"Mirodanisme" - Aşa am intitulat un tablou pictat special, în Israel, prin anul 1993 sau 1994, pentru cel care a fost Maestru' Alexandru Mirodan. Despre morţi, numai de bine, spune o vorbă. Numai de bine gândesc şi eu, acum, trezită la realitate de întrebarea simplă, dar extrem de complicată, venită de departe zilele trecute:
"ce-mi poţi spune despre acele vremuri"
Ei bine, prietene, acele vremuri, ca şi altele, m-au adus, miraculos, aproape de dl Al. Mirodan. De ce spun "miraculos " ? Pentru că, iată, se-ntâmplă să retrăiesc miracole.
Dar... s-o luăm cu începutul !
Anul 1977, marcat de cutremurul din România, m-a găsit la etajul 21, restaurant Balada, Intercontinental - Bucureşti, în programul artistic susţinut de artişti colaboratori ai Radio Televiziunii Române. Nu îmi amintesc exact dacă înainte sau după cutremur într-o seară, un domn cu priviri melancolice şi părul grizonat m-a invitat la masă pentru a-mi cere să-i fac o favoare. Distins, cu vârsta în jurul anilor 50, sărbătorea un eveniment important. Salutându-i invitaţii, am luat loc, întrebându-l cu ce îi pot fi de folos ?
- Domnişoară, aş dori să ascult şi eu " Romanţa mea de despărţire ". Aveţi cumva şi acest cântec în repertoriul dvs. ? mă întrebă domnul, după ce am schimbat câteva amabilităţi.
- Desigur ! Este chiar una dintre romanţele mele preferate. O voi cânta cu deosebită plăcere, de ce nu ? Doriţi să anunţ la microfon numele persoanei căreia este dedicată melodia ?
- Oh, nu ! Este suficient s-o ascult şi să ştiţi doar dvs. numele meu: Alexandru Mirodan. Astăzi am primit încuviinţarea să plec într-o călătorie spre un orizont nesperat. Romanţa aceasta o voi purta în suflet alături de numele şi interpretarea dvs.
- Vă doresc drum bun, stimate dle. Alexandru Mirodan. Sunteţi autorul piesei de teatru :
" Celebrul 702 ". Vă felicit ! Mi-a plăcut tare mult piesa. Poate, şi cu altă ocazie, voi avea onoarea de a vă dedica un cântec.
- Nu cred să fie posibil. Acolo unde plec... mai greu se poate ajunge.
- Nebănuite sunt căile Domnului, Maestre ! Când Dumnezeu vrea să împlinească destine, nimeni şi nimic nu poate fi împotrivă, am spus, cerând permisiunea de a mă retrage spre scena discret luminată. În minutele următoare, cu privirile îndreptate spre unicul Alexandru Mirodan, cântam : Romanţa mea de despărţire.
Zece ani mai târziu, 1987, depuneam, la ARIA, dosarul de plecare în Israel. Apoi, un alt 10, al lui Iulie, 1991, avea să mă readucă în atenţia dlui Alexandru Mirodan, printr-un articol, La Avrum, dureros, surprinzător, publicat de revista MINIMUM condusă de Maestru' Mirodan. Articolul anunța apariția mea în programul artistic al restaurantului La Avrum, o biată cârciumioară la marginea Tel Aviv-ului, în condițiile în care accidentată, amnezică, cerșetoare în Israel, dormeam prin parcuri, pe malul mării, ajutată de semeni trimiși de Dumnezeu să-mi sprijine zilele. Trebuia contestată informația. Așa am ajuns face to face cu Al. Mirodan, care, din acea zi, până la plecarea mea din Israel, în fiecare număr al revistei Minimum, publica mesajele de încurajare ale celor care cândva îmi iubiseră glasul și cântecul. Dar articolul a fost preluat de avocatul Bituah Migdal, Societatea cu care eram în proces. Prin el, avocatul a făcut dovada falsă că, la un an jumătate de la accident, eram aptă de muncă și chiar lucram în Israel, ceea ce a afectat sentința în dosarul meu aflat pe rolul judecătoriei din str. Weissman, nr 1, Tel Aviv. În lipsa actelor medicale, în fața unui dosar incomplet, pigmentat cu articole în care eram prezentată sănătoasă, profesând, judecătorul Duek m-a amenințat cu expulzarea, dacă nu accept să închei procesul, cu plata a 1700 dolari despăgubire pentru accidentul suferit în Israel. Nu am acceptat. Pe 12 aprilie 1995, am plecat în România, la recomandarea avocatei mele Mira Wolf, care recomanda analize în România, urmând să mă cheme în Israel pentru judecarea procesului. Cum avocata a uitat să mă mai cheme, în noiembrie, procesul s-a încheiat în lipsa mea, fiindu-mi trimisă suma de 3000 dolari despăgubire de accident. 1700 prin decizia judecătorului plus 1300 dolari, comisionul avocatei care a refuzat să mai primească și răsplata pentru nimicul făcut în dosarul meu.
