Poezia, ca act existential, este departe de a fi ceea ce numim comunicare in sens curent. Poezia presupune un mod special de comunicare artistică de tip sugerativ. Explicativul, determinarea, aglutinanţa, spunerea în manieră informativă fac rau poeziei. De asemenea, utilizarea unor cuvinte şi sintagme demonetizate de prea multă utilizare ori care au facut obiectul altor poeme este nepotrivită.
Pentru că un poem trebuie să fie un act creativ, adică să aducă ceva nou în raport cu stadiul cunoscut al poeziei. Însă nici noutatea nu este totul. Se vorbeşte în poezie de teoria aisbergului. În acest sens, poemul devine un fel de creaţie în participaţie iar caracterul de tip biunivoc al textului, având rol informativ, adică, de transmitere de informaţie, în sens curent, dispare.
Autorul propune un text, partea văzută a aisbergului, iar pentru perceptia întregului, un întreg relativizat de contribuţia lectorului, este necesar ca acesta, lectorul, să fie un participant activ, venind cu ceva „de acasă”. Astfel, un poem, atât ca urmare a textului propus de către autor, cât şi a disponibilităţilor comprehensiv-interpretative ale lectorului, devine un fapt artistic n-polarizant. În sensul că, în actul receptării, pot fi legitimate diverse variante de inţelegere interpretare, date de semnificaţia textuală care poate fi directă, conotativă, subiacentă, făcând trimiteri de diverse ordine către alte concepte, alte idei ori ansambluri de idei, pe de o parte. Şi acest text are unicitatea lui. Ba putem spune că unicitatea sa face diferenţa specifică în raport cu ceea ce s-a mai scris. Aici pot apărea diverse controverse dintre care amintesc: este recomandabil ca poetul să fi citit cât mai multă poezie înainte de scrie pentru a fi la curent cu ceea ce s-a mai scris sau este recomandabil să nu citească ceea ce s-a scris până la el pentru a nu-şi „macula” prospeţimea şi propria originalitate.
Evident că nici una dintre variantele extreme nu poate fi operaţională. Niciodată cineva nu va putea citi tot ce s-a scris până la el pentru a fi sigur că se diferenţiază de acestă imensă zestre culturală a umanităţii.
Pe de altă parte, a nu citi nimic din cee ce s-a scris de către înaintaşi prezină riscul reinventării roţii, adică, al scrierii a ceva ce a mai fost scris, aşadar un „deja vu”. Dacă în plan creativ aceasta, să zicem, nu ar avea repercusiuni decât la nivel axiologic, în plan juridic, repercusiunile pot fi destul de dure mergând până la a fi considerate contrafacere şi plagiat care presupun deja aspecte sncţionatorii.
Sigur, în plan practic, situaţii din acestea sunt relativ singulare, cel puţin în varinta manifestă a bunei credinţe şi bunului simţ, însă nu trebuie neglijat aspectul răspunderii morale, civile şi chiar penale în cazul atingerilor drepturilor de autor ale altora.
Din punctul de vedere al funcţiei poetice a limbajului amintim că selecţia şi combinarea cuvintelor reprezintă, în fond, actul constructiv creator al unui text, al unui poem. Este cunoscută aserţiunea că, de fapt, toţi utilizăm aceleaşi cuvinte numai că unii, marii creatori, le combină altfel.
Pe de altă parte, un poem este în fapt un text potenţial care poate ajunge la cunoştinţa unui „lector” prin citire, ascultare, interpretare, etc. Spun etc. deoarece există şi alte modalităţi de „limbaj” prin care cineva poate lua cunoştinţă de un anumit text. De la limbajul corporal la alfbetul Braile, de la elemnte de natură coregrafică la sunete muzicale, jocuri de lumini, corpusuri de semne ş.a.m.d. Acest „lector” este sau se doreşte a fi „spiritualizat” în sensul că este „prevăzut” cu o anumită pregătire, are cunoştinţe, are principii, prejudecăţi, seturi de valori şi evident o anumită capacitate de percepţie, de înţelegere, de analiză şi interpretare care-l diferenţiază de orice alt lector, având deci unicitatea sa. O amprentă culturală care îl diferenţiază de oricare alt lector. Însă are şi un loc geometric spiritualizat-cultural comun cu al altor lectori. Cel puţin, în ceea ce priveşte ceea ce numim cultura generală şi limbajul uneia sau mai multor culturi.
