OMAGIU, LUMINĂ VEȘNICĂ - NICHITA STĂNESCU

Nichita Stănescu a fost un poet, scriitor și eseist român, ales membru post-mortem al Academiei Române. Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”. Wikipedia Anul nașterii: 31 martie 1933, Ploiești Data morții: 13 decembrie 1983, București

Spring Waltz (Mariage d'Amour) Chopin

Când ai speranță, parcă ai tot. Când ai speranță, trăiești, iubești, vibrezi, dăruiești. Nu uita, însă, că mai puternică decât speranța este credința în Dumnezeu! Trebuie să le ai pe amândouă!

Jules Massenet - Meditation from Thais for Violin and Piano

In viata ne rămân doar amintirile, uneori. Sant amintiri pe care ne dorim sa le retrăim si amintiri pe care dorim sa le uitam. Ne schimbam cu fiecare zi , pentru ca ne schimba lumea, societatea in care trăim. Dar nimeni niciodată nimeni nu ne poate lua visele . Uneori par stele pe care niciodată nu le putem atinge. Alteori par atat de palpabile , iar atunci se transforma intr-o amintire . Uneori par focuri aprinse de suflete chinuite de dor !

It's Impossible

Elena Toma : Jos rochița, Poezie 🙂

Elena Toma : Jos rochița, Poezie 🙂 La o intersecţie a întrebărilor, poezia sta rezemată de un semn al exclamarii aşteptând verdele semafor pentru a trece pe altă pagină. Cu sânii înmuguriţi, rubine şi coapse prelungite în banc de coral, aşa cum îi stă bine unei forme poetice, începe să danseze paparuda sub ploaia de sudalme începută subit. Semnul exclamării, pervers, bine intenţionat, o îndeamnă: - Jos rochiţa, poezie. Te-ai udat până la piele ! Naivă, ca orice poezie, rămâne victimă goală. Lingându-i silabele, semnul exclamă: - Ce nud frumos!!!.....mmm!