Ioan Botezătorul din Pundak Ein Karem

Și tot Dumnezeu, în încercările LUI pogorâte asupra spiritului meu, mi-a purtat pașii într-un peisaj de vis, adevărat Rai, un sat arăbesc, Pundak Ein Karem, aproape de Ierusalim, locul în care s-a născut Ioan Botezătorul. Zăceam, amorfă, amnezică, pe un pat alb într-o cameră albă, ( de aici ideea că mă cam iubește ALB ăsta )
:) după cca doi ani de la accidentul de mașină suferit în 10 iulie, 1991, în Israel. Ajunsesem în Pundak Ein Karem adusă de o familie de evrei români, Ivan și Ziva, Ivan fost bucătar al restaurantului Continental- București, cel mai elegant, luxos restaurant din Tel Aviv unde mă prinsese, în contract ARIA, revoluția română din 1989. Nu-mi amintesc cum am ajuns la mila celor doi. Cert este că, după doi ani de la accidentul care mi-a curmat cariera artistică, sănătatea, familia, viața, atunci agonizam, amnezică, alături de muncitorii români angajați, la negru, să lucreze în restaurantul românesc deschis de Ivan și Ziva, în Pundak Ein Karem, str: Hamayan 13, în parteneriat cu Oscar, alt evreu român, mare șulfă, escroc, etc.
La parterul clădirii în forma de L era restaurantul, la etaj erau camere de cazare pentru muncitori, iar între laturile L o frumoasă grădină de vară care deservea evreii din Ierusalim și nu numai, de Sabat, sau chiar și în timpul săptămânii.
Restaurantul se afla la doi pași de ”Mary”s Spring”, izvorul din care Fecioara Maria a băut apă, abia sosită în Ein Karem, trimisă din Nazaret de îngerul Gabriel să se convingă cum că mătușa ei, Elisabeta, stearpă, bătrînă, cu îngăduința Domnului, era însărcinată și urma să nască pe Ioan, vărul său, cel ce avea să pregătească calea nepotului, Mântuitorului Iisus Hristos, după cum spune legenda. Apa acestui izvor a fost singurul meu medicament, ( în afară de xanax prescris de medicii care aveau tot interesul să mă țină zevzeacă, năucă, doar, doar crăpam și scăpau de plata despăgubirilor de accident ). Zilnic, timp de un an, mă târam cum puteam și turnam pe cap, corp, apa prinsă-n căușul palmelor, rostind Tatăl nostru, cerând iertarea greșelilor, clamând dragostea nețărmurită pe care, contrar suferințelor, o purtam Domnului Dumnezeu, în ce mai rămăsese din sufletul meu prăbușit în uitare. Apa curgea, pe trei izvoare, sub turnul unei moschei ridicată de turci în perioada cuceririi Palestinei, actual Israel.
 Pe lângă izvor, se formează o alee care duce la Biserica Ioan Botezătorul ridicată peste zidul rămas din casa în care s-a născut Ioan Botezătorul din părinții Zaharia, soțul Elisabetei, sora Anei, mama Fecioarei Maria, biserica fiind ridicată de arabi, evrei și nu numai trecuți la creștinism. Din fotografii se poate vedea cărarea, aleea asfaltată, care duce spre biserică, intrarea în curtea bisericii, plăci comemorative scrise în mai multe limbi și chiar în limba română, picturi murale, etc.

Bolnavă fiind, de pe patul pe care zăceam, vedeam, pe fereastră, turla bisericii Ioan Botezătorul. Clopotele băteau, la ceasuri diferite ale zilei, jos, în grădina restaurantului, cânta Whitney Houston ”I Will Always Love You”. Trăiam o disperare. Clădirea restaurantului ridicată în apropierea izvorului se poate vedea, fotografia făcută bisericii, zonei respective, de pe acoperișul restaurantului. Clișee din viața mea aprindeau lumini în sufletul meu, speranța că poate nu eram cea care zăcea acolo uitată de toți și de toate, ci traversam o lecție a vieții, pe care voi reuși s-o înțeleg. Eram amnezică, dar rațională :)

 Mi-am pus atunci întrebarea: de ce a trebuit să ajung eu lângă acea biserică ? Așa am decis să urc acea culme deluroasă pentru a intra și a vedea cu ochii mei istoria locului sfânt. Ajutată de românii care lucrau la restaurant, după un an de ședere în Pundak Ein Karem, am urcat, cu chiu, cu vai, până am intrat în curtea bisericii.

Ajunsă în fața altarului, m-am rugat bunul Dumnezeu să aibă grijă de sufletul meu, mulțumindu-i pentru toate suferințele, lipsurile de tot felul, convinsă că sunt încercări ale LUI, spre a vedea dacă, și eu, precum biblicul, încercatul Iov , îi rămân credincioasă. De atunci, toate persoanele care au contribuit și contribuie și acum la refacerea mea fizică, morală, spirituală, majoritatea poartă numele Ion, Ioana, Ionela, Oana, Ioan, etc. La mulți ani, cu mulțumire și prețuire sărbătoriților Sf. Ioan, trimiși de Dumnezeu în calea mea întru a-mi fi protectori, sprijin la greu. Locul în care mă aflu acum strălucește în lumina albă a soarelui. E primăvară, în Trivale

+6