vineri, 4 februarie 2011

Clopotele din Pundak Ein Karem- Fragment- Elena Toma

Ajutată de nişte români, am avut privilegiul de a intra în sfânta biserică Ioan Botezătorul, ridicată pe locul care încă purta greutatea unei părţi din zidul casei în care s-a născut şi a trăit Cel care avea să netezească drumul, calea Mântuitorului Iisus Hristos ! 
Slavă Domnului ! Cu lacrimi în ochi, mă rugam să mă însănătoşesc mai repede. Fracţuni de secundă, aidoma Fetei Morgana, viaţa mea părea să revină în memorie. Imagini dintr-un timp paralel înflăcărau sufletul rătăcit. I-am spus, atunci, Domnului, că încercările prin care mă trece nu vor reuşi să-mi zdruncine încrederea în El, unică nădejde, speranţa mea. Clopotele bisericii răsunau în Ein Karem. La unison, pe terasa din faţa clădirii în care zăceam, Whitney Houston cânta : I Will Always Love You, Lisa Stansfield cânta : Someday, i'm comeing back. Le ascultam, prăbuşită în patul de fier. Mă ridicam de pe pat,  privind clopotele, pierdută-n uitare, ţintuită la pat, scuturată de frisoanele provocate de trupul bolnav.
                              
 Ivan şi Ziva, după plecarea mea, fiind în pierdere, au închis afacerea cu Oscar, din câte am aflat mai târziu. Astfel, după un timp, făcând alte împrumuturi, lăsând garanţii din bunurile materiale care le mai rămăseseră, Ivan şi Ziva au deschis în Ierusalim alt micuţ restaurant cu şase mese, Rusalka, la care iar am ajuns nu ştiu prin ce miracol. Au urmat alte încercări ale lor de a mă „ajuta” să profesez, asigurându-mă că vor invita oficialităţi responsabile, să constate neputinţa mea de a mai profesa cât şi necesitatea de a se interveni, pentru a mi se acorda asistenţa medicală, financiară. Nici de data aceea, au spus ei, invitaţia lor nu avusese ecou, în lumea celor care mă condamnaseră la disperare.  În schimb, la Rusalka,
alte fotografii color au fost făcute de nişte „ prieteni de familie”, pentru care a trebuit să cânt, într-o seară, umilită de condiţia mea, rezemată de un perete, cu ochii în caietul cu cântece al căror text scris cu litere mari îmi arată nimicnicia „prietenilor „ mei.

 Înainte de a fi nevoită să vând apartamentul din Bucureşti, în anul 2000, într-o zi, la intrarea în Pasajul Victoria, pe Calea Victoriei fiind, m-am întâlnit, face to face, cu Oscar. Văzându-mă, a exclamat:
- Elena, ce mai faci ? Sper că nu te-ai supărat pe mine, atunci ?
- Atunci ? Când, stimabile ? Mă confundaţi ! Nu vă cunosc !
- Elena, sunt Oscar ! Oscar… Pundak Ein Karem, oalele cu supă, salata Faina, tu, cea mai mare bucătăreasă între cântăreţe şi cea mai mare cântăreaţă între bucătărese !
- Ah ! Oscar ! Da, da, da ! Îmi amintesc ! spun, trecând mai departe, fără resentimente, cu ochii în lacrimi.

Tot cu lacrimi în ochi, îmi amintesc seara când, la întâlnirea cu membrii Clubului XXL, în crama Hanul Manuc din Bucureşti, organizasem ziua Valentin’s Day ! La un moment dat, în faţa mea, apare un tânâr de vreo doi metri, care, văzându-mă, şocat, m-a abordat, emoţionat.
-  Elena, ce-i cu tine, aici ?
-  Cum adică, tinere ? Ce întrebare este asta ? Sunt preşedintele acestui club. Participi la evenimentul organizat de mine, fără să ştii unde ai intrat ? Nu te cunosc ! Cine eşti ?
-  Elena, sunt Victor, de la Pundak Ein Karem. Ai uitat când furam mâncare şi sucuri din frigiderele lui Oscar, şi ţi le aduceam în cameră, pe furiş ? Erai bolnavă şi zăceai, acolo, în patul ala nenorocit, cu salteaua împuţită găsită, cine ştie pe unde, de românii care au lucrat pentru Oscar, la Pundak, în Israel.
- Victor ! Ah, Victor, copil drag ! Victor, nu pot crede, cum ai apărut aici ? 
Sigur că-mi amintesc ! Cum să fi putut uita faptele tale bune. Vino, ia loc la masa mea. 
Ce faci, aici ? Doamne, simt cum îmi stă inima !
-  Am întâlnire cu cineva. Mi-a spus să vin în crama Hanul Manuc. Uite, Doamne, ce întâmplare! Elena, ce faci, Elena ! Am dat în bâlbâială, văzându-te !
-  Victoraş, dragule ! Nu-mi găsesc cuvintele. Nu sunt în stare să articulez un sunet. Doamne, ce mică-i lumea ! De cît timp eşti în România ? Cât ai mai stat în Israel, după plecarea mea din Pundak ?
-  Am mai stat câţiva ani ! Elena, în amintirea ta, am deschis o cafenea, lângă Palatul Parlamentului. Se numeşte „Amnezia” Notează-ţi numărul meu de telefon şi vino să bem o cafea. Nu-mi vine să cred ce se întâmplă.
-  Victor, mâine, pe la ora prânzului, având în vedere că locuiesc în apropiere de cafeneaua ta, voi veni să bem o cafea, să mai depănăm amintiri. Dar te rog, nu mă refuza ! Sunt invitată de Mihaela Tatu, în emisiunea „Viaţa bate filmul”. Doresc să vii cu mine, să povesteşti ce îţi aminteşti tu despre apariţia, şederea mea la Pundak Ein Karem.
- Sigur, Elena, vin cu tine. Trec să te iau cu maşina şi mergem împreună.
Restul… se înţelege de la sine. În prima emisiune realizată de Mihaela Tatu, pentru ProTv, Victor a povestit, în faţa unei ţări întregi, drama prin care trecusem, atât şi cum ştia că decurseseră faptele.
      Azi, răsfoindu-le şi eu, stârnită de proaspetele amintiri aduse în prezent de fotografia arătată de Liviu, în Palatul Culturii Mele, mă întreb: care a fost răsplata tuturor celor implicaţi, care au contribuit, atunci, la acele murdare înscenări, în urma cărora eu am rămas cu sănătatea pierdută, familia distrusă, cariera profesională încheiată, fără dreptul la despăgubirile morale şi materiale care mi se cuveneau ?

