joi, 21 martie 2013

Poezie, La Mulţi Ani ! Jos rochiţa, Poezie :)) World Poetry Day

                         Jos rochiţa, Poezie !
la o intersecţie a întrebărilor poezia sta rezemată de un semn al exclamarii aşteptând verdele semafor pentru a trece pe altă pagină.
cu sânii înmuguriţi în rubine şi coapse prelungite în banc de coral aşa cum îi stă bine unei forme poetice, începe să danseze paparuda sub ploaia de sudalme începută subit.
semnul pervers dar bine intenţionat o îndeamnă:
"jos rochiţa, poezie ! te-ai udat până la piele"
naivă ca orice poezie rămâne victimă goală
lingându-i silabele semnul exclamă: "ce nud frumos"
21 juillet 2006

Elena Toma

Ziua internaţională a poeziei (World Poetry Day) este marcată anual, la 21 martie, ca urmare a aplicării unei decizii a UNESCO emise în 1999 la Paris.
Cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Poeziei în 2013,directorul general al UNESCO Irina Bokova, a declarat că „Poezia este una dintre cele mai pure expresii ale libertăţii lingvistice. Este o componentă a identităţii popoarelor şi întruchipează energia creatoare a culturii, datorită posibilităţii de a fi reînnoită continuu.” Ziua Internaţională a Poeziei promovează eforturile editurilor mici care încearcă să se afirme în acest domeniu publicând colecţii ale poeţilor tineri, potrivit Agerpres.  

2 comentarii:

  1. Nudul poeziei este întotdeauna frumos, la fel cum sudalmele la adresa-i sunt ca ropotul de ploaie. Importanţi sunt paşii de dans în a evita murdăria şi a păstra puritatea versului. Aşa înţeleg mesajul d-tră, stimată doamnă, transmis, nu numai prin această poezie, ci şi prin tot ce faceţi în arta pură. Felicitări, din partea unui iubitor de frumos, Costel Cristea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Respectele mele alături de sincere gânduri, mulţumiri pentru colaborare şi mult succes. Flori, dnei Lili, salutări familiei, cu stimă, Elena Toma

      Ștergere

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.