Alexandru Mirodan : " Romanţa mea de despărţire "

     Cuvinte devenite scrum... după o viaţă ! Cum altfel pot gândi acum, în faţa amintirilor ? Rugându-mi liniştea să mă ajute, depăn amintiri, aidoma păianjenului care îşi ţese pânza, "rembrandiind cuvinte, ca-ntr-o stampă ", cum am mai scris cândva.Nu este uşor să scriu despre Maestru', abia plecat dintre noi într-o fatidică zi a lui 10 Martie, 2010, acest 10 fatidic presărat karmic şi în viaţa mea. 
"Mirodanisme" - Aşa am intitulat un tablou pictat special, în Israel, prin anul 1993 sau 1994, pentru cel care a fost Maestru' Alexandru Mirodan. Despre morţi, numai de bine, spune o vorbă. Numai de bine gândesc şi eu, acum, trezită la realitate de întrebarea simplă, dar extrem de complicată, venită de departe zilele trecute: 
"ce-mi poţi spune despre acele vremuri" 

Ei bine, prietene, acele vremuri, ca şi altele, m-au adus, miraculos, aproape de dl Al. Mirodan. De ce spun "miraculos " ? Pentru că, iată, se-ntâmplă să retrăiesc miracole. 
Dar... s-o luăm cu începutul ! 
Anul 1977, marcat de cutremurul din România, m-a găsit la etajul 21, restaurant Balada, Intercontinental - Bucureşti, în programul artistic susţinut de artişti colaboratori ai Radio Televiziunii Române. Nu îmi amintesc exact dacă înainte sau după cutremur într-o seară, un domn cu priviri melancolice şi părul grizonat m-a invitat la masă pentru a-mi cere să-i fac o favoare. Distins, cu vârsta în jurul anilor 50, sărbătorea un eveniment important. Salutându-i invitaţii, am luat loc, întrebându-l cu ce îi pot fi de folos ?
- Domnişoară, aş dori să ascult şi eu " Romanţa mea de despărţire ". Aveţi cumva şi acest cântec în repertoriul dvs. ? mă întrebă domnul, după ce am schimbat câteva amabilităţi. 
- Desigur ! Este chiar una dintre romanţele mele preferate. O voi cânta cu deosebită plăcere, de ce nu ? Doriţi să anunţ la microfon numele persoanei căreia este dedicată melodia ? 
- Oh, nu ! Este suficient s-o ascult şi să ştiţi doar dvs. numele meu: Alexandru Mirodan. Astăzi am primit încuviinţarea să plec într-o călătorie spre un orizont nesperat. Romanţa aceasta o voi purta în suflet alături de numele şi interpretarea dvs. 
- Vă doresc drum bun, stimate dle. Alexandru Mirodan. Sunteţi autorul piesei de teatru : 
" Celebrul 702 ". Vă felicit ! Mi-a plăcut tare mult piesa. Poate, şi cu altă ocazie, voi avea onoarea de a vă dedica un cântec. 
- Nu cred să fie posibil. Acolo unde plec... mai greu se poate ajunge.
- Nebănuite sunt căile Domnului, Maestre ! Când Dumnezeu vrea să împlinească destine, nimeni şi nimic nu poate fi împotrivă, am spus, cerând permisiunea de a mă retrage spre scena discret luminată. În minutele următoare, cu privirile îndreptate spre unicul Alexandru Mirodan, cântam : Romanţa mea de despărţire.

 Zece ani mai târziu, 1987, depuneam, la ARIA, dosarul de plecare în Israel. Apoi, un alt 10, al lui Iulie, 1991, avea să mă readucă în atenţia dlui Alexandru Mirodan, printre MIRODANISME ale revistei MINIMUM condusă de Maestru'. 
Revin ! Am emoţii ! Inima e gata să-mi sară din piept, în urma amintirilor trezite din somn de o simplă dar complicată întrebare. Precum torentul ploii de vară, îmi asaltează sufletul.
Lumină veşnică şi lacrimi, pentru Alexandru Mirodan 
Elena Toma 
                                                                                  - va urma - 
Prima parte
http://www.elenatomaxxl.blogspot.ro/2013/07/alexandru-mirodan-mirodanisme-la-minimum.html