Amintiri ! Inima e gata să-mi sară din piept, în urma amintirilor trezite din somn de o simplă dar complicată întrebare. Precum torentul ploii de vară, îmi asaltează sufletul. De morți, numai de bine ! Lumină veşnică, Alexandru Mirodan
Elena Toma
"ce-mi poţi spune despre acele vremuri"
Ei bine, prietene, acele vremuri, ca şi altele, m-au adus, miraculos, aproape de dl Al. Mirodan. De ce spun "miraculos " ? Pentru că, iată, se-ntâmplă să retrăiesc miracole.
Dar... s-o luăm cu începutul !
Anul 1977, marcat de cutremurul din România, m-a găsit la etajul 21, restaurant Balada, Intercontinental - Bucureşti, în programul artistic susţinut de artişti colaboratori ai Radio Televiziunii Române. Nu îmi amintesc exact dacă înainte sau după cutremur într-o seară, un domn cu priviri melancolice şi părul grizonat m-a invitat la masă pentru a-mi cere să-i fac o favoare. Distins, cu vârsta în jurul anilor 50, sărbătorea un eveniment important. Salutându-i invitaţii, am luat loc, întrebându-l cu ce îi pot fi de folos ?
- Domnişoară, aş dori să ascult şi eu " Romanţa mea de despărţire ". Aveţi cumva şi acest cântec în repertoriul dvs. ? mă întrebă domnul, după ce am schimbat câteva amabilităţi.
- Desigur ! Este chiar una dintre romanţele mele preferate. O voi cânta cu deosebită plăcere, de ce nu ? Doriţi să anunţ la microfon numele persoanei căreia este dedicată melodia ?
- Oh, nu ! Este suficient s-o ascult şi să ştiţi doar dvs. numele meu: Alexandru Mirodan. Astăzi am primit încuviinţarea să plec într-o călătorie spre un orizont nesperat. Romanţa aceasta o voi purta în suflet alături de numele şi interpretarea dvs.
- Vă doresc drum bun, stimate dle. Alexandru Mirodan. Sunteţi autorul piesei de teatru :
" Celebrul 702 ". Vă felicit ! Mi-a plăcut tare mult piesa. Poate, şi cu altă ocazie, voi avea onoarea de a vă dedica un cântec.
- Nu cred să fie posibil. Acolo unde plec... mai greu se poate ajunge.
- Nebănuite sunt căile Domnului, Maestre ! Când Dumnezeu vrea să împlinească destine, nimeni şi nimic nu poate fi împotrivă, am spus, cerând permisiunea de a mă retrage spre scena discret luminată. În minutele următoare, cu privirile îndreptate spre unicul Alexandru Mirodan, cântam : Romanţa mea de despărţire.
Amintiri ! Inima e gata să-mi sară din piept, în urma amintirilor trezite din somn de o simplă dar complicată întrebare. Precum torentul ploii de vară, îmi asaltează sufletul. De morți, numai de bine ! Lumină veşnică, Alexandru Mirodan
Elena Toma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.