Domnul meu de cerneală
Domnul meu de cerneală cu surâs vioriu,
m-am făcut călimară și din tine mă scriu
cu peniță de jad izvorând în privire,
Domnul meu nezburat pe vreun cer de-ametiste,
ți-am aprins rug în stea, pentru nopțile triste,
când ți-e singură clipa dilatată amar,
când ți-e rană aripa și-orice zbor e-n zadar.
Ți-am cusut aripi noi, din vâltori de maree,
și în zborul dintâi, m-ai numit Galatee,
ai topit pentru mine perseide și sori,
să-ți fiu flacără vie, să te scald în culori,
domnul meu morganat de tristeți și candori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.