      În ce mă priveşte, în calea mea au apărut oameni de suflet, care, prin sprijinul acordat, m-au ajutat să supravieţuiesc. Majoritatea poartă numele Ioan, Ion, Ioana.
  
Vă mulţumesc, Ioan Racolţea, Ioan Vlad, Ioan Cazacu, Ioana Barac Grigore, Ionuţ Popa, Ioana Cristescu, Ion Danciu, Ioan Stamatiu, Ioana Danielescu, Ioana Petre, Ioan Stan, Ioan Marian, Ioana Vişinescu. Cu ajutorul vostru, oameni cu chip de îngeri, cu voia Domnului, mi-am amintit de mine. Mulţumesc, Sfinte Ioan Botezătorul ! Slavă Ţie, Doamne !

Ţărâna uşoară, bunului meu prieten, scriitorul  Ion Ţugui, pe care l-am cunoscut... nu întâmplător.

http://elenatomaxxl.blogspot.com/2010/02/ion-tugui-stiam-ca-vei-veni-te-am.html

10 comentarii:

  1. Cântarea Sfântului Ioan

    Soarele în oprire
    Înaltă peste fire
    Curând coboară iar
    Incendiar

    Simt cum în mădulare
    Întunecime mare
    Se strânge-ntr-un fior
    Cuprinzător

    Şi ţeasta-mi sus ivită
    Triumfător lovită
    De vântul ce şi-l ia
    Securea grea

    Cu tăietură largă
    Mai bine-acum să şteargă
    Tot ce-o deosebea
    De trup abia

    Să se-ndârjească beată
    De post ca să răzbată
    Urmându-şi în neştire
    Pura privire

    Sus unde-n străşnicie
    Un frig de veşnicie
    Nu vrea s-o-ntreceţi clari
    O, voi gheţari

    Dar din botez cum iese
    Principiul ce m-alese
    Luând din el lumină
    Ea jos se-nchină.


    poezie de Stephane Mallarme din Antologia poeziei franceze, traducere de Al. Philippide (1974)

    RăspundețiȘtergere
  2. MINTI DE INGHETI APELE !!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Oi fi si tu vre-o Elena Ceausescu !

    RăspundețiȘtergere
  4. Nene, aia a trăit bine ! A avut parte de tot ce a vrut muşkii ei ! Eu sunt o biată ţărăncuţă. Nu te stresa ! Sunt lovită rău... la cap ! Ha, ha. Ia şi citeşte, aici

    http://elenatomaxxl.blogspot.com/2011/02/lovita-rau-la-cap-fragment-elena-toma.html

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  6. Copil nebun

    Eram un suflet rătăcit în noapte,
    Speranţele mele au dispărut, toate...
    Un înger cu aripile rupte, frânte,
    Trecut prin furtuni, lupte, multe...
    O mână de copil nebun mi s-a întins,
    Interesant, o flacără s-a aprins.
    O privire mi-a atins inima sfâşiată,
    Inimă de aur, speranţă împrăştiată,
    Tu... tu ai apărut în viata mea bizară,
    O, tu, copil nebun, floare rară!
    Aripa ta a vindecat-o pe a mea,
    Am căzut la pământ, lume rea,
    Demoni mascaţi îmi vânau soarta,
    Prieteni, duşmani, s-a întors roata.
    Necunoscut erai tu pentru mine,
    Însă ai ştiut să mă citeşti bine.
    Sunt o carte deschisă pentru tine
    La fel cum eşti şi tu pentru mine,
    Scrisă cu litere de aur, diamante,
    Toate astea sunt bine păstrate.
    Sufletul e secretul ascuns de fiecare,
    O singură persoană o cheie are,
    Tu... copil nebun, eşti acela oare?


    poezie de Larisa Oancea

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  8. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  9. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.