marți, 15 septembrie 2015

Corneliu Vadim Tudor : Ultima cafea

POEM INEDIT
ULTIMA CAFEA


Hai, Moarte, să bem o cafea
Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea
Şi mantia asta ciudată.

Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini şi oftezi?

E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce cîştigi?

Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?

Hai să-ţi ghicesc în cafea
E bine să ştii ce te-aşteaptă
O cumpănă grea vei avea
Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.

Eşti tot timpul în criză de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi duşmani?
Eu te-nţeleg cel mai bine.

Lumea te aplaudă de departe
În zvon de corridă, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?

Acum eşti captivă la mine
Am vrut să-ţi arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine:
Ţi-am pus şoricioaică-n cafea
7 septembrie 2015

4 comentarii:

  1. Hai,Viata,
    sa bem o cafea,
    Ca moartea o baura...
    Sa bem un gat,
    ba chiar mai mult
    Si sa uitam de ura.
    Sa bem usor,
    strop dupa strop,
    Gandind la cei plecati
    poate flamanzi,poate desculti
    sau poate insetati...
    Hai,Viata, sa bem o cafea
    cu gandul la ai tai,
    Ca moartea vine sa o bea,
    fara s-o guste ei...
    Hai, Viata, sus cafeaua,sus
    ca maine plec,ca maine nu-s...

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca-ar fi sa fiu,ce-ar fi?

    RăspundețiȘtergere

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.