihaela Roman, Elena Buldum venită din Spania, Daniela Neacşu, Horia Scarlat. Actriţa Doina Ghiţescu a fost şi ea prezentă, ca făcând parte atât din clubul XXL dar a lecturat şi din poemele unor autori prezenţi la eveniment.
A fost şi o lansare de carte a poetei şi prozatoarei din oraşul Slobozia, Florentina Loredana Dalian, cu un volum de proză scurtă, "Aceeaşi lună peste sat", carte prezentată de Passionaria Stoicescu, membru USR. Autoarea a fost însoţită de un grup de scriitori ialomiţeni, ocazie cu care am făcut cunoştinţă, dat fiind faptul că şi eu am rădăcinile tot din judeţul Ialomiţa. Am primit şi revista literară “Helis” de la scriitorul Titi Damian, membru USR, tot ialomiţean, din oraşul Urziceni. De altfel, citind această revistă, al cărui redactor şef este scriitorul Gheorghe Dobre, membru USR, am descoperit un cuib important de scriitori din judeţul Ialomiţa şi sper ca într-o bună zi să-i cunosc pe toţi în realitate. A fost o seară reuşită, cu o atmosferă plăcută, unde m-am simţit bine.
La evenimentul de aseară nu a lipsit muzica: Alina Danciu (care este şi poetă), la harpă, Cristina Răducanu la flaut, iar ca soliste au fost două: o cântăreaţă de muzică populară şi una de muzică lăutărească (din păcate, nu le-am reţinut numele).
Seara s-a încheiat cu vernisajul expoziţiei de pictură al artistei plastice, Ana Ranete, tablourile domniei sale încântându-ne ochii. Sincere felicitări, artistei!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
desi in rezerva,dom colonel costel parca infloreste in poza langa petale de dalii
RăspundețiȘtergereO dalie cam ofilita, domnule (doamna) anonim(a) :))
RăspundețiȘtergereMultumiri, Vasilica Ilie, frumoasa prezentare! Ma bucur ca ne-am cunoscut, cu regretul ca nu am avut suficient timp sa stam la discutii, eu fiind nevoita sa o rup la fuga (pe roti), intrucat a doua zi de dimineata urma sa plec intr-o alta "excursie" literara.
Multumim pentru impresii, doamna Vasilica - si mai ales pentru poze. Va asteptam si vinerea viitoare si in urmatoarele zile de vineri. Poate mai spre primavara va trebui sa ne mutam, daca vom avea tot mai multi oaspeti. Deocamdata, insa, asa cum putem, la Hanul Negustorilor.
RăspundețiȘtergere