miercuri, 16 septembrie 2015

Corneliu Vadim Tudor - Poveste adevărată

copiii si cainii
Amurg englez, cu ceaiul translucid
E ora cinci pe un cadran de iarbă
Cînd amfore de smirnă se deschid
Tăcuţi elfi ai mării să le soarbă

Cînd diligenţe vin dinspre infern
Chemate prin formule alchimiste
Şi cînd pe ţărm năvoadele aştern
Sirene reci, cu ochi de ametiste


Ce molcom cad fuioarele de spleen
pe cărămida vechilor castele
Nervuri din Evul Mediu sanguin
Cu şanţ de apă şi cu poduri grele

Cu grinzi de palisandru şi gazon
Precum un craniu tuns la mînăstire
Din halebarda pusă pe blazon,
Mai curge sînge de email subţire

Aici, într-un salon împărătesc
La umbria ferestrei ca armura
Păzită-n somn de-un cîine ciobănesc
Visează-n leagăn primogenitura

copil si caineCopil vrăjit în băi trandafirii,
Şi în mătăsuri bleu cu monogramă
Un monsegnior curînd îi va sluji
Botezul în cristelniţa de-aramă

Neprihănit şi fraged ca un zeu
respiră stins în stampa de amiază –
bătrînul dog, cu trunchiul lui de leu
adulmecă-n răstimpuri şi oftează

Îl simte de prieten şi stăpîn
Ca mîine doar vor hoinări alături
Vor umple vadul ciutelor cu fîn
Vor scutura pădurea de omături

Armurier şi gardă îi va fi,
Îi va aduce iepurii în gură
De cînd aşteaptă el această zi
Să aibă un tovarăş pe măsură!

Înalţă slavă nobilei femei
Care-a avut destinul să îl nască,
Fără sudoarea zbuciumului ei
Murea de-a pururi spiţa lor regească.

Adie vîntul reavăn în brocard
Copilul doarme-n faguri de răcoare
În galionul Soarelui mai ard
Napoleoni de aur prin frunzare

Amurg englez, contesa s-a trezit
Supraveghează cina ce-o să vină
Un corn de vînătoare rătăcit
Revarsă o nelinişte-n surdină

Nelămurită teamă fără rost
Un porţelan de Sevres spart aiurea
Un ochi zbătut, sau poate somnul prost
Ori poate noaptea cotropind pădurea

Dar ce se-aude oare în donjon
Ce mugete de fiară zbuciumată?
Acolo doarme nobilul cocon
Ce tragedie, Doamne, ne e dată?

S-a năpustit pe scări în sus, urlînd
Frînturi de rugăciune îşi îngaimă
În faţa ei, cu botul sîngerînd
Stă dogul mut, încremenit de spaimă

Ea într-un fulger scurt şi-a-nchipuit
Odorul sfîrtecat în colţi de fiară
O puşcă grea, cu patul aurit
A smuls din panoplia princiară

A tras cu sînge rece, de bărbat
Mari cheaguri roşii i-au ţîşnit pe rochii
Şi-n craniul vietăţii, spulberat
A mai văzut cum lăcrimară ochii

Erau întorşi spre ea, în chip ciudat
De parcă fiara aştepta răsplată
Un fel de milă fără de păcat
Pentru pedeapsa cea nemeritată

Dar cine se mai uită la un leş
cînd pruncul sfînt e mort în leagăn, poate?
Cînd porţi blestemul greu de-a fi dat greş
Lăsîndu-l pradă balelor turbate?

Întredeschisă, uşa tremura
Cum zgîlţîia ferestrele vîntoasa!
Argintul picurat din prima stea
Îndolia havuzul, iarba, casa

Ca prin minune, pruncul este viu,
Nevătămat şi teafăr se arată
Se-apleacă tandru mama către fiu
Şi îi sărută fruntea asudată

Priveşte-n jur şi vede, în sfîrşit
Zăcînd un lup cu beregata ruptă
Un scrin zgîriat, covorul răvăşit
Mai povestesc de sîngeroasa luptă

Albind sub brazda de gazon bogat
îşi doarme somnul, fericit, un cîine
Iar peste trupul lui canonizat
Un party fără seamăn va fi dat
Întru onoarea contelui de mîine.
Corneliu Vadim Tudor – 1983
http://www.tematic.ro/poveste-adevarata-una-dintre-cele-mai-frumoase-poezii-ale-limbii-romane/ 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.