Aşadar, am prezentat pâna acum „autorul” ca având propria sa originalitate constând în mai multe trasături subsumate a ceea ce îndeobşte este cunoscut sub numele de „talent”, „textul” ca un ansamblu de semne cu un set aleator şi potenţial de semnificaţii şi „lectorul” ca o entitate autonomă, înzestrată, în diverse grade, cu capacitatea de a lua cunoştinţă de text, de a-l percepe, înţelege şi eventual de a-l analiza şi interpreta.
„Autorul”, „textul” şi „lectorul”, ca entităţi distincte şi autonome temporal şi spaţial, au un statut ontologic contextual. „Contextul” definibil într-o accepţiune foarte largă, drept tot ce poate fi „exterior” unei mulţimi oarecare respective, fiecăreia dintre cele trei entităţi menţionate, autorul, textul şi lectorul, poate fi „simultan” sau „decalat” în raport de combinaţiile posibile ale celor trei entităţi .
Chiar şi simultan tuturor, contextul poate conduce la semnificatii diferite ale textului. Cu atât mai mult nesimultaneitatea. Decalarea spaţială şi sau temporală a contextelor, în fapt, prezumă alt „context”
Conjectura fumcţionării binomului text-lector, într-un context dat, reprezintă partea finală a creaţiei. Acum se poate „consuma” finalitatea actului creativ total. Evident că multitudinea de variabile care intervin în acest moment, începând de la elementele determinative ale autorului, dacă sunt cunoscute, (biografism, anecdotică, istoricitate) continuând cu multitudinea de posibile semnificaţii textuale, (textul reprezintă un vector purtător de semnificaţii potenţiale) implementate sau nu de către autor, însă decelabile sau nu de către lector, cu parametrii săi cognitivi existenţiali, va conduce la multiple percepţii-interpretări ale textului. De unde bucuria şi plăcerea „lecturii” Este rândul lectorului să le descopere în felul său după ce, în actul creaţiei, de asemenea, în felul său, autorul le va fi avut. Şi, poate, în acesta consta frumuseţea şi perenitatea poeziei. A marii poezii. In acest parteneriat dinamic, realizabil în timp şi spaţiu însă peste timp şi spaţiu.
Elena Ştefan. Puteţi lectura o parte dintre aceste texte la
link-urile de mai jos.
locurile 1,2,3 la poezie cine le-a luat?
RăspundețiȘtergereRăspunsul la întrebarea dvs. se regăsește aici :
RăspundețiȘtergereRezultatele Concursului Internațional ” Trofeul UNIVERS ROMÂNESC XXL 2016 ” , ediția a - II -a
http://elenatomaxxl.blogspot.ro/2016/05/rezultalele-concursului-international_30.html
Eu sunt convins că poezia mea, EROUL nici nu a fost citită! Nici jurizata!!!
RăspundețiȘtergereTrebuia să se acorde locuri de„cei mai slabi participanți”.Măcar ne alegeam cu ceva!
Dle Dumitru Bădiță, răspunsul pentru dvs. este la adresa :
ȘtergereRăspunsul dlui conf.univ.dr. Ion Corbu la sesizarea dlui Dumitru Bădiță, participant la Concursul Univers XXL 2016
http://elenatomaxxl.blogspot.ro/2016/06/raspunsul-dlui-confunivdr-ion-corbu-la.html